„Daca interesele noastre, interesele noastre legitime, interesele ruse sunt atacate in mod direct, asa cum au facut in (teritoriul separatist georgian) Osetia de Sud, nu vad alta cale decat de a raspunde, cu respectarea dreptului international„, a declarat seful diplomatiei ruse pentru postul de televiziune RT.
Pe de alta parte, senatorul republican american John McCain a criticat din nou reactia Administratiei Barack Obama fata de actiunile Rusiei in Ucraina. El a avertizat ca exista riscul raspandirii crizei ucrainene in Republica Moldova si in tarile baltice. Intr-un interviu acordat MSNBC, McCain a denuntat atitudinea „ezitanta” a presedintelui Barack Obama.
„In opinia mea, presedintele Obama nu apreciaza importanta rolului de conducere al Statelor Unite pe plan global. Nu apreciaza faptul ca suntem o natiune exceptionala„, a spus senatorul republican de Arizona.
„Rolul de conducere nu inseamna ca americanii trebuie sa lupte in toate razboaiele. inseamna asigurarea pacii prin exercitarea puterii, ajutarea popoarelor care lupta pentru libertate”, a continuat McCain, sugerand oferirea de armament poporului ucrainean, ajutarea Ucrainei in parcursul integrarii europene si oferirea de credite prin intermediul Fondului Monetar International.
„Problemele din Ucraina se raspandesc in tarile vecine, in Republica Moldova si in statele baltice„, a atras atentia McCain, descriind situatia, dupa o vizita in regiune, ca fiind „incerta„.
Kievul le-a trimis un mesaj dur separatistilor din estul Ucrainei, pe care ii acuza ca ar fi torturat si omorat doua persoane, printre care un politician din partidul Iuliei Timosenko. Militantii pro-rusi au intrecut masura, a declarat presedintele interimar de la Kiev, care a anuntat reluarea operatiunii antiteroriste pentru eliberarea cladirilor oficiale ocupate de rusofoni. Marti, vicepresedintele Joe Biden, aflat intr-o vizita in Ucraina, a amenintat Rusia cu noi sanctiuni si izolarea internationala, daca nu ia masuri pentru detensionarea situatiei.
La doar cateva ore dupa intalnirea cu vicepresedintele american Joe Biden, liderul interimar de la Kiev a anuntat reactivarea operatiunii anti-teroriste, oprita in perioada sarbatorilor pascale.
Daniel Sandford, corespondent BBC: „Presedintele a spus ca relanseaza operatiunea dupa ce au fost descoperite trupurile neinsufletite a doua persoane, care par sa fi fost torturate. Una dintre victime este un politician local.”
„ii acuza ca ar fi torturat si omorat doua persoane”
I-auzi. Si in inchisorile CIA cati au fost torturati si cati au murit ?
@joeb
de ce nu-ti faci tu pasaport rusesc si duteeeeeee ca ai tot atita minte cit si ei
A doua concluzie : Cine nu pleaca la razboi dintre romani au libertatea de a munci la galere. Si sa scrie pe facebook ! Sau sa isi aleaga sexul ! Sa fie smecheri cu doi de „sm”.
„După peste trei decenii de privatizări și dereglementări, corporațiile multinaționale sunt pe cale să mai câștige o partidă împotriva statului: sistemul de soluționare a litigiilor între investitori și stat („investor-state dispute settlement” – ISDS). Textul de mai jos prezintă pe scurt primejdia reprezentată de acest sistem privat de justiție.
Puțin cunoscut publicului larg, Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii („Transatlantic Trade and Investment Pact” – TTIP) este un acord de liber schimb între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii care se află în negocieri – în spatele ușilor închise – din iulie 2013 (runda a patra de negocieri e programată pentru martie 2014). Conform site-ului oficial al Comisiei Europene, TTIP „își propune să înlăture barierele comerciale dintr-o gamă largă de sectoare economice pentru a facilita cumpărarea și vânzarea de bunuri și servicii între UE și SUA”. Asta implică înlăturarea barierelor pentru comerț și investiții, precum și armonizarea reglementărilor și a standardelor tehnice. Un raport „independent” comandat de Comisie afirmă că TTIP va aduce anual circa 119 miliarde de euro economiei UE, 95 de miliarde economiei SUA și alte 100 de miliarde celorlalte economii. Dar cu ce preț?
