Propaganda rusească a lovit din faşă guvernul Cioloş. Pretextul, ilar, dacă nu am vedea ce s-a întâmplat în Ucraina şi, mai nou, în Moldova de peste Prut. Unul dintre miniştrii desemnaţi a fost acuzat, înainte de audierea în comisiile parlamentare, că ar fi în spatele unui site extrem de civilizat, dar, lucru de neiertat pentru capii filoruşi de la Bucureşti, de dreapta, pro-occidental şi, mai ales, pro-american. Nu cu mult timp în urmă, Vocea Rusiei ceruse închiderea aceluiaşi site, care scria de zor şi foarte documentat că demonstraţiile împotriva exploatării gazelor de şist erau orchestrate fix de la Moscova.
Trecând la oameni serioşi, programul şi componenţa cabinetului Cioloş par destul de aproape de ce putem spera în momentul acesta. Nu trebuie uitat că este nevoie şi de votul parlamentarilor – dar aici deja nu mai vorbim de oameni serioşi -, cu excepţiile de rigoare, evident.
Acum un an eram ocupaţi cu un lucru poate şi mai serios decât ce facem acum. Îi blocam lui Victor Ponta accesul la Palatul Cotroceni, tot spre marea supărare a cozilor de topor ale lui Nea Ivan. Ce s-ar mai fi urcat ei pe divan…Mamă, mamă!
La aniversare, fostul premier Victor Ponta, neuitate să-i fie numele şi faptele, a anunțat că nu va vota noul Guvern și că nici nu a fost invitat de către bunul său tovarăş şi prieten, Liviu, la bilanțul guvernării făcut de PSD. În replică, Dragnea a declarat că a anunțat de câteva zile că va face o prezentare a guvernării Ponta, adăugând că nu era nevoie de invitații: „Nu facem invitații ca la nuntă”.
Victor Viorel Ponta s-a dat la fund, după modelul mentorului său Adrian Năstase, fără să ne spună cum rămâne cu mega-moscheea? Şi nici cu refugiaţii musulmani. Îi ia la el acasă?
Sursa: puterea.ro