eads

Documentul de 11 pagini pe care il vedeti astazi in premiera (si va anunt inca de pe acum ca vor mai urma si altele!) e o sinteza uluitoare a jafului numit „afacerea EADS”. Unele informatii din acest document au mai ajuns in spatiul public, dar este pentru prima oara cind aveti ocazia sa constatati, asa cum rezulta din aceasta NOTA, ca autoritatile statului au fost informate de-a fir a par in legatura cu dosarul EADS. Insa, cu toate acestea, contractul pagubos de sute de milioane de euro pentru securizarea frontierelor a fost continuat si mai continua si astazi. Nu stiu cine a intocmit aceasta NOTA. E posibil sa fie facuta de un serviciu secret sau de oameni din Ministerul de Interne. Dar e un document senzational pentru ca arata o increngatura teribila de interese tesute la nivel inalt atit in plan intern cit si dincolo de granite. Poate aceasta este si explicatia mersului greoi al acestui dosar despre care chiar procurorul-sef DNA, Laura Codruta Kovesi spunea ca necesita comisii rogatorii si o colaborarea transfrontaliera a procurorilor.

 

In primele doua pagini ale documentului puteti citi despre contextul favorabil care a facut ca EADS sa puna mina pe contractul de 650 de milioane de euro pentru securizarea frontierelor Romaniei. Doua personaje important in acest puzzle au fost la acea vreme chestorii- sefi Toma ZAHARIA si Gheorghe CARP. Plus, desigur, premierul aflat in functie in anul 2004, Adrian NASTASE.

Image5

Image-2

Intra in scena „negociatorii”, pentru ca statul roman parea incapabil sa impuna discutarea directa a acestui contract cu reprezentantii EADS. Faceti cunostina, asadar, cu reprezentanta EADS in negocieri, firma MIDOCAR CONSULTING si pastrati in memorie pentru viitorul apropiat doua nume: Alexandru (Sandu) GEORGESCU si Catalin GHIGEA. Niste „baieti destepti” ai anului 2004, care lucrau la acest proiect contra unui comision substantial.

Image-3

In 2005 s-a schimbat situatia politica. Fostii negociatori din perioada Nastase n-au fost aruncati de EADS, dar era clar nevoie de forte proaspete. Asa apar in schema fostul sef SIE, numitul Catalin Harnagea si fostul consilier prezidential din mandatul lui Emil Constantinescu, numitul Dorin MARIAN. Plus, firma lor, ICAR BUSINESS RESEARCH in calitate de consultant EADS. Intre timp, desi contractul era deja semnat, proiectul de securizare a frontierelor exista doar pe hirtie, dar statul roman deja platea bani multi in conturile firmei EADS. Multi si degeaba, dupa cum arata paginile din NOTA de mai jos:

Image-4

Image-5

Dupa cum veti vedea in paginile urmatoare, EADS a reusit sa-i hipnotizeze pe reprezentantii statului roman care au virat bani multi in conturile marilor specialisti in securizarea frontierelor, fara sa puna prea multe intrebari si fara sa clipeasca. Atit de impotenti erau reprezentantii natiei romane incit nici sa obtina penalitati de intirziere de la EADS n-au fost in stare, nemaivorbind de faptul ca in mod absolut stinjenitor, desi ei se faceau ca lucreaza– iar partea romana platea deja facturi de milioane de euro pentru… nimic!- ai nostri ca brazii insistau in mod bizar sa continue proiectul de securizare a frontierelor cu aceasta firma.

Image-6

Image-7

Pagina urmatoare are un paragraf care explica multe: „Din informatiile obtinute rezulta ca activitatea celor doua firme de consultanta ale EADS, MIDOCAR CONSULTING si ICAR BUSINESS RESEARCH este concentrata pe valorificarea potentialului relational al acestora in mediul MIRA (Ministerul Internelor si Reformei Administrative, n.m) sau al altor institutii ale statului in scopul mentinerii contractului cu EADS in conditiile propuse acestia„. Si vine si o explicatie cit se poate de pragmatica in care e vorba de comisioane, ati ghicit! Cititi documentul:

Image-8

Urmeaza doua pagini cu detalierea paienjenisului de interese, dar cel mai interesant este sa cititi pasajul in care se scrie negru pe alb cum acest contract EADS, fie-i numele de ocara, era folosit pe post de sperietoare pentru relatiile Romaniei in marea politica externa! De unde si comisiile rogatorii despre care vorbea Codruta Kovesi.

