mihai-sora

De ziua Statelor Unite ale Americii, filosoful Mihai Şora, activ pe Facebook şi la aproape 100 de ani, a povestit experienţa pe care a avut-o în urmă cu trei ani, când şi-a dorit să ajungă pentru scurt timp pe tărâm american, potrivit gandul.info

Şora a povestit că i s-a cerut nu doar dovada că are un depozit în dolari consistent – bani pe care nu îi avea -, ci şi să demonstreze că are un loc de veci în România – cumva o dovadă dată autorităţilor americane că nu doreşte să emigreze.

”Acum trei ani – adică ultima dată când am încercat să fac o călătorie în îndepărtatele Americi –, doamna de la agenţia de turism ne-a dat o listă lungă (cât o zi de luni) cu actele necesare pentru viză, înainte de interviul care urma să aibă loc, conform procedurii, cu un funcţionar al Ambasadei.

Luiza, cetăţean francez, era scutită de toate aceste formalităţi (inclusiv de interviu). Mie, însă, mi-au cerut – pe lângă dovada unui „depozit“ de două mii de dolari în cont (n-aş avea de unde să-i adun nici într-un an, darămite într-o lună) – un act care să ateste, „dată fiind vârsta dumneavoastră“, a precizat amabila doamnă de la ghişeu, că posed un loc de veci în România (ceea ce ar fi înlăturat, pesemne, suspiciunea „organelor“ americane că aş dori să emigrez). Loc de veci nu aveam (cum nu am nici astăzi), aşa că am renunţat la excursie”, a scris Şora pe Facebook.