România putredă! Lângă Târgu Jiu, morţii se-mput la soare, în coteţe – cavou | Finul lui Toni Greblă, cavou – bloc în faţa bisericii veche de secole. IMAGINI de „OSCAR”

La doar câțiva kilometri de Târgu Jiu, în primul sat situat pe drumul înspre București, am descoperit cel mai scârbos cimitir cu putință, cu morți care se-mput, vara, la soare, în ”mormintele” supra-terane din cotețele – cavou. Aici, la Pișteștii din Deal, multimiliardarul Ion Bârcină, zis Dan Goieru, finul lui Toni Greblă, fost judecător la Curtea Constituțională, s-a apucat să-și facă și el un cavou – bloc, dinapoia căruia biserica, veche de secole, nu se mai zărește.

Localnicii care trăiesc peste drum de acest focar de infecție spun că cel mai rău e după înmormântări, când put morții ”ambalați” cu termopane, săptămâni în șir, până vin băieții ăia, de la termopane, să dea cu spumă de-aia.

Preotul din sat e o furnică pe care Bârcină, trimis în judecată în mai multe dosare penale, o poate strivi oricând. Mai mult, pretinde că tot iadul de-acolo e – tipic românesc – opera fostului preot, care i-a lăsat pe romi să-și ridice acele cavouri. Primarul respectă cu supușenie separația puterilor în stat, și nu se bagă peste preot. Protopopul spune că merge des la biserica asta, și nu vede care-i problema, iar Mitropolia Olteniei întârzie un răspuns oficial. Una peste alta, avem un tablou cât se poate de fidel al României putrede, contemporane, în care nici măcar înhumările nu mai sunt ce-au fost odată, și nimeni, cu excepția localnicilor de lângă ”abator”, n-are o problemă cu asta.

Imagini ”de Oscar”. Kusturica, pistol cu apă

Iată niște imagini ”de Oscar”, dacă e să citez reacția unui amic teolog. Pe lângă aceste cadre, filmele lui Kusturica sunt pistol cu apă.

Localnicii m-au rugat să vin în zonă pentru a vedea blocul – cavou pe care și-l face, fără niciun fel de aprobări, multimiliardarul Ion Bârcină. Dinapoia construcției megalomanice, biserica – un fleac vechi de câteva secole – nu se mai zărește.

Dar cu adevărat înfiorătoare mi s-a părut perspectiva laterală a bisericii, dominată de cotețele populate cu morții romilor din sat. Fiecare astfel de coteț are ușă, cu încuietoare. Când ți se face dor de mort, te duci pe la el, dai cu cheia, îi faci cu mâna prin termopan și, la zile mari, îi întinzi pomana, în ”garsonieră”. Dacă rozul funerar cu care e vopsit cotețul ”se expiră” fiindcă nu mai e în tendințe, se pune de-o renovare. La cum arată cotețele, e foarte posibil să și plouă, în unele.

”Să nu facem o tevatură din asta!”

Ca să fie o asemenea frumușeață în cimitire și pentru ca bisericile să nu se mai zărească dinapoia blocurilor – cavou, în Gorj s-au înființat mai multe protoierii. Cimitirul și biserica din Pișteștii din Deal aparțin de Protoieria Târgu Jiu Sud, condusă de Protopopul Ionuț Câmpeanu. Un băiat de băiat, despre care presa locală relatează că e mare amator de chiolhanuri și că a fost cercetat pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. ”Sfinția Sa” ne-a spus că merge des la cimitirul respectiv, dar n-a sesizat vreo problemă, și ne-a cerut răgaz să-l contacteze pe ”trimisul Domnului” din zonă.

La scurt timp, am fost contactați chiar de preotul paroh Cosmin Feraru, de la Pișteștii din Deal. Din mărturia acestuia am reținut că e ”foarte nou”, de 5 ani, în parohie, că tot ce-i acolo e din cauza fostului preot, că Bârcină e mare de tot, dar el i-a pus în vedere și chiar o să-i mai pună încă o dată, și că ar fi bine să nu scriem nimic despre subiect, să nu facem tevatură și ”s-o rezolvăm fără scandal”:

”Acolo își face Goieru,… Bârcină Ion. Îl știți foarte bine. Eu sunt de foarte puțin timp acolo și nici eu nu știu prea bine situația cu țiganii, pentru că ei sunt cu tradițiile lor, cu pretențiile lor. Au avut un cavou făcut, al lui, plus încă unu’ al unui unchi de-al lui. Au venit la mine și mi-au spus că vor să le demoleze pe-ălea și vor să-și facă altele mai noi. Și eu le-am spus: cerere la consiliul parohial, și aprobare și, mă rog, tot ce trebuie. Și le-am pus în vedere să nu se abată de la ceea ce au avut. El nu s-a abătut, dar din două mici a făcut unul mare. Și i-am pus în vedere că s-a înălțat prea mult.

Cavourile sunt făcute de acum 20 de ani. Părintele Frunză le-a dat voie să le facă. Mai dau jos o tencuială, mai tencuiesc din nou, ca la romi.

Asta cu mirosurile, nu. Asta-i o răutate din partea lor. Este tot timpul o contradicție, așa, între localnici și ceilalți, de etnie, și tot timpul ei nu s-au înțeles niciodată. Ei consideră că dacă au bani li se cuvine totul. Cavourile sunt cum sunt, sunt făcute deja.