Cea mai frecventă critică adusă acestui parteneriat ține de posibilele dereglementări pe care le-ar produce în relațiile euro-americane: există temerea că TTIP va dărui corporațiilor dereglementări care nu erau posibile până acum, în special cu privire la drepturile consumatorilor și la standardele de mediu. Însă poate cel mai alarmant aspect – mai puțin evident – al TTIP pare să fie așa-numitul sistem de soluționare a litigiilor între investitori și stat („investor-state dispute settlement” – ISDS). O fișă de date publicată de Comisie în noiembrie 2013 definește ISDS drept un sistem care „permite unui investitor să inițieze o acțiune împotriva autorităților țării gazdă în fața unui tribunal internațional”. Asta se poate întâmpla numai dacă investitorul poate susține că i-a fost încălcată una dintre cele patru garanții fundamentale pe care statul trebuie să i le ofere: „1) protecție împotriva discriminării (tratamentul națiunii celei mai favorizate și tratamentul național); 2) protecție împotriva exproprierii care nu este în scop de interes public și care nu este compensată în mod echitabil; 3) protecție împotriva tratamentului nedrept și inechitabil – de exemplu, negarea echității procedurale de bază; 4) protecție cu privire la posibilitatea de a transfera capital.”
Numai că aceste patru garanții nu sunt explicate mai departe; nici criteriile după care se stabilește când sunt încălcate. Mai mult, nu se precizează ce i-a opri pe investitori să intenteze procese nefondate. Ce îi oprește, mai exact, să aducă plângere unui stat de fiecare dată când li se pare că interesele lor sunt dezavantajate de legile ori politicile publice ale acelui stat? Dar problema e mai vastă.
Întrucât tribunalele naționale „ar putea să nu fie imparțiale ori independente” (conform unui alt document al Comisiei), litigiile dintre investitori și state vor fi judecate de comisii internaționale compuse din trei arbitri – un sistem privat de justiție creat acum douăzeci de ani și care tinde să devină tot mai influent. Însă Comisia nu pare să răspundă la câteva întrebări esențiale: Cine sunt, de fapt, acești arbitri? Ce garantează imparțialitatea și independența lor (dacă cea a curților naționale nu poate fi)? Cine îi poate trage la răspundere? Altfel spus, cine îi judecă pe judecători? Se pare că nimeni: deciziile sunt luate în spatele ușilor închise, departe de comunitățile pe care le afectează, și fără posibilitatea de a fi în vreun fel contestate!
Mai mult, conform unui raport publicat în 2012 de Corporate Europe Observatory și de Transnational Institute, acești arbitri tind să fie un „grup restrâns de avocați de elită”, care a fost caracterizat drept un „cerc închis” „sau chiar o ‘mafie’ a arbitrajului”. Statisticile oferite de același raport par să confirme aceste etichete: „Proporția de arbitri din Europa de Vest și America de Nord: 69% în toate cazurile judecate la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale și 83% dacă se iau în calcul arbitri care au participat la mai mult de 10 cazuri.” De asemenea, numai 15 arbitri au decis 55% din toate cele 450 de litigii stat-investitor cunoscute până în 2012.
Dar și mai relevantă – deși destul de previzibilă – e orientarea pro-afaceri a multora dintre arbitri. Dată fiind lipsa unor reguli stricte împotriva conflictului de interese, se întâmplă des – după cum arată un raport publicat în 2013 de Democracy Center – ca unii dintre acești arbitri să „treacă de la a fi arbitri (se presupune imparțiali) într-un caz la a fi avocați ai corporațiilor în următorul, iar mulți activează simultan în dubla calitate de consultanți pentru corporații și consilieri guvernamentali”. De altfel, unii dintre ei – mai „imparțiali și independenți”, se presupune, decât tribunalele interne – „au fost membri în consiliile de administrație ale unor corporații multinaționale majore, inclusiv cei care au intentat procese împotriva țărilor în curs de dezvoltare”.
