unionisti-republica-moldovaPeste 300 de persoane s-au adunat, marţi, la Neptun, unde are loc o şedinţă comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova, oamenii strigând ”Vrem unire” şi având pancarte cu mesaje unioniste, iar la un moment dat aceştia au încercat să forţeze cordonul de jandarmi, relatează MEDIAFAX.

Oamenii s-au adunat în jurul orei 12.00 în staţiunea Neptun, în faţa clădirii unde are loc şedinţa comună a celor două guverne, ei având steaguri şi pancarte cu mesaje precum ”Vrem Unire”, ”Trecem Prutul”, ”Basarabia e România”, ”Politică externă comună” şi ”DNA, treci Prutul”.

De asemenea, manifestanţii au scandat ”Unire”, ”Basarabia e România” şi ”Trăiască, trăiască, să-nflorească, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”.

La un moment dat, oamenii au forţat cordonul de jandarmi, pentru a ajunge mai aproape de clădirea unde se desfăşoară şedinţa comună a guvernelor.

Mitingul este organizat de Platforma Unionistă ”Acţiunea 2012”, oamenii spunând că au venit să transmită reprezentanţilor guvernelor României şi Republicii Moldova că ar trebui să fie stabilit un calendar pentru unirea celor două state.

Iulia Modiga, reprezentanta Platformei Unioniste, a declarat că pentru unificare trebuie făcuţi mai mulţi paşi, între care interconectarea energetică, o bancă naţională comună – Banca Naţională a României să preia şi operaţiunile din Republica Moldova -, dar şi o politică externă şi internă comune.

Ea mai spus că o delegaţie a unioniştilor urmează să fie primită de către oficialităţi în Centrul Internaţional de Conferinţe Neptun, unde se desfăşoară şedinţa comună a guvernelor.

La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova este în desfăşurare.

Reuniunea celor două guverne a fost decisă cu prilejul vizitei premierului Victor Ponta la Chişinău, în 27 august, când au fost stabilite priorităţile pentru agenda bilaterală în următoarele luni şi a fost semnat cel de-al 4-lea Protocol Adiţional la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane euro.

Membrii celor două guverne vor stabili în şedinţa de la Neptun noile proiecte ce vor fi finanţate în baza acestui acord. O atenţie specială va fi acordată continuării proiectelor de infrastructură în domeniul energetic, pentru asigurarea interconectării sistemelor naţionale electrice şi de gaze naturale, precum şi în domeniul transporturilor, prin proiectarea şi realizarea unor noi poduri peste Prut. De asemenea, va fi exprimat interesul reciproc pentru posibila participare a unor companii din România la viitoare privatizări în diverse sectoare economice din Republica Moldova.

Alte proiecte pregătite pentru a fi analizate în cadrul şedinţei vizează domenii ale agriculturii şi protecţiei mediului, dar şi sprijin în dezvoltarea domeniului sănătăţii, prin extinderea serviciului de intervenţie de urgenţe în Republica Moldova.

media-144291358008756200 media-144291358163207500 media-144291358307586500

2 COMENTARII

  1. ISLAMUL INVADEAZA EUROPA , TREC PRIN FRONTIERE CA SI CUM NU-S , DAR NOI NU PUTEM SA NE UNIM ….
    – FRONTIERA NEDEREAPTA TREBUIE ELIMINATA SI DOAR POPORUL TREBUIE SA O ELIMINE ,ASA CUM TREBUIA SA O FACA IN 89.
    – POLITICIENII TIN DE SCAUNE SI NU O VOR FACE, DOAR TARAGANEAZA SI MIMEAZA .
    – 2-3 MII LA PRUT ZILNIC ,PANA SE AJUNGE LA UN MILION.
    EX.PRESEDINTE MOLDOVEAN SPUNEA CA MAMALIGA EXPLODEAZA GREU.

  2. Cea mai moderna oportunitate! Indreapta-te spre o noua directie! La timpuri noi, metode noi de a castiga bani! Pana acum, foarte multi oameni lucreaza cu noi! Incepe si tu sa castigi bani! Trebuie doar sa vrei sa te instruim si sa te indrumam pas cu pas, cu mare atentie! Cere urgent detalii la adresa de email: [email protected]

Comentariile sunt închise.