Eu o să iau legătura cu Bârcină, o să-i pun în vedere. Eu nu i-am dat aprobare. Era un unchi de-al lui și i-am zis ”băi, nea Marcele, vezi că nu-i bine ceea ce faci acia”. Și-a-nceput să zică că ”Părinte, suntem mari și noi…”, că știți cum fac ei. Eu le-am pus în vedere. Eu am zis că vorbesc și cu primarul, și că le pun în vedere.

V-aș ruga în numele tuturor, așa, să nu facem acum o tevatură din asta. Să-ncercăm s-o rezolvăm fără scandal.”
Ion Stamatoiu, primarul comunei Scoarța, spune că puterea lui încetează la poarta cimitirului și pălește în fața autorității preotului:

”Eu nu pot să mă impun eu, ca Primărie, în cimitir. Am văzut și eu la Piștești, am fost personal acolo, am văzut ce construiesc, l-am căutat pe preot să-mi dea și mie explicații și-a zis ”lăsați că vin”. Eu nu dau autorizație de construcție în cimitir, că nu s-a dat niciodată. Eu nu știu efectiv ce pot să fac, o să mă adresez și eu la Protoierie, să-mi dea un răspuns scris.”

Am solicitat o reacție oficială și Mitropoliei Olteniei, fiind interesat mai ales de ceea ce își asumă să facă de acum înainte, pentru limitarea unor astfel de priveliști și de practici, cu cimitire – iad. Până la momentul redactării acestui text, n-am primit niciun răspuns.

Apoi, am încercat să stau de vorbă, chiar și ”off the record”, cu mai mulți preoți, din Gorj. Toți s-au arătat mai reticenți și mai tăcuți decât decât cei mai secretoși agenți, din cele mai secrete servicii. Astfel de atitudini dau apă la moară zvonurilor conform cărora posturile de preot se cumpără și se păstrează cu multă – multă supușenie, și tăcere. Față de Mitropolie, față de partid …

De aceea, în cele din urmă am apelat la Chris Terhes, preot greco-catolic in Statele Unite, originar din Ardeal, care a fost destul de tulburat la vederea imaginilor de mai sus:

„Imaginile cu cavourile improvizate, semanand cu niste cotete, sunt absolut socante prin blasfemia fata de respectul pentru cei decedati.  Sunt preot greco-catolic si sunt din Ardeal, iar la noi nu am vazut vreodata ceva similar. De aici poate si sentimentul de groază pe care l-am avut la vederea lor. Nu pot totusi intelege cum familiile pot fi de acord sa isi tina rudele decedate in asemenea conditii, cum preotii pot accepta si cum autoritatile permit asa ceva.

Inmormantarea are in crestinism un rost aparte, deoarece pe de o parte acorda ultima grija cuvenita trupului ramas fara suflare, care in timpul vietii a fost templul spiritului,  iar pe de alta da speranta celor ramasi in viata ca, avand exemplul lui Isus, murim pentru a invia.

Scriptura ne invata ca am fost creati din pamant de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa, si am fost creati pentru vesnicie. Moartea nu a facut parte din creatia lui Dumnezeu, ci a fost efectul actiunii de neascultare al omului. Din acest motiv, pentru ca raul sa nu fie nemuritor, omul moare, trupul intorcandu-se din pamantul din care a fost creat. Despartirea sufletului de trup, generata de moarte, nu este insa vesnica. Isus ne invata ca “vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29). Tocmai avand aceasta incredintare in cuvantul Isus, crestinii dau atentie si respect, prin inmormantare, trupului celui decedat, pe care-l lasa sa se intoarca in pamant de unde, la vremea cuvenita, sa invie.

Daca reprezentanti ai Bisericii au ajuns sa accepte că mortii pot fi tinuti in cotete ori cocioabe, în condiții absolut improprii, si, in loc sa corecteze raul il incurajeaza, inseamna ca si-au ratat chemarea. Rolul Bisericii este sa educe, sa lumineze, sa ridice omul prin credință. “Legea Mea va fi lumină popoarelor”, i-a spus Dumnezeu lui Isaia, iar de Pasti cantam: “Ziua Invierii, sa ne luminam, popoare!”. Privind acele imagini numai la lumina nu te poti gandi.

Ceea ce e si mai grav este ca acest mod de stocare a celor decedati – ca ingropare nu-l pot numi – daunează celorlalți, expunandu-i riscurilor îmbolnăvirii.  Un astfel de egoism, de iresponsabilitate vine el însuși în contra învățăturii creștine, care propovăduiește grija fata de aproape si respectul fata de cei decedati.”

Când autoritățile sunt degeaba, nici înhumarea nu mai e ce-a fost

În cimitirul din Pișteștii din Deal e vorba despre România putredă, în care preotul este degeaba, primarul este degeaba, protopopul este degeaba, mitropolitul este degeaba. În absența tuturor autorităților, nu mai funcționează nicio regulă, dispar până și cutumele reflexe, și se ajunge ca nici înhumarea să nu mai fie înhumare.  Suntem în plină anomie, în țara în care totul este posibil și nimic nu este interzis. Pe scurt, o adevărată Românie a haosului bine făcut.

Lângă orașul lui Brâncuși ar trebui să se resimtă oarece pulsație energetică pozitivă, culturală. Dar dacă-l sufoci pe Brâncuși cu PSD, e cât se poate de firesc să rămână, lângă Târgu Jiu, doar morți împuțiți, la soare.

UPDATE: Reacția Mitropoliei Olteniei, aici.

Sursa: gorjnews.ro