Rușii au simulat DISTRUGEREA flotei NATO din Marea Neagră, de la Constanța România reintră pe harta preocupărilor militare ruse|

2444
0
phpThumb_generated_thumbnailjpegÎn replică la manevrele aliaților NATO în Marea Neagră, Rusia face și ea spectacol de forță. Rusia a efectuat exerciții militare care simulează distrugerea convențională a forțelor maritime ale țărilor NATO aflate în portul Constanța.
Este vorba, printre altele, de distrugătorul american USS Porter. Conform unor date comunicate de Direcția Principală de Informații a Forțelor Armate ale Ucrainei, aceste operațiuni au avut loc pe data de 8 iunie, în spațiul aerian al părții centrale a Marii Negre, scrie activenews.ro.
„Au fost implicate 4 bombardiere TU-22M3 din componenta diviziei nr. 23 de bombardament, care au executat fixarea țintelor cu rachetele anti-navă și au simulat lansarea acestor rachete. Bombardierele au fost escortate de 4 avioane de vânătoare SU-27”, a declarat Vadim Skibitski, șeful Direcției Principale de Informații a Forțelor Armate ale Ucrainei.
Potrivit acestuia, astfel de acțiuni ale Federației Ruse vor să demonstreze rolul său dominant în Marea Neagră și capacitatea de a rezolva problemele regionale în favoarea sa, cu propriile sale forțe armate.
„Acțiunile sunt de o mare importanță pentru Federația Rusă mai ales acum, în ajunul summit-ului NATO de la Varșovia, unde vor fi abordate aspecte legate de securitatea regională, inclusiv în regiunea Mării Negre”, a mai arătat Skibitski.
Tensiunile s-au accentuat în Marea Neagră, scrie Nezavisimaia Gazeta, în articolul său intitulat „Moscova se teme de un conflict în Marea Neagră”. Dacă flota NATO va fi creată, așa cum cer unele state, capacitățile de luptă ale acesteia le vor depăși în mod semnificativ pe cele ale Flotei Rusiei din Marea Neagră, consideră un analist rus. Din acest motiv, Flota rusă din Marea Neagră a fost completată în 2015 cu 15 nave de război noi.
De altfel, la summit-ul NATO din iulie, de la Varșovia, pentru prima oară, se va discuta concret despre provocările Rusiei din Marea Neagră și Marea Baltică.
Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.