Image-9

Image-10

Asta cu interesele in afacerea EADS care depasesc cu mult granitele Romaniei am dezvaluit-o nu demult intr-o ancheta pe care o puteti citi AICI. Acum insa va propun sa aruncati o privire pe ultima pagina din acest document. Si sa aflati, la 11 ani de la semnarea contractului, ca securizarea frontierelor putea fi facuta la preturi mult mai mici, mult mai repede si mult mai bine, de specialistii Ministerului Internelor si Reformei Administrative! Dar, probabil, era mai greu cu spagile…

Image-11

Dupa cum poate ati observat, documentul intitulat NOTA poarta numarul 01064729 si este datat 11 decembrie 2007. Repet, nu stiu de cine a fost intocmit, sursa mea a a vut grija sa anonimizeze aceste date, dar, de fapt, nici n-are importanta. Important este ca tacerea asurzitoare din jurul dosarului EADS incepe sa fie tulburata de o serie de dezvaluiri despre care veti putea citi si in zilele urmatoare pe acest blog.

Tic-tac, tic-tac…

sursa: turcescu.ro

12 COMENTARII

  1. P.S. Am facut greseli Scuzati-ma nu am fost atent ;am vazut abia dupa ce am trimis comentariul.tastatura mea are cateva taste care mai dau rateuri ;scuze incaodata!

  2. Vitan sandu !dar contractul ala odata semnat porcii astia au un act legal si acum merg pe santaj.Nastase ne-a bagat 1000 de morti in casa (vezi contractul cu salile de sport,de care acu psd-ul acuza pdl-ul,vanzareapotrm-ului,al aro slatina nenaitinand cont de distrugerea tuturor uzinelor) .Cate daune o sa mai platim dupa banditul asta de nastase? Adu-ti aminte de contractul Bechtel dupa care mai platim si azi „daune” desi nu au facut nici un km de autostrada dar s-a platit o groaza de bani.

  3. Mai alex, eu am inteles ca nastase a coordonat o comisie care ar fi semnat ceva contracte. Dar rezulta destul de clar ca nastase a plecat (mai apoi spre mititica) acasa la cateva luni dupa. Iar gainaria mare cu modificari in favoarea eads, cu plati peste avansul care nici macar nu era acoperit de cheltuieli, au continuat, Ce ai fi vrut, sa faca nastase, doar daca nu folosea pistolul ala sa impuste pe unii si nu pe sine? Este asa de greu de inteles? Trebuie mai multa minte? Poate.

  4. Nu este prima gainarie a lui Nastase, la fel sa intamplat si cu legea 156/2000 „Medierea contractelor”. A eiminat orice piedica de inselaciune de catre firmele care fac intermediere.

  5. Fasaiala a la „agentul acoperit cu kakao” Turicescu ! Sunt extrase din cercetarile procurorilor si cam atat ! Afacerea EADS o sa moara dupa intrarea in Schengen…

    • Hotia tot hotie ramane, cu sau fara frontiere. Ce interes are domnul Turcescu de a facut public raportul procurorilor care au tacut atatia ani???????

  6. Bravo Robert Turcescu! Esti un adevarat jurnalist de investigatie! Pune-i pe jar pe escroci! DNA trebuie impulsionat sa-si faca treaba! Mafia Politica este transpartinica si a acaparat toata tara! Sculati romani si faceti curatenie! Zilele Sistemului Ticalosit sunt numarate!

  7. tuci ,
    tu chiar crezi ca-ti mai citeste cineva elucrubratiile tale de fost acoperit servite d’un tovaras acoperit ?! Da/te/n pana mea de securist jmeker . Cu ce i mai de blamat marsavul voiculescu vs preasfintia ta , jegule !
    HUOOOOOOOO !!!!!!!!!!!!!!!!

    • Băi paukerahat, ești plin de venin, se vede că vrei să otrăvești, n-ai pe cine, Robert este un ziarist și este suficient, alții nici aici nu se pot cățăra ceea ce înseamnă că e pe Piedestal, borfașule. Robert e urmărit, citit și ascultat de toți cei ce simt românește și plâng pentru jaful produs de bandiți ca tine sau de indiferența unor nemernici, e așteptat cu sufletul la gură să apară în emisiune, mai ales în emisiunea tripletei de aur Morar-Cartianu-Turcescu.
      Băi limbricule intră de unde ai apărut dacă vrei să supravețuiești, acolo e mediul tău, aici sunt oameni ce luptă pentru o zi mai bună a Neamului și Țării lor. -ptiu drace rahatpauker-

Comentariile sunt închise.