Un australian de 50 de ani pe nume Simon Dorante-Day susține că este fiul secret al prințului Charles cu Camilla Parker Bowles, notează New Idea. Bărbatul a spus pentru revista Globe că vrea să-și facă un test ADN și dacă acest lucru se va confirma, prințul William și Kate Middleton își pot lua gândul de la tronul Marii Britanii, relatează stiripesurse.ro
”Bunica mi-a zis de multe ori că sunt fiul Camillei cu Charles. Însă, ea nu a ieșit în față și nu a cerut dreptul pentru mine la tron când prințul William s-a născut pentru că se temea pentru siguranța mea și era îngrijorată de ce s-ar putea întâmpla dacă adevărul iese la iveală”, a afirmat Simon pentru Globe.
Acesta a mai spus că a primit amenințări cu moartea și a fost nevoit să se mute cu familia în Australia, dar acum nu se mai teme de nimic și vrea să demonstreze adevărul.
Simon a mai spus că, deși ar trebui să preia coroana britanică după tatăl său, Charles, el nu este deloc interesat nici de tron, nici de banii familiei regale, ci vrea doar să-și cunoască frații și pe bunica sa, Regina Elisabeta a II-a.