rusia-atac-isis-655x360

După ce marți un avion de vânătoare rus Su-24 a fost doborât de un F-16 al aviației turce, Ministerul rus al Apărării a declarat că toate bombardierele care participă la campania aeriană din Siria vor ieși în misiuni doar însoțite de avioane de atac, care le vor asigura securitatea.

Rusia ia în calcul posibilitatea suplimentării cu 10-12 avioane militare a flotilei sale aeriene de la baza Hmeimim, în provincia Latakia din nord-vestul Siriei, pentru a asigura securitatea misiunilor celor 24 de bombardiere rusești de la această bază, relatează joi RIA Novosti, citată de agerpres.ro.

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, anunțase miercuri transferul crucișătorului de rachete ‘Moskva’ — nava amiral a Flotei Rusiei din Marea Neagră — pe coasta Latakiei, ‘gata să distrugă orice țintă în aer care reprezintă o potențială amenințare pentru avioanele ruse’.

În plus, pe aerodromul Hmeimim urmează să fie desfășurate baterii de rachete de ultimă generație S-400, a indicat Șoigu.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, a clarificat miercuri seara confuzia apărută în unele media care au relatat că Rusia intenționează să desfășoare S-300 la Latakia.

‘Președintele Vladimir Putin s-a referit tocmai la aceste tip de sistem S-400, și nu S-300’, unul mai vechi, a indicat Peskov, într-o conferință de presă. S-400 Triumf este o nouă generație de sisteme de apărare aeriană, o variantă mai perfecționată a familiei S-300.

Desfășurarea de sisteme antiaeriene S-400 la baza rusă din Siria poate să închidă spațiul aerian al Siriei pentru avioanele ce nu sunt dorite de partea rusă, consideră unii experți.

Dacă Rusia va desfășura un ‘număr suficient’ de baterii S-400, atunci toate țările care participă la coaliția internațională condusă de SUA ce efectuează bombardamente împotriva grupărilor islamiste, între care și Statul Islamic (SI) în Siria, ar trebui să ceară permisiunea părții ruse pentru a zbura în spațiul aerian sirian.