Fostul președinte Ion Iliescu s-a prezentat joi, la Parchetul General, unde urmează să fie audiat de procurori. Potrivit unor surse judiciare, Iliescu ar fi fost citat ca martor în dosarul Revoluției, scrie agerpres.ro
În iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale în acest dosar.
În aprilie anul trecut, Bogdan Licu, care asigura interimatul funcției de procuror general, anunța redeschiderea anchetei, pe motiv că soluția de clasare dată în octombrie 2015 de Parchetul Militar este netemeinică și nelegală, „fiind adoptată pe baza unor cercetări incomplete, cu ignorarea unor informații, date și documente esențiale referitoare la evenimentele din 1989, aspecte care au condus la stabilirea unei situații de fapt incomplete și, sub unele aspecte, eronate, iar, pe cale de consecință, la o greșită încadrare juridică a faptelor, toate acestea zădărnicind aflarea adevărului și identificarea tuturor făptuitorilor, precum și a făptuitorilor din spatele făptuitorilor”.
Licu susținea că, din modul de desfășurare a anchetei la Parchetul Militar, rezulta că nu a existat o preocupare pentru stabilirea unor aspecte esențiale referitoare la evenimentele din perioada 17 — 30 decembrie 1989.
Prin ordonanța din 1 noiembrie 2016, procurorii militari au dispus extinderea urmăririi penale, in rem, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității.
Din actele dosarului, rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după data de 22 decembrie 1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condițiilor de tipicitate ale infracțiunii contra umanității.
Procurorii susțin că situația premisă a infracțiunii contra umanității referitoare la existența unui atac generalizat rezultă din numărul mare de localități în care au avut loc incidente armate.
„Din modul în care s-a produs acest atac, reiese existența unui plan după care s-a acționat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forțelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naționale și difuzarea unor ordine, rapoarte și informații false, scoaterea în stradă și înarmarea populației, respectiv crearea aparenței unui ‘război civil’ în care să se confrunte unități înarmate aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne sau aceluiași minister, în scopul preluării puterii și legitimării noilor lideri. În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română care a transmis comunicate alarmiste și uneori false, la tăierea legăturilor telefonice și aducerea la conducerea ministerelor de forță a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecința generării unui ‘război’ psihologic și mediatic care a condus la producerea a numeroase victime”, arată procurorii militari.
În dosar se efectuează cercetări și cu privire la faptele comise după data de 22 decembrie 1989 pe întreg teritoriul țării, conform dispozițiilor reținute în încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză.
Pe 14 octombrie 2015, Parchetul Militar a clasat dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul a 709 persoane, rănirea a 1.855 de persoane prin împușcare, rănirea a 343 în alte împrejurări și reținerea a 924 de oameni.
După această decizie, sute de revoluționari au depus la Înalta Curte de Casație și Justiție plângeri împotriva soluției date de procurori.