Deputatul PSD Iulian Iancu îl acuză pe ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu , fost manager în compania petrolieră OMV Petrom, că, odată ajuns în Guvern, a început să facă lobby pentru această companie în detrimentul intereselor statului român.
Acuzațiile vin în contextul în care Guvernul Ponta a decis, miercuri, în mod surprinzător, amânarea cu un an a renegocierii redevențelor, cu toate că, spune Iulian Iancu, „în construcția unui buget, cea mai sigură componență este cea venită din redevențe”.
„În mod surprinzător, practic, a început să facă lobby de pe poziția guvernamentală în a nu susține o dezbatere publică pentru redevențe”, a acuzat Iulian Iancu, președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților.
„Amânarea cu un an de zile este amânarea celei mai predictibile compenențe a bugetului nostru. De ce s-a dorit? Nu pot decât să deduc că avem de-a face cu un lobby ieșit din comun din partea companiilor multinaționale care au refuzat dezbaterea (…) Înseamnă ca s-a dorit să privăm bugetul României de sume suplimentare, care ar fi ajutat execuția bugetară de anul viitor”, a declarat deputatul PSD Iulian Iancu, miercuri seara, într-o emisiune la Realitatea TV.
Acesta l-a acuzat pe ministrul Răzvan Nicolescu ca a mințit în Parlament pentru a se salva.
„Experiența de astăzi (miercuri – n.red.) a fost extrem de tristă și s-a transformat într-o premiera, în Parlament, pentru că un ministru al Cabinetului s-a dovedit a nu reprezenta interesele Cabinetului și și-a permis ca în Parlamentul României sa mintă și să aducă probe mincinoase în încercarea de a salva propria lui declarație și propria lui imagine, în detrimentul adevarului. (…)
A prezentat parlamentarilor niște documente într-un mod mincinos punându-ne într-o situație delicată și având de ales între a spune adevărul sau a trece sub tăcere un astfel de comportament”, a declarat Iulian Iancu.
Mai mult, acesta a sustinut ca Razvan Nicolescu a mintit si in fata comisiilor de specialitate in vremea cand era „cel mai activ si agresiv reprezentant al OMV in institutiile guvernamentale”.
„Îmi aduc aminte că de fiecare dată a avut curajul să aducă argumente mincinoase în fața comisiilor. A spus în fata Comisiei de la Senat, când am promovat legea privind utilizarea gazelor naturale pe teritoriul României, cu preponderență până la diversificarea resurselor de gaze naturale, din import, a mințit că OMV nu va exporta niciodata gaze.
La un an jumate după, a declarat că OMV vrea să transforme România în cel mai important exportator de gaze din sud-estul Europei. Anul acesta, căpătând o calitate guvernamentală, în mod surprinzător, practic, a început să facă lobby de pe poziția guvernamentală în a nu susține o dezbatere publica pentru redevențe. (…) Cum va putea să facă el o susținere onestă și neutră a noii politici de redevențe, din moment ce vine de la o companie multinațională cum este OMV și care este direct interesată în a menține valori cât mai mici ale redevențelor”, a mai spus Iancu.
Deputatul PSD a subliniat faptul că „România, din toate resursele ei, încasează în jur de 277 de milioane de euro, pe an”, adică o sumă „foarte mică”.
„În cazul României, redevența se situează undeva pe un palier de 7 la suta, din valoarea producției. În cazul Petrom-ului, în 2012, la o valoare a producției de țiței de 2,1 miliarde de euro, au plătit 1.082 de milioane de euro. Acest lucru înseamnă circa 7 la sută redevențe. Adică, dacă prețul barilului era de 94 de dolari, ei au plătit cam 6,5 dolari pe baril, redevențe statului roman.
Ce se întâmplă în Europa? În Ungaria, redevențele sunt între 12 și 30 la suta. În Franța, sunt undeva în jur de 30 la sută, Turcia – 12, 5 la sută. Atunci observăm că și noi am avea șansa să obținem mai mult sau să schimbăm politica fiscală de colectare a redevențelor”, a mai spus Iulian Iancu.
Decizia Guvernului de a amâna renegocierea redevențelor a nemulțumit și PMP, care consideră aceasta decizie un act de sabotare a economiei.
„Decizia Executivului de a amâna cu un an renegocierea redevențelor reprezintă un act de trădare și de sabotare a economiei naționale. Practic, Victor Ponta îi calcă pe urme lui Adrian Năstase, cel care a vândut pe nimic resursele naturale ale țării și a permis astfel ca, în România de astăzi, să avem unele dintre cele mai mari prețuri din Europa la benzină și motorină. Dacă Guvernul nu revine asupra acestei decizii, PMP intenționează să inițieze o moțiune simplă pe Energie”, a postat pe Facebook Elena Udrea, președintele PMP.
sursa ziare.com