Familiile celor doi piloţi decedaţi în accidentul aviatic de la Siutghiol au fost amendate, după deces, pentru că nu au declarat moartea acestora în termenul de 48 de ore.Familia pilotului a fost amendată cu 50 de lei de către Starea Civilă din Constanţa, pentru că nu a anunţat în termen de 48 de ore decesul acestuia. În cazul unei morţi naturale, termenul este de trei zile pentru a declara decesul.

Amenda a fost acordată pe 17 decembrie, undeva după ora 16, după 48 de ore de la prăbuşire, dar nu se ţine cont de faptul că decesul nu a fost declarat oficial decât pe data de 16.

Familia poate ataca această decizie, în termen de 15 zile. Ei au preferat, însă, să plătească 25 de lei, pentru a-şi putea înmormânta ruda.

Jurnalista Marilena Nedelcu, sora pilotului Petru Cătuneanu, a declarat, la Realitatea TV: „La spital a fost declarat decesul la miezul nopţii, 15 către 16, a doua zi am ridicat şi actele pe care scrie cauza decesului, cert medico legal. Cu acela mergi, cu toate actele, la Starea Civilă, pentru a obţine certificatul de deces. Actul eu l-am obţinut pe 16 după ora 16, când nu mai exista program. Deci am mers a doua zi, pe 17 dimineaţa.

Pentru noi nu mai conta oricum acea amendă, a fost o nebunie, mi s-a părut un film prost. Dacă nu ar fi o tragedie, am putea face un film prost cu autorităţile”.

Jurnalista a dezvăluit şi faptul că familia celuilalt pilot a fost şi ea amendată, chiar în faţa procurorului militar şi a unui colonel al MAI.

sursa stiripesurse.ro

Comentariile sunt închise.