B1 TV a lansat în emisiunea lui Sabin Orcan , X Press, scenariul conform căruia guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ar fi avut legături cu Securitatea, plecând în misiuni în SUA înainte de 1989. Mai mult s-a vehiculat ideea că Isărescu ar fi fost „ofiţer acoperit”. Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a negat aceste informaţii.
Burtiera emisiuni a conţinut titluri gen „Isarescu, misiuni in SUA inainte si dupa 1989″ menţionându-se că acesta a fost cercetator la „institutul paravan al Securitatii”, cu referire la Institutul de Economie Mondiala.
Sabin Orcan a declarat că discutat cu patru fosti ofiteri de securitate, precizand că are „certitudinea ca Mugur Isarescu a fost si inainte de 1989, dar si dupa 1989, ofiter acoperit, lucru extrem de grav intr-o democratie”, conform hotnews.ro.
În cadrul emisiunii au fost difuzate pasaje dintr-o carte publicata in 1998 de jurnalistul Dan Badea dar şi de pe blog.
„Sabin Orcan nu a facut decat sa citeze din site-ul lui Dan Badea, fara sa aduca nimic nou. A spus doar ca a vorbit el cu 4 baieti (deci are mai mult de 3 surse), care i-ar fi confirmat lui nu stiu ce… Daca asta e jurnalism de investigatie, atunci ce sa mai comentez. Interesant e ca Sabin Orcan a decoperit tocmai acum aceste acuzatii vechi de 20 de ani, neprobate (pardon, are el niste asa-zise surse…)”, a declarat Suciu.
S-au mai prezentat şi informaţii publicate de Andrei Badin cu privire la relatiile dintre Mugur Isarescu si Dan Voiculescu.
„Toate indiciile ne arata ca Mugur Isarescu, de 25 de ani guvernator al Bancii Nationale, a fost ofiter al Securitatii, mai precis al Centrului de Informatii Externe”, a mai spus Orcan.
sursa: reportervirtual.ro
DIN PACATE CEI CE NE CONDUC ,IN MAJORITATE , DIN PUNCT DE VEDERE , POLITIC , SOCIAL ,ECONOMIC SUNT TOT FOSTII ,COPIII , SAU NEPOTII FOSTILOR.
ASTA NU AR FI RAU PTR ROMANIA ,DACA NE-AR CONDUCE PTR NOI SI NU PTR EI ,DACA AR FI VORBA DE COMPETENTZE. .PACAT DE MORTII DIN DECEMBRIE!!!
Hai sa spunem ca Isarescu a fost ofiter acoperit deci a luptat pentru tarisoara asta cu tot sufletul, si continua sa o mai faca, si sa mai diluam faptul tot mai evident ca lucreaza pentru NOM.
Uitati-va si la poza tipic masonica.
Hai sa spunem ca Isarescu a fost ofiter acoperit deci a luptat pentru tarisoara asta cu tot sufletul, si continua sa o mai faca, si sa mai diluam faptul tot mai evident ca lucreaza pentru NOM.
Uitati-va si la poza tipic masonica.
Hai sa asteptam imperiul satanic care va guverna planeta 7 anisori! (dupa
sfintele scripturi)
Adevarul este relevat celor care-l pot primi si NU ESTE accesibil tuturor
mediocrilor si sub-mediocrilor! PUNCT! Sionismul NU ar exista fara cei care se
„lasa” spalati pe creiere! PUNCT din nou!; mediocri si sub-mediocri!
Sunt o
multime de „evrei” khazari de anvergura care s-au dezis si inca chiar au
condamnat sionismul/ zionismul ca fiind cea mai mare grupare etnica de crima
organizata de la Cristos incoace! Cinste si lor, deoarece textele scrise de ei
vor ramine vesnic pentru posteritate si nimeni nu-i va putea acuza ca nu au
denuntat criminalitatea sionista la timpul lor si a ei, a criminalitatii „live”;
la timpul sa zicem potrivit.
USA este controlata de sionisti peste 90% cel
putin din anul 1913 cind bancile americane federale au fost „privatizate” – asa
cum s-a intimplat si la noi dupa 1990 dupa aceiasi „procedura”; a fost mult mai
simplu dupa „lectia americana” – si „OFERITE” sionistilor! Singurul presdinte –
Johnn Fitzgerald Kennedy – care a incercat sa TAIE nodul gordian, a fost
asasinat tot de ei si, de atunci incoace, NIMIC nu le-a mai stat impotriva! Ba
chiar pentru a-i umili pe europizii americani (anglo-saxoni) au pus presedinte o
marioneta de culoare ca presedinte (ca nu se mai gasea nici un alb prin USA la
acea vreme…) pentru a emfaza si mai mult cinismul si puterea lor!; in total
dispret pentru populatia alba americana (…). Parca americanii (foarte harnici de
altfel) ar fi in pozitia de a spune: de haram a venit (pamintul lor actual) de
haram sa se duca! Asa o fi?
Khazari „semiti” sunt in lume cita frunza, cita
iarba si nu trebuie sa ne pierdem vreamea cu ei!
Daca urmarim si intelegem – partial – ceea ce ni se intimpla, NU putem sa nu
observam ca planul lor satanic este cam la zi! Il vor atinge in citeva
generatii; nu cu tehnologia „faurita” de ei, ci cu cea a europizilor: internet,
era informatiei, cipuri implementate in orice „animal” (goym)! si nu numai; asa
cum cum pluteste deja in aer din „invataturile” Noii Ordini Mondiale (NWO).
Ce este cel mai CINIC – cred eu! – ca dupa aceste eforturi de distrugere a
civilizatiei europene si mondiale, mai ales europide!!!! – „IMPERIUL LOR
PLANETAR” va dura nici mai mult nici mai putin de SAPTE ANI!, pina la a doua
venire a lui Cristos, care in sfirsit ii va indeparta! (asa zice in sfintele
scripturi). Pai sa muncesti peste DOUA MII DE ANI pentru a stapini planeta doar
7 anisori, nu e prea putin? Asta poate fi un GHESEFT? Nu-ti sta mintea in loc?
Atita efort milenar doar pentru a distruge si a ramine cu NIMIC!
Pentru cei care vor sa inteleaga mai multe, le recomand site-ul lui David Duke
unde vor gasi o multime de comentarii titrate si in romana!; pina ce legea „Big Brother” NU le va „dili”/ sterge de pe internet!
Sa nu iutam ca prima rasa vizata de sionisti/ zionisti este cea alba (si in
primul rind crestinii)! tocmai cea care le-a pus in miini instrumentele
tehnologice pentru a-i distruge tocmai pe ei!; deci pe noi europizii! Iar
problema crestinismului NU mai e o problema! Vor obliga „UE” sa primeasca atit
de multi islamisti si africani, pina cind Europa – asa cum este acum – NU va mai
avea nicio putere de contracarare! Va fi decimata/ terminata tocmai de
„musafirii” pe care suntem obligati sa-i primim! Ce poate sa fie mai cinic si
cit fara de nicio masura sunt acesti sionisti KHAZARI! Ca o ironie a soartei,
Romania a fost PROGRAMATA sa-si azvirle peste granite cam 4 MILIOANE de TINERI
peste granite, iar acum noi romanii vom fi obligati sa primim an de an mii si
mii de „refugiati”! Fugariti tot de ei spre Europa!!!!
…dar pina cind Domane? sau sa stam si sa asteptam „IMPERIUL SATANIC PLANETAR”
care va dura sapte anisori!?
Comentariile sunt închise.