Armata rusă a mobilizat sistemul antiaerian S-400 la o bază militară în Siria, potrivit RIA Novosti, Un purtător de cuvânt al Ambasadei Statelor Unite la Moscova a avertizat joi că mobilizarea sistemului S-400 „va complica şi mai mult o situaţie şi aşa complicată în spaţiul aerian al Siriei”.
Moscova anunţa că va mobiliza acest sistem avansat de rachete de tip sol-aer după ce Turcia a doborât marţi, pe 24 noiembrie, un avion de război rusesc la frontiera cu Siria.
Sistemul S-400 a fost instalat în provincia siriană Latakia, la aproximativ 50 de kilometri de frontiera cu Turcia. El este capabil să lovească cu precizie ţinte situate pe o rază de până 400 de kilometri, relatează Radio Free Europe-Radio Liberty, citat de mediafax.ro.
William Stevens a subliniat pentru Interfax că sistemul S-400 „nu face nimic în plus în lupta împotriva Statului Islamic (SI), având în vedere că ei (jihadiştii) nu au forţe aeriene”.
Stevens a adăugat că Washingtonul aşteaptă ca Rusia să respecte memorandumul bilateral cu privire la siguranţa zborurilor în zona de operaţiuni militare.