crater-pe-e85

Un crater adânc de doi metri s-a format, în această noapte, pe o stradă din Râmnicu Sărat. Hăul format în jurul orei 3 a înghițit un autoturism Opel care se afla în parcare, surparea provocând un zgomot puternic. Autoritățile locale din Râmnicu Sărat au împrejmuit zona, urmând ca în cursul zilei să asigure scoaterea autoturismului din groapă, conform stiridebuzau.ro

La baza craterului format pe strada Mihail Kogălniceanu, drumul E 85 care traversează orașul, se pot observa straturi de cărămidă și câteva guri ale unor beciuri, localnicii spunând că acolo au fost pe vremuri case ale unor negustori evrei. Autoritățile vor stabili cauzele surpării pământului.