Senatul a decis să respingă cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind Statutul aleşilor locali cu 82 de voturi „pentru”, 2 abţineri şi 27 de voturi „împotrivă”, menţinând astfel varianta iniţială potrivit căreia aleşii condamnaţi cu suspendare nu îşi pierd mandatul, conform mediafax.ro
Legea propune încetarea de drept a mandatului de consilier local, consilier judeţean, primar şi preşedinte al CJ să se producă doar în cazul condamnării prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu executare pentru sancţiunile de dare de mită şi luare de mită încetarea de drept a mandatului să se producă în cazurile de hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
Asfel, încetarea mandatului nu se aplică în cazul condamnărilor cu suspendare.
În cererea de reexaminare, preşedintele precizează că exercitarea funcţiilor de primar, consilier sau preşedinte al CJ de către o persoană condamnată penal, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, cu suspendare plasează sub semnul vulnerabilităţii exercitarea mandatului de ales local. Şeful statului mai argumenta că o astfel de lege „ar putea afecta lupta împotriva corupţiei, precum şi eficientă cadrului legislativ în materie de integritate”.