Revoluţia mea | La 25 de ani, am închis cercul

În bunul său stil combinatoriu minciună&abureală&prosteală, Victor Ponta s-a dat şmecher pe 21 decembrie 2014. „E ziua în care a fugit Ceauşescu şi în care pleacă Băsescu”. Mamă, ce i-a zis-o! V-aţi prins de manipuleală! Zici 21 decembrie zici ziua în care România a scăpat de cei doi dictatori. Asta a vrut Ponta să se prindă de poanta sa.

Alegerile din 16 noiembrie au trecut, iar PSD-ul nu mai are nicio treabă cu ele. Parcă nici n-au existat. Ce bine, nu mai e Băsescu, a venit Iohannis, nu ne va mai deranja nimeni, hai să facem maţul gros, băieţi! Să nu vă mire că aşa gândesc „antibăsiştii” lui Victor Ponta.

Dacă au avut vreodată de suferit de când l-au ras pe Ceaşcă asta n-a fost decât pe vremea lui Băse. Recent plecatul de la Cotroceni i-a adus în starea în care şi-au blestemat toate zilele democratice. I-a plesnit zi-lumină, le-a dat cu DNA pe la nas de le-a sărit muştarul până şi-n Ajun, i-a făcut să behăie precum Mazăre prin toate baronatele, ce să mai, vai mama lor! Pe bune, „marinarul” chiar le-a făcut viaţa amară. Nu din dragoste faţă de SUA sau din ură faţă de Moscova, avea el un of la inimă cu „foştii” (deşi erau de-ai lui) şi a vrut să le-arate că nu mai mor caii când vor câinii roşii (hrăniţi ruseşte).

Băsescu a recunoscut apartenenţa la „sistem”, dar i-a înţeles cancerul. Pe dos faţă de Ion Iliescu, şi el ştia ce e putred în comunism şi după, dar nu l-a interesat altceva decât să belferească. Băsescu a belferit şi el înainte, dar s-a privit atent în oglindă şi şi-a dat seama că-i viaţă în minciună. A fost hărăzit cu acea scânteie prin care să poată spune „stop” din interior. Nu merge, fraţilor! Ne minţim pe noi. Ce s-o mai fezandăm, e clară: furăm la greu, dar ne furăm de fapt căciula. Gata, daţi liber la justiţie, aşa dăm forţă anticorpilor comunismului, aşa putem salva democraţia! Altfel ne ducem la fund cu toţii, cu banii şi cu privilegiile noastre. Un fel de salt cuantic al individului care s-a rupt de pluton pentru a da semnalul luptei cu „sistemul”. Ăsta a fost Băsescu! Sigur, e lesne să te faci că nu vezi, e simplu să-l înjuri ieftin, dar istoria are, ca şi poporul (da, domnule Ponta!), întotdeauna dreptate…

Citiţi ce-a declarat CTP în interviul de la Digi 24 TV, înainte de difuzarea documentarului „Traian Băsescu-Voiajul”. „De multe poate fi acuzat domnul Băsescu, dar nu de faptul că ar fi avut în mandatele sale vreo tentativă de a proteja ce a rămas din vechile structuri comuniste”, a spus CTP (Detalii, AICI). N-ai cum să nu-l crezi peCristian Tudor Popescu, omul a fost deseori o fiară cu Băsescu, nu l-a avut suflet, parţial din acelaşi motiv pentru care nu l-au înghiţit şi marii moguli: că ex-prezidentul n-a vrut să vină la pulpa lui, a fost genul „care pe care”, dacă e să mor măcar să mor pe mâna mea. Şi bine, şi rău, dar aşa e omul…

Păi dacă CTP o zice pe-a dreaptă, apăi hai să-l credem! Da, (de ieri) fostul preşedinte a făcut o fixaţie din mazilirea aparatcilor. Nu doar prin condamnarea comunismului sau prin predarea arhivelor fostei Securităţi în mâinile românilor simpli, ci prin lovirea lor acolo unde-i doare mai tare: la ban, la lege. DNA este coşmarului acestor oameni pe care Victor Ponta i-a iubit, i-a apărat, i-a ajutat şi a vrut să le fie preşedinte până în ultima clipă.

A scris multă lume despre ce-a însemnat domnia lui Traian Băsescu peste România. Plusuri şi minusuri, rezultate şi eşecuri. Nu vreau să repet constatările, în genere de bun-simţ. Mă privesc pe mine, ca şi Victor Ponta, din perspectiva aceleiaşi zile – 21 decembrie. Ieri şi acum 25 de ani. Şi văd total diferit asocierea.

