Șase persoane au murit sâmbătă după-amiază, în Calabria, în urma unei coliziuni violente între un tren regional și o mașină, care transporta muncitori români angajați la culesul clementinelor, potrivit unor surse și companiei de căi ferate, relatează AFP.

Potrivit companiei publice de căi ferate Ferrovie dello Stato, accidentul s-a produs în jurul orei 16.15 GMT (18.15 ora României) la o trecere la nivel cu calea ferată situată între gările Rossano și Mirto Crosia, în partea de est a regiunii Calabria.

[jwplayer config=”600×394″ mediaid=”25799″ logo=”https://nasul.tv/poze/siglamica.png” logo.margin= 15 logo.hide=”false” logo.position=”top-left”]

Din motive încă necunoscute, la trecerea la nivel cu calea ferată, care nu este administrată de compania FS ci este privată, trenul care plecase din Sibari nu a reușit să evite impactul cu mașina, un Fiat Multipla, care a fost proiectată la circa 20 de metri distanță.

Doi muncitori români au reușit să se salveze deoarece au coborât din vehicul pentru a ridica bariera. Este posibil ca mecanicul de tren să figureze printre victime, precum și proprietarul terenului pe care munceau românii, potrivit presei.

Potrivit carabinierilor și polițiștilor veniți la fața locului, vor fi necesare mai multe ore pentru recuperarea cadavrelor celor șase persoane încarcerate în caroseria trenului și a mașinii.

4 COMENTARII

  1. Condoleantze familiilor indurerate!
    Au plecat sa castige o bucata de paine mai buna decat acasa si se intorc in patru ‘scanduri’…
    Dumnezeu sa ii ierte!

  2. Doamne Fereste, si ne apara de asa ceva. Toti santem plecati de acasa pt . a castiga o bucata de paine. Dumnezeu sa i odihneasca in pace.

  3. Vai, ce nenorocire ! Bietii oameni, mergeau la munca, sa castige un ban (cinstit !) pentru ei si familie…

    Dumnezeu sa le vegheze sufletele si sa le odihneasca in pacea vesnica !
    Sincere condoleante familiilor indoliate !

Comentariile sunt închise.