O scrisoare adresată de o tânăra lui Victor Ponta a devenit virală peste noapte. Scrisoarea, postată de Vio Mihaela Grădinaru joi noapte pe Facebook, dă glas nemulţumirilor oamenilor cinstiţi educaţi şi harnici la întrebările cărora Victor Ponta n-a răspuns niciodată. „Să te temi şi dumneata domnule Ponta. Să te temi de braţul lung al legii, care în cele din urmă te va ajunge şi te va pune unde îţi este locul”, aşa se încheie scrisoarea care, potrivit menţiunii din final, este adresată în egală măsură tuturor politicienilor.
Dragă Domnule Victor Ponta,
Îţi scriu ca şi cum i-aş scrie lui Moş Crăciun. Singura deosebire între dumneata şi el ar fi că el tot mai sper să existe şi să facă minuni si bucurie în ajun de Crăciun iar dumneata faci numai pomeni în ajun de alegeri. M-am gândit să îţi scriu pentru că nu încetezi să mă uimeşti în fiecare zi. Împreună cu oamenii dumitale, guvernezi ţara asta haotic, abuziv şi discreţionar. Într-un cuvânt: jalnic! O spun în calitate de contribuabil, angajat la privat. Om onest şi silitor. De când guvernezi dumneata am trecut prin toate stadiile de revoltă. Am fost în stradă. Am plâns de nervi acasă. Am discutat aprins ore în şir cu prieteni la fel de indignaţi. Apoi am vorbit singură. Mi-am tot zis că o să te opreşti. Dar văd că nici n-ai gând de aşa ceva.
Am aşteptat să ajung în seara asta de la birou să îţi scriu, mai mult terapeutic. Văd că eşti ocupat cu chinezii zilele astea. În rest, când eşti în ţară amnistiezi şi pui legi în cui numai să-ţi dea bine la numărătoare. Apropo. Când am ajuns acasă am găsit factura de electricitate. Te rog să mă amnistiezi şi pe mine luna asta că m-aş mai duce un week-end la mare. Ştii cum e să fii tânăr. Atât de tânăra sunt că până fac 30 de ani mă pui să plătesc un RCA cu 60% mai mare. Poate ma amnistiezi si de chirie…sa platesc RCA-ul ala nesimtit stabilit de luminatiile voastre. Te rog să mă scuzi că lucrez la privat. Sper că asta nu te va opri şi mă vei putea amnistia & favoriza si pe mine.
Nu-ti scriu de dor domnule Ponta. N-am cum. Esti zilnic la televizor. Prea mult, prea des, prea gol de sens. Mai des ca Bianca, Bote si Cruduta la un loc. Nu se poate guverna serios de la TV. De acolo se poate doar manipula si dezinforma.
Îţi mai scriu pentru că sunt într-un impas. Pur şi simplu nu înţeleg unde se duc o treime din banii munciţi de mine lunar, care teoretic ar trebui să ajungă în şcoli, şosele, spitale si proiecte sociale. Practic insa…banii dispar lunar în meandrele abstractului. Apoi ,ar mai fi o dilema, eu nu ştiu dacă să mai respect legile incepand cu 1 Septembrie. Sau dacă să mai achit contribuţiile la stat, taxele, impozitele, ratele, facturile. M-ai cam descurajat domnule Ponta. M-ai făcut să cred că legea se poate pune in cui intr-o luni si da jos inapoi intr-o joi, peste vreo 45 de zile. Ca se poate măslui orice şi că pentru unii eşti mumă şi pentru alţii ciumă. Sa stii ca eu n-am 45 de zile să îmi răspunzi. Ştii de ce? Pentru că eu merg zilnic la muncă pentru a plăti taxele, pensiile dar mai ales pomenile electorale pe care le dai cu atâta generozitate către diverse categorii: bugetari, asistaţi sociali, BOR şi cine te mai ajută pe dumneata în cer sau pe pământ, să ajungi preşedinte. Apropo de bani si nevoi reale…poate găseşti în vreun buzunar câţiva gologani să plăteşti şi însoţitorii persoanelor cu handicap. Nu e mare lucru, sunt în total doar vreo 250.000 euro pe an. Să ştii că ei au cu adevărat nevoie de solidaritate si sprijin. Ştiu. Ei nu votează şi nu va interesează. Dar însoţitorii lor da.
Apoi te rog să ne lămureşti cum e cu cele aproape 10 milioane de euro datorii ale PSD la stat. Se vor amnistia muteşte cu ocazia anului electoral?
Mă mai roade tare să vă întreb despre OUG-ul educaţiei. Nu ştiu cât v-a plăcut dumneavostră şi domnului Pricopie la şcoală dar vreau să va zic ca nu trebuia să va răzbunaţi aşa straşnic pe ea odată ce aţi ajuns băieţi mari şi cu influenţă. După treaba cu doctoratul bag seamă că nu prea v-aţi spetit. Va rog să va gandititi însă că deschideţi uşa spre o ţară întunecată unde se va instala semianalfabetismul iar meritocraţia nu va mai însemna nimic pentru nimeni. Ştiu că nu ştiţi ce este aia. Eu ştiu, pentru că am învăţat despre ea când nu ploua cu OUG-uri. Nu ne transformati copiii in idioti utili. Vă rog să vă gândiţi că aţi creat un mecanism care va distruge motivaţia şi va întoarce cu susul in jos scara de valori a mii de tineri ce vor intră în sistem. Creaţi nişte monştri, domnule Ponta. Ei nu vor şti cine şi când a făcut-o. Noi da! OUG 49/2014 – guvernul Ponta. Să vă fie ruşine!