Asta poate explica de ce, în 2012, conform unui document emis de Națiunile Unite, „70% dintre deciziile publice din aceste litigii au acceptat, cel puțin parțial, revendicările investitorilor”. Chiar și când câștigă, statele – de obicei din Lumea a Treia – ajung să cheltuiască milioane de dolari pe apărare. Să luăm ca exemplu cazul El Salvadorului (prezentat în același raport al Democracy Center):
Comunitățile rurale erau îngrijorate de contaminarea râurilor și a rezervelor de apă cu substanțe chimice ca arsenicul de către o companie minieră canadiană (Pacific Rim). Deși aveau șanse mici de izbândă și primejdii clare de înfruntat (trei activiști au fost omorâți), comunitățile din Las Cabañas s-au organizat și au reușit să convingă guvernul salvadorian să refuze permisele necesare pentru minerit. Pentru toți cei îngrijorați, a fost un uriaș pas înainte pentru gestionarea sustenabilă a apei pe cuprinsul țării, prin care se prezerva apa țării pentru generațiile viitoare și se punea dreptul la apă înaintea profitului unei corporații miniere.
Numai că Pacific Rim a acuzat că refuzul guvernului de a-i oferi acele permise a fost o violare a drepturilor sale la „tratament just și echitabil” și a dat în judecată poporul salvadorian în tribunalul comercial al Băncii Mondiale, cerând daune de 315 milioane de dolari. Corporația cere să i se compenseze profiturile pe care nu le va mai face. Indiferent dacă câștigă procesul sau nu, guvernul cheltuiește milioane de dolari numai pe apărare, bani care altminteri ar fi putut fi investiți în profesori și doctori, într-o țară în care 42,5% din populație trăiește sub pragul sărăciei. Dacă tribunalul dă sorți de câștig corporației, așa cum s-a întâmplat în 70% din deciziile pe 2012, banii deturnați de la bugetul de stat pot ușor ajunge la zeci sau sute de milioane de dolari, care ar ajunge în mâinile unei corporații miniere canadiene și a câtorva avocați corporatiști prosperi.
Cazul El Salvador e doar unul dintre sutele de asemenea cazuri, în care corporațiile au dat în judecată guverne din întreaga lume.
Printre alte cazuri celebre se numără Bechtel vs. Bolivia, Chemtura vs. Canada, Cargill vs. Mexico sau Philip Morris vs. Uruguay. Foarte probabilul TTIP, în speță mecanismul ISDS pe care îl prevede, va face posibile astfel de procese și în raporturile dintre SUA și UE.
Această cvasi-privatizare a justiției transatlantice ar dovedi încă o dată natura profund neo-liberală și pro-corporatistă a Uniunii Europene (încă o idee bună prost aplicată) și ar reprezenta o lovitură grea pentru suveranitatea statului în Europa, probabil ulitmul lucru zid de apărare – șubred cum e – între drepturile și interesele fundamentale ale oamenilor și tăvălugul corporațiilor multinaționale. Spaniolul Juan Fernández-Armesto, unul dintre arbitrii pomeniți mai sus, surprinde problema destul de limpede: „Când mă trezesc în toiul nopții și mă gândesc la arbitraj, nu încetează să mă minuneze faptul că statele au fost de acord cu arbitrajul privitor la investiții. (…) Trei persoane particulare sunt încredințate cu puterea de a revizui, fără vreo restricție ori procedură de recurs, toate acțiunile guvernului, toate deciziile curților și toate legile și reglementările emise de parlament.”
http://www.criticatac.ro/25043/nimic-bun-pe-frontul-de-vest-parteneriatul-transatlantic-pentru-comer-investiii-sistemul-de-soluionare-litigiilor-intre-investitori-stat/
Concluzie : Romanii sa plece la razboi pentru ca „au talent” si sunt „eroi”. In fapt sunt niste dobitoci care se uita la TV. Tot timpul !