21 decembrie 1989. Eram în taxi. Aveam bilet de tren să merg acasă, la Gorj, în vacanţa studenţească. Aud şoferul: „E lume în centru, la miting împotriva lui Ceauşescu!” Stop! Înapoi, nu mai plec în vacanţă. M-am dus la Romană. Eram o mână de oameni. Văd şi azi cu ochii minţii cum stăteam cu braţele goale în faţa zidului USLA care tăia bulevadul Ana Ipătescu. O mamă şi fiica sa îmi erau alături, pe stradă. „Salt înainte!”, strigă comandantul trupei antitero. Şi aleargă către noi cu pulane şi cu scuturi. Se opresc ei. Ne oprim şi noi. „Şi noi am fost soldaţi şi nu am tras în fraţi!”, strigă mama şi fiica. „Şi noi am fost soldaţi şi nu am tras în fraţi!”, strig şi eu, uimit de curajul lor. Nu le-am mai văzut niciodată. Nu ştiu nici dacă mai trăiesc. N-o să le uit feţele, entuziasmul, libertatea. Nişte zâne ale Revoluţiei mele!

De-atunci, am rămas în stradă ani la rând. Şi în zilele sângeroase ale Revoluţiei, şi la mitingurile anti-FSN, şi împotriva TVR („Cu televizorul aţi minţit poporul!”, strigam cu disperare), şi la mineriade. Eram prins de valul anticomunist. Am intrat în presă, tot din dorinţa de ostaş al democraţiei. Am trăit decepţii, am văzut politicieni care şi-au vândut conştiinţa, şi tot aşa şi tot aşa. Ieri s-au făcut 25 de ani şi până acum o lună şi ceva, pe 16 noiembrie, n-am avut nicio clipă senzaţia că am stat printre gloanţe cu un rost. Nu mi-a ieşit nimic la afacerea asta (nu pentru a-mi ieşi ceva mi-am pus pilea în băţ), dar parcă m-am simţit în sfârşit izbăvit.

21 decembrie 2014. Traian Băsescu pleacă de la Palatul Cotroceni lăsându-i urmaşului său o ţară aproape la cheie. Blindată geostrategic, în UE, cu justiţia pusă pe şine, cu economia în creştere chiar şi după criză. Iohannis a venit pe masă pusă, acum are de umblat doar la reglaje fine, greul a fost făcut şi suportat de predecesorul său. El a încasat totul, el a plătit preţul schimbării, el a pornit valul ce a lovit în plin comunismul lui Victor Ponta, în 16 noiembrie. Au spus-o la vot cei din Generaţia Facebook. Am făcut joncţiunea în timp cu 21 decembrie 1989 şi pot spune cu mâna pe inimă că abia ieri m-am simţit eliberat.

Pentru mine, coincidenţa celor două zile are percepţie opusă decât la Victor Ponta. Da, acum 25 fugeau dictatorii, dar urmaşii lor au rămas ani buni la butoanele şi la banii României. Ieri, pe 21 decembrie, pentru mine n-a fost ziua în care am „scăpat” de Băsescu, ci ziua în care s-a împlinit voia revoluţionarului din mine (deşi n-am certificat, n-am cerut nimic, nu m-am îmbogăţit ca alde Codrin Ştefănescu). Plecarea lui Băsescu înseamnă închiderea cercului cu 21 decembrie 1989. Idealul anticomunist s-a împlinit odată cu lovitura primită de Victor Ponta în 16 noiembrie, confirmată oficial pe 21 decembrie 2014. Adică ieri, când Iohannis a preluat de la Traian Băsescu ştafeta desăvârşirii luptei anticomuniste în care m-am vârât entuziast şi inconştient (pentru viaţa mea) în decembrie 89 şi pentru care şi-au dat viaţa tineri de seama mea, mai puţin norocoşi decât mine.

Da, Victor Ponta, aşa văd eu 21 decembrie! Sunt mai împăcat acum – după 25 de ani şi la o zi după plecarea lui Băsescu de la Cotroceni – cu mine şi cu visul meu de atunci. Pe care voi, cei care v-aţi bucurat de asasinarea Ceauşeştilor, aţi făcut tot ce v-a stat în putere să-l omorâţi, întru salvarea averilor şi a aroganţelor voastre.

Sigur că, pentru voi, 21 decembrie vrea să însemne ziua în care aţi scăpat şi de Ceauşescu, şi de Băsescu. În speranţa că nimeni nu va mai sta în calea jafului pe care l-aţi produs României şi românilor simpli la scurt timp după zborul în gol al foştilor dictatori. Şi cu gândul că nimeni nu vă poate opri să reveniţi la vechile voastre obiceiuri a doua zi după ce Traian Băsescu a sărutat pătimaş drapelul de la Cotroceni.

Nu mai puteţi opri tăvălugul! Flegmele aruncate pe direcţia lui Băsescu şi linguşeala pe lângă Klaus Iohannis nu vă mai scapă de focul iadului anticorupţie. Toate combinaţiile voastre au viaţă scurtă şi pregătiţi-vă de-acum pentru ce e mai rău! Iar toate acestea n-ar fi fost posibile dacă ieri, pe 21 decembrie 2014, un om n-ar fi ieşit pe poarta de la Palatul Cotroceni. Da, Traian Băsescu a plecat, dar nu fiţi fericiţi. Pentru voi, greul de-abia acum începe! Nu credeţi? Întrebaţi-l pe Iohannis…

Sursa: paginadepolitica.ro