România cetățeanului a intrat în Europa, România statului a rămas pe dinafară

Ați tot auzit că sunt două Românii, astăzi am să tratez subiectul acesta dintr-un punct de vedere diferit față de cele exprimate până acum, așa cum înțeleg eu diferența. Până la expunerea Româniilor mele expun pe scurt modul cum a mai fost tratat subiectul.

În viziunea dlui Andrei Pleșu există o Românie bună, curată, inteligentă, grijulie cu românii, bine educată, nobilă (”România lui Dan Voiculescu, a lui Crin Antonescu, a lui Şova şi Ponta, a lui Ghişe, a lui Becali, a lui Dinu Zamfirescu, Gâdea, Ciuvică, Pelican şi a atîtor alţi patrioţi devotaţi, mereu gata să uite de ei înşişi pentru a sluji interese altruiste”) dar și o România rea, urîtă, subversivă, plină de insalubri, turnători, fripturişti, lingăi, carierişti, trădători (”România reacţionară a lui Liiceanu şi Patapievici, Mircea Cărtărescu, Andrei Cornea ”). Sigur, Româniile dlui Pleșu trebuie descifrate prin prisma ironiei.

Mai sunt și alte păreri:

Unii vorbesc despre o Românie normală, plină de speranţă şi sigură pe ea, muncitoare, cinstită, onorabilă, cultivată, etică în contrast cu o Românie anormală, gălăgioasă, smecheră, incultă.

Alții vorbesc despre România celor care cred în ei înșiși, cred în schimbare, cred în progres, a celor care se implică și stiu că nimic nu este imposibil iar la colțul opus România blazată a cetățenilor second hand, prinși între telenovele și meciuri de fotbal.

Eu vreau să vă vorbesc despre România cetățeanului versus România statului. O diferență pe care am obsevat-o cu ochiul liber în călătoriile mele prin țară.

După 1989, atât cetățeanul cât și instituțiile statului au intrat într-o nouă formă de societate care presupunea libertate dar în același timp responsabilitate, concurență dar în acelați timp onoare, dorință de progres dar în acelați timp muncă cinstită, drepturi dar în același timp obligații.

Mie mi se pare că în cei 23 spre 24 de ani de la evenimentele din 1989, cetățeanul român și-a făcut datoria și cu fiecare zi a fost mai aproape de Europa și de valorile ei. Vorbesc de majoritatea cetățenilor cinstiți lăsându-i deoparte (ca pe niște crengi uscate dintr-o pădure verde) pe cei care fură, cerșesc sau ne fac de râs prin orice colț al Europei sau oriunde în lume. Nu cred că aceștia sunt majoritari. Nu mă refer nici la acei cetățeni care s-au îmbogățit din afaceri cu statul, politruci care nu știu să creeze decât o factură într-o firmă cu sediul într-o garsonieră.

Mă refer la acei români care și-au luat destinul în propriile mâini și fie au devenit mici patroni încercând să încropească o mică afacere fie s-au angajat la cei dintâi și care nu au cerut niciodată nimic de la stat dar au dat acestuia lună de lună bani de coșniță. Mă refer la acea masă de oameni tăcuți care nu strigă, nu se înregimentează dar care, cu siguranță, au așteptări de la oamenii politici, care își doresc ca aceștia să dea dovadă de mai multă responsabilitate, au așteptări de la stat.

Dacă străbați drumurile patriei o să observi cele două Românii la care vreau să fac referire. O Românie a cetățeanului și una a statului.

Față de situația de dinainte de 89, vei observa că românul are casa mai frumoasă și mai îngrijită, de dincolo de gard se zărește gazonul și florile din fereastră, pe casă se vede semnalul TV și de internet, avem telefoane mobile moderne, tot mai multe persoane și-au modernizat locuința și au mutat WCul din fundul curții într-o cameră denumită baie unde este și apa cea de toate zilele. Fiecare român își dorește acel vis american: o casă comodă, primitoare, cu toate utilitățile și o familie frumoasă. Și pentru asta nu precupețește nimic.

La polul opus este statul care, din punctul meu de vedere nu a făcut nimic să fie mai aproape de Europa, nu a progresat ci pare chiar că regresează cu fiecare zi care trece. Statul era cel care trebuia să facă drumuri, să aducă în comunități apa, canalizarea, enegia electrică și gazele. Chiar dacă s-a realizat câte puțin din toate acestea, față de așteptarea mea ca cetățean ceea ce s-a realizat este insesizabil. Iar acele realizări s-au făcut doar la presiunea europenilor, din banii acestora. Europeni pe care îi înjurăm.

Pe orice pune mâna statul putrezește, fabrici cu miliarde de euro datorii ajunse fiare vechi, drumuri cu gropi în care poți să-ți mutilezi mașina, sate întregi în care mergi orbecăind pe timp de noapte căci nu este nici un bec pe stradă, comunități fără utilități care reprezintă minimul de civilizație, autostrăzi care există doar pe hârtie, proiecte europene care nu se pun în aplicare din vina unor funcționari iresponsabili, neștiutori sau corupți.

Asta cred că diferențiază România, cea făurită de fiecare cetățean cinstit, care fără să aștepte mila statului și-a făcut fosă septică, și-a tras lumină și gaze din bani personali, și-a asfaltat aleile din curte, are cablu TV și internet și la polul opus statul care și-a făcut doar niște sedii ce pot rivaliza cu palatele dar în care nu se întâmplă nimic benefic pentru cetățean.

Statul a fost creat de oameni și pentru oameni care au dorit gasirea unor noi modalitati de organizare a vietii sociale, impunerea unor reguli de comportament obligatorii pentru toti membrii colectivitatii. Căci dezvoltarea societatii a dus la necesitatea ca oamenii sa aleaga dintre ei persoane care sa fie cerberii respectatii regulilor de comportament, a normelor sociale instituite de ei, astfel incat toti membrii colectivitatii sa fie obligati la respectarea acestora. Institutiile care formeaza statul au fost create pentru a face viata oamenilor dintr-o comunitate mai usoara, mai comoda si mai previzibila, rolul acelor institutii era sa-i apere pe toti, deopotriva, de persoanele care nu se incadrau in respectul fata de normele si valorile impuse de comunitate.

Astăzi, din ce în ce mai pregnant, îmi pare că statul pare sa se fi desprins de oameni iar oamenii nu-l mai percep ca pe ceva creat de ei si pentru ei. În prezent statul (prin instituțiile sale) și oamenii care trăiesc în acest teritoriu statal par a fi pe poziții antagonice. Funcționarii statului par a nu mai lucra pentru oameni, oamenii nu mai simt ca aceștia sunt aleși de ei și pentru ei. Statul pare nepăsător față de oamenii pe care îi are în custodie iar oamenii par nepăsători față de măsurile pe care statul le ia pentru sau împotriva lor. Sau se revoltă împotriva acestor măsuri deși angajații care lucrează la stat ar trebui să fie percepuți de ei ca proprii angajați. Iar angajații statului ar trebui să perceapă cetățeanul ca pe patronul care îi plătește leafa. Pare o situație fără ieșire. Pare ca statul este un organism situat deasupra oamenilor, care nu ține cont de dorințele lor.

Este azi statul altceva decât a fost el la crearea lui? Sau este doar necesar ca oamenii să schimbe nepăsarea față de stat și față de măsurile pe care le ia astfel încât România cetățeanului să devină una și aceeași cu România statului, fără diferențe.

– opinie publicată pe PoliticStand.com –