România nu vrea numai în Schengen

Alegerile din PDL s-au încheiat cu reimpunerea lui Vasile Blaga la frâiele acestui partid care, vrem sau nu vrem, a constituit şi poate încă va constitui un jalon în parcursul politic românesc. Comentariile s-au încins în toate mediile, majoritatea înclinând spre a-şi manifesta îngrijorarea faţă de o posibilă disoluţie a unei adevărate Drepte româneşti capabilă de a se manifesta simplu şi pe înţelesul multor adepţi din ţara asta.

Developând istoria politică a ultimului an până-n ultima fatidică zi de 23 martie, spectrul politic românesc arată din ce în ce mai monocrom. PSD-ul rămâne cantonat în tradiţia sa de 23 de ani, înclinată către subtilităţi şi subterfugii în care deţinerea puterii şi mai ales a puterii de influenţă predomină asupra oricăror intenţii de bună guvernare în spiritul cetăţeanului, pe baza unor abordări fie ele şi de stânga. În acest caz, marea masă a cetăţenilor a fost transformată într-o imensă masă de manevră şi manipulare, într-un imens mijloc de atins scopuri. Iar PSD-ul domină şi va domina mult timp de aici înainte Stânga politică românească.

PNL-ul s-a trezit subit din amorţeală după ruperea Alianţei D.A. şi s-a poziţionat într-un extremism greu de digerat de o ţară ale cărei idealuri europene au fost pur şi simplu spulberate şi continuă să fie măcinate sistematic de 1 an încoace. În plus, îşi doreşte şi un rol de aspirator al tuturor politicienilor îmbătându-i cu apa rece a Dreptei, în fapt doar o altă modalitate de menţinere sau accedere la marele ciolan naţional, după caz.

PDL-ul s-a menţinut într-o letargie suspectă şi inexistentă cu câţiva ani înainte, la 23 martie ratându-şi ultima şansă ce ar fi putut deveni chiar istorică, de a contrabalansa direcţia dezastruoasă în care ţara este împinsă în mod diabolic de struţo-cămila USL. În plus apar din ce în ce mai multe suspiciuni de un deja servilism la adresa PNL-ului în care activează deja foşti membri marcanţi ai PDL şi care derutează cu tot felul de “construcţii puternice pe dreapta politică românească, în interiorul PNL, cu PNL ca stindard”.

Iată deci cum cele 2 + 1 partide majore de pe scena politică îndreaptă lucrurile către o zonă în care se va juca un fel de ping-pong Stânga – Dreapta, pe masă fiind aşezată ca miză însăşi România. Iar celelalte forţe ale Dreptei sunt reduse la statutul de simple spectatoare, fără vreo şansă de influenţă cât de cât consistentă.

De aceea mai toate mediile au explodat în comentarii şi analize, toate denotând disperarea şi dezamăgirea că USL-ului din acest moment practic nu mai are cine să i se opună în mod oficial bineînţeles, zarurile fiind într-un fel aruncate. Astfel că ar putea fi doar o chestiune de timp până când statutul european al României, îndelung şi cu ardoare dorit şi visat cu ani în urmă, să fie pus între paranteze de către o clasă politică, ce iată cum îşi fabrică subtil o legitimitate pe care aproape nimeni nu i-o mai poate contesta.

În acest context declaraţia Preşedintelui de delimitare de un PDL proaspăt întors la doctrina FSN-istă nu este altceva decât aceeaşi exprimare a unei imense dezamăgiri. Bineînţeles că atitudinea sa va fi disecată şi condamnată, ba chiar şi folosită în aceleaşi scopuri distructive declarate, Preşedintele rămânând într-un fel singur împotriva tuturor, nefiind exclusă nici premisa unei a treia suspendări.

Însă pentru spiritul civic care de ceva vreme bate cu furie în taste tot clamând şi atrăgând atenţia asupra atacurilor distrugătoare asupra statului de drept şi valorilor democratice în care în sfârşit România se stabilizase, dezamăgirea şi frustrarea sunt uriaşe, fiind acum lipsit de aproape orice sprijin şi ecou în lumea politică reală. Acest spirit civic manifestat intens pe FB şi nu numai, îşi doreşte pur şi simplu ţara înapoi, pentru continuarea idealurilor în care la unison s-a crezut şi sperat cu ani în urmă.

Astfel că sintagma lansată în 05 martie “România vrea în Schengen” a luat amploare, aceasta devenind acum un simbol al întregii revolte de care o bună parte a naţiunii este cuprinsă în mod conştient sau inconştient. Pentru că nu este puţin lucru să simţi că cineva îţi confiscă ţara, indiferent unde te-ai afla în lumea asta.

Aşa că România nu vrea numai în Schengen, România vrea în Europa, România îşi doreşte o justiţie autentică, dreaptă şi corectă ca un garant al echilibrului oricărui cetăţean în ţara sa, România îşi doreşte o Dreaptă adevărată care să-şi facă din apărarea valorilor statului de drept şi a democraţiei o datorie de onoare, România îşi doreşte o clasă politică pentru care cetăţeanul şi binele său să fie primordiale şi nu pe post de spectator la un joc de Stânga – Dreapta care va expedia ţara din nou la colţul Europei.

În fine, România nu vrea numai în Schengen, ci mai întâi se doreşte înapoiată cetăţenilor săi, care se străduiesc de 23 de ani să devină cetăţeni români europeni şi doresc să-şi afişeze mândria de a fi român între celelalte naţiuni fără niciun fel de compromis sau reţinere.

România nu vrea numai în Schengen ci se doreşte înapoi în rândul naţiunilor pentru care cetăţeanul şi ţara îşi au valoarea lor absolut de nediscutat. Iar asta trebuie să înţeleagă şi PDL, şi Vasile Blaga, Elena Udrea, sau Monica Macovei, precum şi toţi ceilalţi politicieni de dreapta, că de fapt aici se rezumă întreaga lor responsabilitate. Restul este deşertăciune.

– opinie publicată pe PoliticStand.com –