Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a recunoscut joi că la Bruxelles există ‘agenți’, referindu-se la informațiile privind presupusele acțiuni de spionaj desfășurate împotriva executivului comunitar de serviciile secrete americane cu sprijinul celor germane, transmite agenția EFE, relatează Agerpres.
‘Într-o zi, la o reuniune a Colegiului (comisarilor), am spus că executivul comunitar ar trebui să aibă un serviciu secret, pentru că agenții sunt aici’, a răspuns Juncker unei întrebări primite la o conferință de presă. ‘Nu știu dacă există aici agenți germani activi, dar nu trebuie să fac comentarii specifice’, a închis el subiectul, precizând că investigarea acestor cazuri revine autorităților de la Berlin.
Mass-media germană relatează de o săptămână despre operațiuni de spionaj desfășurate în Europa de serviciile secrete americane în colaborare cu cele germane.
Astfel, ediția online a săptămânalului Der Spiegel a scris joia trecută că Serviciului Federal de Informații german (BND) a spionat companii și politicieni din Germania și a furnizat informațiile obținute Agenției de Securitate Națională a SUA (NSA).
La rândul său, cotidianul Bild a relatat vineri că BND a furnizat NSA ‘sute de mii de date aparținând unor companii și organizații din Europa’, plus ‘rapoarte periodice’ cu privire la operațiunile desfășurate. Printre companiile spionate s-ar număra inclusiv EADS și Eurocopter, un obiectiv al acțiunilor de spionaj fiind și secretele militare franceze.
Același cotidian a scris apoi luni că guvernul de la Berlin a fost informat de contraspionajul german despre existența unor astfel de acțiuni încă din anul 2008, dar nu a luat nicio măsură.
Scandalul a fost amplificat de o informație publicată joi de cotidianul Suddeutsche Zeitung și de posturile NDR și WDR. Acestea au anunțat — citând surse neprecizate din guvernul de la Berlin și din cadrul serviciilor secrete germane — că Statele Unite au folosit un centru de interceptări german din Bad Aibling (Bavaria) pentru a asculta convorbiri ale unor înalți funcționari din Ministerul francez de Externe, Palatul Elysee și Comisia Europeană.
La fel cum a procedat și Juncker, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a declarat că investigarea acestor chestiuni ține de competența autorităților naționale. ‘Am fi puțin dezamăgiți dacă rolul nostru în lume nu ar stârni interesul altora’, a glumit el, adăugând că, în ceea ce privește Comisia Europeană, aceasta nu are serviciu secret și nu spionează pe nimeni.
Întrebat dacă la nivelul Comisiei Europene se vor lua măsuri în fața amenințărilor evocate de presa germană, purtătorul de cuvânt a răspuns că ‘detalii de acest fel nu se discută la conferințele de presă’, dar a asigurat ‘prietenii și inamicii potențiali’ că executivul comunitar se ocupă de această problemă.
Jean-Claude Juncker a mai declarat joi în fața presei că știe ‘din propria experiență’ că serviciile de informații sunt foarte greu de controlat, făcând aluzie la momentul din anul 2013 când a fost nevoit să demisioneze din funcția de premier al Luxemburgului în urma unui scandal declanșat de interceptarea unor convorbiri telefonice de către serviciile secrete din țara sa.
sursa: flux24.ro
Cine crede ca intre „prieteni” NU sunt puse si „conserve” se inseala! Asa a fost mereu si tot asa va ramine!
Nu am inima rezistenta la tentatiile astea daca sant adevarat sau speculatzii , ma retrag si astept alte opinii , desi Nasul nu comunica de dragul de informa publicul pe speculatzii !
Comentariile sunt închise.