Directorul CIA a fost trimis la Kiev să lanseze operațiunile de suprimare, pe cale militară, a separatiștilor ruși din estul și sudul Ucrainei, în cea mai mare parte foste teritorii rusești atașate, printr-o nebunie, Ucrainei în primii ani ai URSS.
Planul Washington-ului de a pune stăpânire pe Ucraina a omis faptul că părțile rusești și cele vorbitoare de limba rusă nu aveau de gând să accepte includerea în UE și în NATO și să tolereze persecuția la care ar fi fost supusă populația. Washington-ul intenționa să lase Rusia fără baza ei navală de la Marea Neagră, dar a pierdut Crimeea. În loc să admită că planurile de a pune stăpânire pe Ucraina au dat greș, incapabil să-și recunoască greșeala, Washington-ul împinge criza spre un nivel încă şi mai periculos.
Dacă Ucraina se destramă prin secesiune, cu fostele teritorii rusești revenind la Rusia, Washington-ul va fi marcat negativ de faptul că lovitura de la Kiev a avut ca rezultat revenirea provinciilor rusești ale Ucrainei la Rusia. Pentru a evita această situație stânjenitoare, Washington-ul împinge criza spre război.
Directorul CIA a instruit guvernul marionetă de la Kiev să facă apel la Națiunile Unite pentru a cere ajutor în respingerea „teroriștilor“ care, cu un pretins ajutor rusesc, ar ataca Ucraina. În vocabularul Washington-ului, dorinţa de autodeterminare este un semn al amestecului rusesc. Cum ONU este practic o organizație finanțată de Washington, Washington-ul va obține ce vrea.
Cu câteva săptămâni în urmă, guvernul rus a anunțat în modul cel mai clar posibil că folosirea violenței împotriva protestatarilor din estul și sudul Ucrainei va obliga guvernul Rusiei să trimită armata să-i protejeze pe ruși, așa cum Rusia a trebuit să procedeze în Osetia de sud atunci când Washington-ul i-a dat instrucțiuni conducătorului marionetă al Georgiei să atace trupele rusești de menținere a păcii și pe locuitorii ruși ai Osetiei de sud.
Washington-ul știe că guvernul rus nu poate să stea deoparte în vreme ce unul dintre statele marionetă ale Washington-ului îi atacă pe ruși. Cu toate acestea, Washington-ul împinge criza spre război.
Primejdia pentru Rusia constă în faptul că guvernul rus se va baza pe diplomație, organizații internaționale, cooperare internațională, pe bunul simț și interesele politicienilor germani și ale celor din țările europene vasale Washington-ului.
Pentru Rusia aceasta ar putea să fie o greșeală fatală. Nu există bunăvoință la Washington, doar minciună. Întârzierile rușilor oferă Washington-ului timpul necesar pentru a masa forțe la granița Rusiei și în Marea Neagră și pentru a anatemiza Rusia prin propagandă și a supune populația SUA unui bombardament de mesaje războinice. Acest din urmă fenomen este deja în curs de desfășurare.
Kerry i-a spus răspicat lui Lavrov că Washington-ul nu are urechi de ascultat pentru ce spune Rusia. Cum Washington-ul plătește bine, nici marionetele sale europene nu au urechi de auzit pentru ceea ce spune Rusia. Banii sunt mai importanți pentru politicienii europeni decât supraviețuirea omenirii.
În opinia mea, Washington-ul nu dorește ca problemele Ucrainei să fie rezolvate pe cale diplomatică și rațională. Cea mai bună mișcare a Rusiei s-ar putea să fie ocuparea imediată a teritoriilor rusești ale Ucrainei și reabsorbirea lor în Rusia de unde provin. Aceasta ar trebui să se înfăptuiască înainte ca SUA și marionetele sale din NATO să fie gata de război. Este mai dificil pentru Washington să înceapă un război când entitățile vizate au fost deja pierdute. Rusia va fi anatemizată printr-o nesfârșită propagandă, indiferent dacă redobândește sau nu teritoriile sale tradiționale. Dacă Rusia permite ca revolta acestor teritorii să fie înăbușită de Washington, prestigiul și autoritatea guvernului rus se vor prăbuși. Poate că tocmai pe asta contează Washington-ul.