Ţin să vă amintesc pe această cale că în Constitutia României / Art 115, scrie că „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă doar în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”. O să va rog să reflectaţi îndelung asupra următorilor termeni: „urgenţă”, „nu poate fi amânată” si mai ales ” obligaţia de a motiva”. E ca şi cum ambulanţa dintr-un oras s-ar duce doar pe la pacienţii cu migrene sau la cei care care se plictisec in casa, în baza unui sms dat pe furiş sau a unui mesaj primit pe privat pe Facebook. Pacienţii fiind aleşi doar dintre prietenii şoferului, medicului şi asistentei. Ambulanţa merge la urgenţe reale domnule şi este pusă în slujba întregii comunităţi pe care trebuie să o servească fără favoritisme sau agenda ascunsa. La fel trebuie sa fiti şi dumneavostră!
Şi nu, nu mă interesează câţi primari sunt in tara si la ce partide. Dacă o doctrina politică ar mai însemna ceva în ţara asta şi partidele ar fi pe bune si n-ar fi toate o glumă sinistră, fiecare politician s-ar ţine de ce a promis la început şi n-ar mai migra decât păsările din Delta în astea 45 de zile.
Că tot veni vorba de întrebări. Mă puteţi lămuri de ce îmi calculaţi toate accizele la un curs cămătăresc de 4,738 lei un Euro? Şi aici chiar mă arde să îmi raspundeti pentru că fac nişte greşeli elementare: consum electricitate, gaze, beau cafea şi merg cu maşina. Va rog să mă scuzaţi că vă incomodez cu întrebările dar mă costaţi cam mult.
Vreau să îţi mai spun şi că pe mine nu mă interesează că eşti dumneata în campanie electorală. Aia e strict problema dumitale şi nu ar trebui să amesteci lucrurile dacă ai fi un bun profesionist. Dar nu eşti. Esti un manager submediocru. Orice corporatie te-ar concedia inainte de a se incheia perioada de proba. Observ cu tristete ca in calitate de premier faci numai potlogării şi iei măsuri în detrimentul oamenilor cinstiţi care muncesc şi îşi văd de treaba. Mă interesează şi că devii pe zi ce trece tot mai nesimţitor şi asta te face să pari invincibil şi pe noi ne face să cădem în deznădejde si ganduri serioase de emigrare. Oamenii cinstiţi, educaţi şi harnici din ţara asta te dispreţuiesc profund cu toate că au ajuns să se teamă de dumneata şi de măsurile abuzive pe care le aplică guvernul fără tăgadă sau remuscari. Se tem straşnic de noaptea minţii marca PSD care se aşterne intens peste ţară. Se tem şi de apetitul sălbatic al guvernanţilor pentru abateri şi nelegiuiri. Dar să te temi şi dumneata domnule Ponta. Să te temi de braţul lung al legii, care în cele din urmă te va ajunge şi te va pune unde îţi este locul.
În încheiere, vreau să va anunţ că în cei 25 de ani care au trecut s-a furat cam tot ce se mostenise şi prezentul e oricum compromis si amanetat. Vă rog insistent să nu ne mai furaţi viitorul. Ce îi voi spune eu copilului meu? El de ce o să mai fie mândru că e român? El va mai găsi o ţară oare? Şi cum va arată ea?
Aş încheia cu formularea „cu stimă”. Dar eu nu va stimez.
Pot doar să fac un efort şi să va urez mult bun simt, conştiinţa şi justă măsură în toate.
P.S Aceasta scrisoare se adreseaza in egala masura si celorlalti politicieni din tara mea. Daca mai asculta cineva.
Ăsta e pontocchio (chiar seamănă)! La capătul celălalt, în eter, ghici ghicitoarea mea?
http://www.examteamdevelopment.co.uk/wp-content/uploads/2012/02/exam-cheating.jpg
“…Nu ne transformati copiii in idioti utili…”
Din pacate, nu numai copiii sunt transformati (prin “educatie”) in idi0ti utili bolsevicilor …
Noi toti am inceput (cand ?), fara sa ne dam seama, sa suferim pe viu “idi0tizarea” in masa …
Pentru ca bolsevicii nu au nevoie de educatie (printre altele) …
Au avut intotdeauna si au si acum nevoie DOAR de idi0ti care sa le fie UTILI in toate evenimentele si fenomenele scelerate pe care le-au pus si le vor pune in scena, spre disperarea celor care nu au avut si nu vor avea niciodata creierul gelificat de indoctrinare !
Comentariile sunt închise.