România continuă să fie la coada clasamentului salariilor minime din Europa, arată ultimul raport Eurostat, pe iulie 2013. Podiumul s-a schimbat însă, iar Irlanda nu mai este în top trei țări care oferă cel mai mare salariu minim din UE.
Distanța dintre România și țara europeană care oferă cel mai mare salariu minim este de 1695 de euro, arată datele actualizate ale Eurostat. Podiumul este ocupat de Luxemburg, cu 1.874 de euro, Belgia, cu 1.502 euro și Olanda, cu 1.478 euro. Aceasta din urmă a devansat Irlanda, țară în care salariul minim a ajuns la 1.462 euro.
În grupa sa, (a țărilor cu salarii cuprinse între 100 și 500 de euro), România ocupă penultimul loc, după Bulgaria. Restul țărilor cuprinse în grup sunt Letonia, Llituania, Cehia, Estonia, Ungaria, Slovacia, Polonia
Unele țări nu au fost incluse în cercetarea Eurostat pentru că aici salariile minime sunt stabilite pe ramuri de activitate, iar în altele nu există conceptul de salariu minim, valoarea veniturilor fiind stabilită individual sau prin negocieri la nivelul companiilor.
De curând, premierul Victor Ponta a declarat că salariul minim al românilor ar putea fi de 1.000 de lei din 2014, iar cel maxim 7.000 de lei. „Intenţionez ca în anvelopa naţională de 7 % din PIB, negociată cu FMI, Comisia Europeană şi partenerii noştri internaţionali, mai departe să facem anvelopa de cheltuieli de personal pentru fiecare instituţie în parte: primărie, consiliu judeţean, autoritate, minister. Să avem un salariu minim, probabil o să încercăm să fie de 1.000 de lei, un salariu maxim, iarăşi o să discutăm, dar eu cred că un raport de unu la şapte, deci cel mai mare salariu să fie de 7.000 de lei”, a declarat acesta.
Salariul minim a crescut de două ori în acest an, de la 700 la 750 de lei începând cu 1 februarie și de la 750 la 800 de lei începand de la 1 iulie.
Potrivit prevederilor legale, angajatorii care dau salarii mai mici decât cel minim riscă amenzi cuprinse între 1.000 si 2.000 lei.
Dar avem taxe pe un salariu de cacao!!!!!!!!!
Comentariile sunt închise.