Scrisoarea disperată a unui patron de restaurant | Cum îşi bate joc statul de agenţii economici

Ultimele și cel mai intens mediatizate acțiuni ale Fiscului românesc s-au îndreptat în special către restaurante și baruri. Vă prezentăm o altă perspectivă asupra acestor afaceri pe care statul le suspectează din start de evaziune fiscală.

Un cititor care deține un restaurant în București și care dorește să-și păstreze anonimatul ne-a trimis o scrisoare în care își varsă nemulțumirile, subliniind dificultățile fiscale și legislative cu care se confruntă nu doar el, ci întregul sector HoReCa. Iată scrisoarea:

Ramasese sa va scriu cateva puncte, care, din perspectiva mea sunt anormale, greu de gestionat si ingreuneaza activitatea de afaceri, din punctul meu de vedere.

Prima situație „greu de gestionat și care îngreunează activitatea de afaceri” o reprezintă „amenzile pe care trebuie să le platească administratorii societăților, deși vina nu le aparține. În primul rând, lucrul cu oamenii și responsabilizarea lor este extrem de dificilă. Spre exemplu, angajații se ocupă de încasarea banilor de la clienți, ei fac calcule și ei dau rest. Dacă calculează greșit, iar clientul nu este atent (și de obicei nu e), avem un plus sau un minus pe casa de marcat, care e considerat evaziune fiscală (motiv pentru care luna trecută au fost închise peste 300 locații). Greșeli pot apărea oriunde, inclusiv la emiterea bonului fiscal, angajați care, după mai bine de doi – trei ani de experiență, achită greșit pe casă (numerar în loc de card sau invers) și iar apare deficit pe casa de marcat, în plus sau în minus”, scrie omul de afaceri.

O altă nemulțumire este legată de orele de lucru trecute în cartea de muncă: „Un restaurant e deschis aproximativ 15 ore pe zi. Eu am patru angajați pe tură. Dacă ar lucra opt ore pe zi, conform contractului de muncă, ar trebui să dublez numărul de angajați (asta ca să acopăr cinci zile pe săptămână). Ca să acopăr și weekendul îmi mai trebuiesc încă patru angajați (ca la fiecare cinci zile lucrătoare, conform Codului muncii, trebuie sa aibă două zile libere). Ceea ce înseamnă că trebuie să am în total 12 angajați + doi manageri = 14 angajați. Ca să ai 14 angajați, cu opt ore pe zi, taxele către stat sunt de aproximativ 8.120 lei/lună, dacă calculăm la salariul minim pe economie, dar unui bucatar îi dai aproximativ 2.000 lei, că altfel pleacă, nu stă, se duce unde îi dă la negru 2.000 lei. Că, dacă e să calculăm la salariile reale, iese peste 15.000 lei/lună doar către stat + salariile pe care le dai. Ceea ce e enorm. În prezent, cheltuielile lunare ale business-ului sunt de 8.000 euro, de unde se duc către stat aproximativ 2.000 euro/lună”.

Mai există o serie de legi pe care proprietarul de restaurant le numește „cretine”, precum: „Proces verbal de predare primire al banilor de la angajați către manageri (întocmit zilnic, la finalul zilei), pliantele prin care trebuie să înștiințezi angajații de riscurile pe care le presupune munca lor. Asta n-ar fi nimic, dacă în trei ani de zile nu aș fi rulat peste 100 de angajați (în condiția în care simultan nu am avut niciodată mai mult de 12)”.

De asemenea, el critică „regulile Direcției Sanitar Veterinare care spune că trebuie să ai frigidere separate pentru: ouă, prăjituri, carne de porc, carne de pui, carne de curcan (în fine, fiecare sortiment de carne), pește, legume, special pentru dezghețat, congelator pentru legume, congelator pentru carne, congelator pentru pește, congelator pentru înghețată etc. Spălător pentru carne, spălător pentru pește, spălător de legume etc. Poate igienic au o logică, însă în cruda viață de zi cu zi, sunt absolut absurde”.

O altă cheltuială fără sens este „taxa de funcționare – stabilită, conform legii de fiecare primărie, de 3.300 lei în sectorul 2. O taxă plătită la primărie, fără să te controleze nimeni, în condiția în care tu plătești impozite la stat, mai dai și o taxă de protecție ca să poți să funcționezi. Dacă aude cineva că nu ai taxa de funcționare, ești infractor, deși e o formalitate, achitată la un ghișeu pentru o ștampilă și o semnătură”.

Mai sunt contractele obligatorii: „colectare de uleiuri arse, trei contracte la gunoi (repet, obligatorii), măsurarea prizelor, metrologia cântarului din bucătărie, deratizare, contabilitate. Astea obligatorii. Că am eu telefonie și internet, nu trebuie, nu interesează pe nimeni. Plus trei asociații, instituții ale statului care colectează bani pentru difuzarea muzicii. Lunar. Fără să facă nimic. Vin și colectează bani pentru că am îndrăznit să deschid un local”.

Însă, asta nu e nimic, spune omul de afaceri, căci „cel mai complicat e cu stocul: trebuie să ai o persoană dedicată, chiar mai multe, care să stea cu ochii pe angajați să nu fure sau să nu consume marfa. Trebuie fișa de magazie cu toate produsele (vreo 600 de produse diferite), ținută zilnic, în care să treci intrările și ieșirile de marfă în timp real. Ceea e imposibil într-un loc în care tot timpul se întâmplă câte ceva și se vând lucruri în permanență. Dacă aș avea 10 produse, probabil că n-ar fi greu, dar la 600 se schimbă lucrurile. Când vine controlul, hop, fișa de magazie în mână și încep să numere ouăle să vadă dacă e trecut numărul corect de ouă pe fișă. Cântăresc sosurile să vadă dacă ai numărul de mililitri corect pe fișă. Asta e foarte complicat, bucătarii pun ochiometric în tigaie, nu au nici timp și nici conștiință să stea să cântărească”.

O altă problemă este „registrul de casă care trebuie ținut zilnic. Deci eu, manager de restaurant, nu am dreptul la nicio zi liberă, că dacă vine controlul chiar atunci mă prinde descoperit cu registrul de casă. Deși e absurd, că dacă trimiți toate actele la contabilitate, toate încasările, din program reiese registrul de casă, pe care poți să îl prezinți controlului, dar el îl vrea zilnic, de luni până duminică ținut la zi”.

Și, în fine, o altă problemă foarte mare sunt oamenii. „Oamenii sunt foarte slabi, majoritatea abia dacă au liceul, însă se angajează extrem de ușor, în acest lanț al slăbiciunilor în care îi angajez ușor ca să aibă cine servi. Eu și ceilalți manageri de localuri. După aia pleacă fără să anunțe, nu vin la muncă și nu anunță, nu au niciun fel de responsabilitate. Nu poți să te bazezi că vin să deschidă, că n-au discernământ. Sigur că ai putea să angajezi oameni mai capabili, dar ăia costă și nu îți permiți, nu fac tips, pleacă, și tot așa”.

sursa: money.ro