Iulia Scantei, fosta membra in comisia care a redactat raportul privind arhiva SIPA, in prezent vicepresedinte al Senatului, a declarat joi ca a constatat ca unele documente din respectiva arhiva fusesera copiate inainte de inceperea activitatii comisiei, in iunie 2007, scrie ziare.com
„Existau mentiuni pe unele dintre ele (dosare din arhiva SIPA – n. red.) ca s-a facut xerox”, a spus Iulia Scantei.
Intrebata daca au fost identificate persoanele care au facut copii dupa respectivele documente, Scantei a declarat ca o singura persoana, care era un fost angajat SIPA, a fost audiata, iar concluziile au fost trecute in raportul comisiei.
„S-a facut o singura audiere a unui angajat din cadrul Ministerului Justitiei la acea data si care facuse parte si din comisia desemnata de ministrul Macovei cu ocazia inventarierii si era un fost ofiter SIPA. A fost singurul angajat al fostei SIPA audiat de aceasta comisie pentru a ne lamuri cu privire la anumite aspecte.
Au existat niste lamuriri, au existat niste semne de intrebare, le-am consemnat in raport. Numele sau il poate da ministrul Justitiei, intrucat are tot accesul la angajatii ministerului. E raspunderea ministrului Justitiei sa ii evidentieze pe toti cei care au fost sau au avut vreo legatura sau au fost implicati in activitatea aceasta de inventariere a arhivei SIPA”, a explicat Iulia Scantei.
Intrebata daca au existat incidente de securitate in perioada iunie – decembrie 2007, cand a facut parte din comisia de inventariere a arhivei SIPA, Scantei a spus ca nu are cunostinta de asa ceva, explicand ca niciun membru al comisiei nu avea acces singur la arhiva, ci, potrivit regulamentului de functionare, trebuia sa fie intotdeauna insotit de cel putin un alt membru.
Pentru ca raportul confidential a fost publicat joi de Evenimentul Zilei, Iulia Scantei critica scurgerea in presa a raportului comisiei, pe care o considera un incident de securitate la nivelul Ministerului Justitiei, si ii cere lui Tudorel Toader explicatii.
„Singurul incident de securitate pe care il sesizez este aparitia in presa a raportului clasificat ‘secret de serviciu’, anterior declasificarii lui. Domnul ministru ar trebui sa-si continue activitatea. Dupa ce a facut o trecere in revista a proceselor-verbale lasate in cadrul ministerului la cabinetul ministrului, ar trebui sa treaca acum prin corpul de control propriu si sa-si verifice incidentele de securitate, ca par sa aiba incidente grave de securitate.
Atunci cand printr-o actiune, chiar jurnalistica, apar in presa documente care duc la compromiterea unor informatii clasificate, anterior derularii procedurii de declasificare, ma scuzati, un ministru al Justitiei ar trebui sa se sesizeze in primul rand cu privire la acest aspect. Ii cer public sa ne spuna si noua cum e posibil ca documente clasificate in timpul mandatului sau sa ajunga in presa. Nu am nimic cu faptul ca presa a accesat niste informatii, problema nu e la presa, ci problema e in cadrul Ministerului Justitiei”, a mai spus senatoarea PNL.
In replica, Toader o indruma pe Scantei sa ceara informatii de la Evenimentul Zilei si daca jurnalistii nu vor sa-i spuna sa se duca la Parchet.
„Iulia Scantei, pe care o respect, sa ceara explicatii celor care au facut public acel raport, sa intrebe de unde il au si de ce l-au dat la public. Daca nu are instrumente de a afla, se poate adresa procurorului, sa faca o ancheta sa verifice provenienta acelui raport, nu ma intreaba pe mine”, a spus Toader.
Fostul sef al ANI Horia Georgescu, Marius Iosif, Laura Iulia Scantei se numara printre cei care au intrat in arhiva SIPA in calitate de membri ai comisiilor de inventariere, conform listei facute publice joi de Ministerul Justitiei. Ministerul precizeaza ca din documentele pe care le detine nu rezulta activitatile desfasurate in 2006 si anunta ca va face publice si rapoartele din 2008, care consemnau nereguli privind „evidenta, pastrarea, procesarea, multiplicarea si distrugerea informatiilor secrete de stat”, precum si procesele verbale ale comisiilor a caror activitate a vizat arhiva SIPA.