Poliția franceză și forțele de securitate au ucis trei suspecți de terorism, vineri, în două schimburi de focuri simultane, au anunțat autoritățile citate de CNN. Doi suspecți în atacul terorist de la Charlie Hebdo au murit, după ce polițiștii au înconjurat o tipografie în care s-au ascuns, într-un orășel din afara Parisului. În același timp, polițiștii au făcut un raid asupra unei băcănii evreiești din estul Parisului, unde erau luați ostatici, și au ucis un alt suspect, cel care ar fi omorât un polițist, joi. Patru ostatici din interiorul magazinului au murit. Un al patrulea suspect este, deocamdată, liber. Care sunt datele pe care le cunoaștem și cele pe care nu le cunoaștem, la această oră?

1) Ce s-a întâmplat la PARIS

Ce știm: O luare de ostatici de la o băcănie evreiască din Porte de Vincennes, un cartier din estul Parisului, s-a încheiat la ora locală 5 p.m., după ce poliția a intrat în forță înăuntru. Patru ostatici și atacatorul au fost uciși, alți 15 ostatici au supraviețuit, au anunțat autoritățile.

Amedy Coulibaly, cel care a luat ostaticii era suspect în cazul uciderii unui ofițer de poliție Montrouge, a fost omorât. Polițiștii îl căutau pe acesta și pe femeia cu care el trăia, Hayat Boumeddiene, în vârstă de 26 de ani, care este și ea suspectă în același caz. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a avut apoi o convorbire telefonică cu președintele francez Francois Hollande, în care cel de-al doilea a caracterizat atacul ca fiind unul „antisemit”.

Câțiva polițiști au fost răniți. Un bărbat care s-a prezentat drept Coulibaly a declarat pentru BFMTV că aparține grupării militante islamiste ISIS.

Ce nu știm: Unde se află  Hayat Boumeddiene, femeia suspectă și ea în acest atac? Era și ea, la momentul intrării  forțelor de securitate în băcănia israeliană? Câți ostatici au scăpat cu adevărat?

2) Ce s-a întâmplat în DAMMARTIN-EN-GOELE

Ce știm: Forțele de securitate i-au ucis pe suspecții din atacul de la săptămânalul Charlie Hebdo, frații Said și Cherif Kouachi, în fața unei tipografii în partea industrială a oraășelului  Dammartin-en-Goele, aflat la 50 de km de centrul Parisului, potirvit primarului Bernard Corneille. Un bărbat aflat înăutru, care inițial era dat ca ostatic este în siguranță.

După un schimb de focuri cu arme automate cu polițiștii și trei explozii puternice, care s-au auzit la fața locului, un elicopeter a aterizat în apropierea clădirii și transmisiunea în direct de la BFMTV a arătat bărbații pe acoperișul clădirii în care se presupunea că se aflau cei doi frați. Suspecții au vorbiut la telefon cu ofițerii și au spus că vor să moară ca martiri.

Ce nu știm: Poliția nu a confirmat încă dacă au răspuns cu focuri de armă, după ce suspecții au tras primii. Nici nu au confirmat faptul că bărbatul care a fost salvat din operațiune, în siguranță, era un ostatic. Nu se știe de ce atacatorii au ales să intre în acest oraș, de fapt.

3) ATACUL DE LA CHARLIE HEBDO

Ce știm: La ora 11.30 a.m., miercuri, o mașină a oprit în fața sediului revistei din Paris, în districutl 11. Doi oameni au ieșit. Erau îmbrăcați în negru, cu cagule și aveau arme automate asupra lor.  Au întrebat portarul unde sunt birourile și au intrat în redacție împușcând 10 angajați. Editorii revistei care apare în fiecare miercuri se aflau într-o întâlnire editorială, când teroriștii au dat buzna. redactorul-șef al Hebdo și polițistul care trebuia să-l păzească se numără printre victime. Atacatorii au întrebat de anumite persoane, pe nume, înainte de a-i ucide, a spus un doctor care i-a ajutat pe răniți. Dr. a mărturisit că bărbații au fost separați de femei, înainte de a se trage. Nu a fost vorba despre a trage la întâmplare, ci mai degrabă o execuție.