Dacă guvernul lui Putin stă deoparte în timp ce lupta Ucrainei rusești este înăbușită, prestigiul lui Putin se va prăbuși iar Washington-ul va răsturna guvernul rus punând în acțiune sutele de ong-uri finanțate de Washington pe care guvernul rus a avut nebunia să le tolereze. Rusia este împânzită de coloane a cincea ale Washington-ului.
În opinia mea, guvernele rus și chinez au făcut serioase greșeli strategice rămânând în cadrul sistemului internațional de plăți bazat pe dolar. Țările din grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud – nota trad.) și toți ceilalți care mai au minte ar trebui imediat să părăsească sistemul bazat pe dolar, care este un mecanism al imperialismului american. Țările din grupul BRICS ar trebui să-și creeze imediat propriul lor sistem de plăți și propiul lor sistem de comunicații/Internet.
Rusia și China au comis aceste greșeli strategice prosteşti pentru că, marcate de tarele lăsate de eșecul comunismului, au rămas cu credința naivă că Washington-ul este pur, că acționează conform imaginii sale propagandistice, care-l prezintă ca pe un campion al legalității, justiției, compasiunii și drepturilor omului.
De fapt, Washington-ul, „țara excepțională, indispensabilă“ este dedicată luptei pentru hegemonie asupra lumii. Rusia, China și Iranul stau în calea hegemoniei Washington-ului și sunt țintele atacului.
Se pregătește atacul asupra Rusiei.
http://www.paulcraigroberts.org/2014/04/14/washington-drives-world-war-paul-craig-roberts/
„natiune exceptionala”, ha, ha, ha !
–––––-
„De când trăiesc n-am mai pomenit o criză internațională mai inutilă și mai absurdă decât hărmălaia produsă în jurul Ucrainei. În mare măsură este opera noastră.
La urma urmei, noi am declanșat criza finanțând răsturnarea guvernului ales al Ucrainei. Cum credeți că s-ar simți SUA dacă Moscova ar pune la cale răsturnarea guvernului mexican? Nu s-ar simți în nesiguranță? Nu cumva ar fi tentate să trimită niște trupe la graniță?”
…………….
„Parte din realitatea noastră mereu în schimbare ne indică faptul că economia globală stă să crape. În ciuda asigurărilor pe care ni le dă un anume Tom Friedman de la New York Times, globalismul nu a fost o constantă a condiției umane. Mai degrabă a fost un set de relații economice trecătoare, produse de circumstanțe speciale într-o anumită perioadă istorică – adică, o sută de ani de energie ieftină și aproape 50 de ani de pace relativă între marile națiuni. Asta-i tot ce a fost globalismul. Acum este în curs de dizolvare, întrucât energia este din ce în ce mai scumpă, cauzând o mulțime de fricțiuni între națiuni complet dependente de consumul masiv de petrol și gaz ieftine.
Fricțiunile se manifestă în special în sectorul financiar. Națiunile mari consumatoare de energie încearcă să compenseze costul crescând al adicției lor și absența „creșterii“ economice împrumutând tot mai mulți bani – adică acumulând din ce în ce mai multe datorii.”
…………………….
„SUA manifestă semne destul de grave ale acestei scleroze vizibile într-o serie de episoade, de la comportamentul dement al liderilor noștri în actualul fiasco din Ucraina, ca urmare a unei situații create în mod artificial și inutil; degradarea orașelor, drumurilor și podurilor noastre; mânjirea peisajelor mutilate cu tot felul de deșeuri din plastic până la comportamentul populației noastre de îngălați demoralizați, inerți mental, adicți, acoperiți de tatuaje și dând din fund.”
http://www.scribd.com/doc/201826309/James-Kunstler-Indelungata-Criza
Comentariile sunt închise.