17Zakaria-master675

Rod Nordland, un jurnalist care i-a găsit pe Romeo și Julieta în Afganistan, susține că în această țară mulți tineri ajung să-și pună capăt zilelor pentru că nu sunt lăsați să se iubească, notează nytimes.com, citat de B1TV.

Totuși, povestea lui Zakia și Ali nu a avut parte de un sfârșit tragic. Ba chiar nici nu s-a sfârșit.

Ea, o etnică tajik sunită, iar el, un etnic hazara șiit. Niciunul nu știe să citească, dar versurile par a fi cele care i-au unit.

Ali a cucerit-o pe Zakia recitându-i versuri din cântecele pe care le asculta, dar și spunându-i vechi povești de dragoste persane.

Zakia a fost reticentă la început, gândindu-se cât de periculoasă este posibilitatea unei căsătorii.

Ea ar fi ofensat ”onoarea” familiei sale, așa cum ar fi spus aceștia, fugind cu un șiit, un hazara.

”Sigur m-ar omorî”, i-a spus Zakia jurnalistului.

”Chiar există o lege în Afganistan. Dacă ești bărbat și ucizi o femeie din familia ta pentru că ți-a rănit onoarea, pedeapsa maximă este de doi ani”, a susținut Nordland.

”În Afganistan, sunt cazuri în care familiile au așteptat șase sau opt ani înainte de a ucide fata. Uneori, ei pretind că s-au împăcat cu situația, iar când toată lumea pare că a uitat ce s-a întâmplat, ei o ucid pe fată. Se întâmplă din nou și din nou”.

Cei doi îndrăgostiți au fugit de acasă după ce părinții lor au aflat despre relație. Mai ales tatăl ei a fost furios.

”Jur că voi încerca să-mi aduc fata acasă cu orice preț. Este parte din corpul meu … cum aș putea să o las să plece cu acel băiat?”, a spus tatăl, potrivit jurnalistului.

Cu orice risc, Zakia a ales să rămână cu Ali.

”A fost foarte greu. Toată lumea din familie era împotriva mea”, a spus fata.

În 2011, fundația Thompson-Reuters a arătat într-un studiu că Afganistan este cea mai periculoasă țară în care o femeie poate locui.

Potrivit Amnesty International, ”orice formă de imoralitate, adulter sau viol este considerată dezonorantă pentru familie și poate duce la violențe <>”.