După ce au ieșit, s-au întâlnit cu al treilea suspect, au urmat trei schimburi de focuri cu polițiștii, un al doilea polițist fiind ucis.

Ce nu știm: Anchetatorii încă nu au aflat ce s-a întâmplat exact în birourile Charlie Hebdo. Atacul pare a fi foarte bine organizat, până la ultimul detaliu. Nu este clar încă dacă teroriștii au fost ajutați în a-și pune în aplicare planul. A urmat mai multe „luări de ostatici” peste noapte, legate de acest atac, a anunțat premierul Manuel Valls, joi, fără să specifice exact despre câte este vorba.

4) SUSPECȚII

Ce știm: Cei doi frați acuzați de atacul de la revistă de satiră, Cherif Kouachi și Said Kouachi, sunt morți. La fel suspectul din atacul de la băcănia evreiască, Amedy Coulibaly. cei trei făceau parte din același grup jihadist, după cum au specificat autoritățile.

Procurorul din Paris, Francois Molins, a declarat că soția lui Cherif și prietena lui Amedy, au discutat de 500 de ori la telefon, în 2014. Mai mult, soția le-a spus investigatorilor că soțul ei și Coulibaly se cunoșteau foarte bine. 

Premierul francez a afirmat, joi, că suspecții erau cunoscuți de către serviciile de securitate. Ambii frați erau și în baza de date a SUA, TIDE, cu suspecți internaționali de terorism, și aveau interdicție de zbor spre SUA de mai mulți ani.

Cherif (32 de ani) a fost condamnat în 2008 pentru că făcea parte dintr-o rețea de recrutare a jihadiștilor din Paris, care trimitea luptători în războiul din Irak. 

O sursă apropiată serviciilor de securitate franceze a spus că anchetatorii caută dovezi pentru a arăta că Cherif a fost în Siria și că s-a întors, după nu se știe cât timp, în Franța, în august 2014. Nu se știu atât de multe, public, despre Said Kouachi (34 de ani), dar cartea sa de identitate a fost găsită în timpul anchetei, ceea ce i-a ajutat pe polițiști să identifice suspecții.

Ce nu știm: Lucrau suspecții cu altcineva? Și atacurile lor erau, de fapt, dirijate de rețele de teroriști? FBI și CIA caută să găsească exact rețelele de prieteni și cunoștințe, pentru a afla detalii, inclusiv prin înregistrări audio, video sau pe internet. De asemenea, caută numele suspecților în baze de date pentru a găsi legături cu ISIS și al Qaida.

Într-un comunicat difuzat la radio de ISIS, joi, atacatorii au fost lăudați și numiți „jihadiști curajoși”, dar nu se preciza dacă aceștia au sau nu legături cu gruparea.

5) VICTIMELE DE LA CHARLIE HEBDO

Ce știm: Cel puțin 12 oameni au fost uciși în atac, inclusiv ofițeri de poliție și unii dintre cei mai cunoscuți și controversați caricaturiști din Franța. Alte 11 persoane au fost rănite, patru fiind în stare gravă.

Ce nu știm: Toate victimele au fost identificate, dar, în timp, mai multe povești legate de viața lor, curmată prea devreme de către teroriști, vor apărea cu siguranță.

6) MOTIVUL

Ce știm: În timpul atacului, atacatorii au spus: „Allahu akbar”, care înseamnă „Allah este mare”, și, de asemenea, au spus că Profetul Mohamed a fost răzbunat, au declarat procurorii.

Săptămânalul are o lungă istorie controversată, în care a caricaturiza Profetul Mahomed, dar nu numai, și alte religii. faptul acesta a înfuriat musulmanii din toată lumea, protestele au început în 2011, când a redacția a fost incendiată, în urma unui atac cu bombă. Ultimul mesaj pe Twitter, miercuri, a fost un desen cu Abu Bakr al-Baghdadi, liderul ISIS.

Ce nu știm: A fost atacul de la Charlie Habdo o parte a unei strategii coordonate? Lucra Coulibaly cu frații Kouachi sau a răspuns pur și simplu atacului lor cu unul propriu? Aceste atacuri teroriste au fost unele spontane sau planificate în avans?

sursa evz.ro

Comentariile sunt închise.