Scandalul RCA atinge cote dramatice după ce președintele ASF, Mișu Negrițoiu, i-a fentat din nou, anunțând că va mări cu 25% prețurilor maximale ale RCA convenite cu patronatele în timpul protestului din 15 septembrie: transportatorii amenință că vor intra în greva foamei în fața sediului ASF, conform secundatv.ro
Potrivit OUG 54/2016 ASF trebuie să stabilească până în 20 octombrie prețurile maximale ale RCA, însă Negrițoiu a anunțat că le va fixa mai devreme de această dată.
Șeful ASF a declarat acum 3 zile pentru Profit.ro că prețul maximal la care tarifele RCA ar trebui limitate timp de 6 luni trebuie majorat cu 25%, la 10.000 de lei, față de cel stabilit de comun acord cu patronatele – 7.500 de lei pentru un camion de 16 tone clasa B0.
Este o nouă țeapă marca Negrițoiu, care de doi ani îi păcălește cu promisiuni scrise pe transportatori. Ultima dată a făcut-o în primăvară, cu proiectul Legii RCA, când a trimis Parlamentului – de două ori! – un document ce conținea alte prevederi decât cele stabilite de comun acord cu aceștia.
Într-un comunicat primit la redacție, Asociația Transportatorilor de Persoane din Județul Iași – A.T.P.J. Iași dezaprobă “modul opac și neprofesionist” în care Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF tratează rezolvarea crizei RCA și “someaza public ASF ca, de urgență, să facă publice prețurile RCA maxime, transmise, cu propunerea de înghețare, către Consiliul Concurenței”.
Citiți mai mult pe: secundatv.ro