Romania, incotro? Curajul de a nu ingenunchea

Lucrurile erau limpezi: Romania se indrepta, inca din aprilie 2012, odata cu inlaturarea fortata (prin traseism fara rusine) a guvernului Ungureanu, in directia restauratiei cleptocratic-autoritariste. Se revenea la sistemul Iliescu pe o treapta superioara. Nu era vorba doar de mexicanizarea inaugurata de Adrian Nastase, ci de un scenariu mult mai ambitios. Trebuia pusa o botnita definitiva justitiei independente. De fapt, inca din ianuarie, devenise clar ca “Antenele” si patronul lor se jurasera sa-l “termine” pe Traian Basescu. Cand spun Basescu, ma refer la tot ceea ce acesti indivizi grupati in nucleul hegemonic al USL abhora. Un numar de intelectuali au tradus fobiile lui Felix, ale lui Ponta si ale lui Crin in argumente pseudo-morale.

Vladimir Tismăneanu

Fatuitatea si vacuitatea au fost poleite si glorificate. Scribi de serviciu au excelat in a vorbi despre „tirania basesciana”. S-a perorat ad nauseam despre voiosia lui Ponta si despre vitejia lui Crin. S-a mintit constant despre situatia economica reala, s-a promis demagogic luna de pe cer. Perioada Basescu a semnificat negarea sistemului Iliescu. Se revine acum, prin negatiei ei, ca in spirala hegeliana, la acel moment nefast, si inca pe un plan superior. Adica mai primejdios pentru soarta democratiei constitutionale in Romania.

Cine a urmarit evolutia declaratiilor politice ale lui Dan Voiculescu inca din anii 90, stie ca “umanistul” de-atunci, “conservatorul” de azi a fost intotdeauna extrem de rezervat ori chiar ostil in privinta UE. Nu de alta, dar intrarea tarii in UE insemna si inseamna limitarea arbitrariului, a coruptiei si a abuzurilor. Politologul american Ken Jowitt considera intrarea in UE drept lucrul cel mai bun care s-a intamplat cu Europa de Est in ultimii 500 de ani. Nu la fel gandeste Felix. Eurofobia acestor cercuri ajunse acum sa detina majortatea coplesitoare in Parlament nu este euroscepticism, ci un lucru diferit: autarhie pentru a-si putea face de cap in voie.

Am mai scris pe acest subiect, dar cred ca merita sa reamintesc episodul din februarie 2005, de la Washington. Luam cina cu un diplomat roman si cu Adrian Severin. Acesta din urma s-a dezlantuit impotriva lui Traian Basescu, acuzat de “cezarism”, si a profetizat ritos: “Il vom termina ca pe Cuza”. Pe vremea aceea Ponta era o cantitate relativ neglijabila, iar El Crin facea sluj in fata lui Tariceanu. Nu (numai) pe Basescu vor ei sa-l lichideze, ci chiar statul de drept, asa cum s-a vazut in nevrozanta, chinuitoarea vara a anului 2012.
Acestea fiind spuse, incotro merge Romania la ceasul dominatiei useliste? Mi-e teama ca spre Est, spre Ucraina, Belarus si Rusia. Vom vedea care vor fi masurile viitorului guvern USL pentru a diminua ingrijorarile occidentale. Inainte de orice, noul guvern va trebui sa convinga UE si NATO ca-si respecta angajamentele si ca nu minte. Un premier plagiator este o imensa problema pentru credibilitatea tarii. Nu e vorba de pedanterii academice, ci de lucruri extrem de serioase. Nu vreau sa sun exagerat de pesimist, dar anul 2013 nu mi se pare foarte promitator in ce priveste soarta democratiei romanesti.

Vom asista, probabil, la prelungirea tensiunilor si spasmelor din 2012, pe fondul saracirii populatiei si al izolarii internationale. Iar liderii USL se vor intrece in a imita despotismul impertinent al lui Lukasenko si “democratia dirijata” a lui Putin. Este ceea ce numesc bonapartismul cu chip securisto-mafiotic. In atari conditii, opozitia democratica din Romania nu poate sa bata pasul pe loc ori sa capituleze.

Au mai existat perioade dificile, Romania nu facea parte pe atunci din structurile euro-atlantice. Nu urmeaza timpuri usoare, pozitia lui Traian Basescu este, neindoios, subrezita, dar rolul sau este departe de a se fi incheiat. Viitorul nu este total ipotecat acestor personaje izvorate parca din imaginatia lui Urmuz combinata cu aceea a lui Mario Puzo. Vor conta imens ziarele, revistele, portalurile, blogurile, retelele de socializare, mobilizarea societatii civile. Va conta, mai presus de orice, curajul de a nu ingenunchea.

– opinie publicata in Revista 22 –