_72116809_020500509În urma celor două atacuri cu bombe ce au avut loc în Volgograd pe 29, respectiv 30 decembrie, 34 de persoane au murit. În urma investigaţiilor s-a stabilit că cei doi atacatori sinucigaşi proveneau din zona nordică a Caucazului. Aceasta este cunoscută pentru numeroasele atacuri efectuate de terorişti islamici împotriva autorităţilor ruseşti. Liderul rebel cecen, Doku Umarov, şi-a îndemnat luptătorii să considere Olimpiada drept obiectiv.

Datorită circumstanţelor, autorităţile ruseşti vor desfăşura câteva zeci de mii de trupe pentru siguranţa participanţilor la evenimentele de la Soci. Ministrul responsabil de situaţii de urgenţă, Vladimir Pucikov, a declarat: „Începând din 7 ianuarie, toate diviziile repsonsabile de paza vizitatorilor de la Jocurile Olimpice se află în stare de alertă”. Tot acesta a spus că va fi folosit un sistem de supraveghere prin satelit. Forţele de ordine vor stabili un perimetru controlat în jurul locaţiei Olimpiadei în care vorr avea acces doar cei ce deţin bilet, iar alte zone vor fi blocate. Vehiculelor ce nu au numere de înmatriculare locale sau acreditări speciale le va fi interzis accesul. Vânzarea de arme de foc, substanţe explozive şi muniţie nu va fi permisă în zonă. Totodată, un pericol mai este reprezentat de posibilele proteste violente, motiv pentru care va fi desemnat un perimetru controlat unde vor fi permise manifestaţiile.

Toate aceste măsuri sunt luate în contextul în care autorităţile din Rusia nu au eliminat pericolul atacurilor efectuate de organizaţiile teroriste din nordul zonei caucaziene. Acestea sunt cu atât mai probabile cu cât ele le-ar asigura prezenţa în publicaţiile presei, mediu în care nu au acces datorită greutăţii cu care se pot obţine informaţii din zona în discuţie. În acelaşi timp, atitudinea homofobică promovată de autorităţile de la Moscova a provocat reacţii puternice şi teamă. Cu toate acestea, Vladimir Putin le-a transmis participanţilor la Jocurile Olimpice că nu au motive de îngrijorare.