Un elev olimpic din Baia Mare, participant la Olimpiada Națională de Tehnologie a Informației desfășurată la Bacău în perioada 20 – 22 mai a fost umilit chiar de către cei care ar fi trebuit să-l sprijine.
Întors acasă, acesta a postat pe pagina personală de pe o reţea de socializare umilinţele la care a fost supus chiar de profesorii care ar fi trebuit să-l ajute. Acesta a deplâns condiţiile jalnice de organizare a competiţiei şi felul în care au fost trataţi de organizatori toţi participanţii.
„Bună ziua, eu sunt Ionuț, din Baia Mare, ieri m-am întors cu un gust amar de la olimpiada națională de tehnologie a informației desfășurată la Bacău, de ce cu un gust amar ? Pentru că am fost tratat într-un mod total neadecvat și munca mea a fost ignorată. Am ajuns acolo joi dimineața, prima zi a fost plăcută, ne-am plimbat, am vizitat orașul, seara am participat la o mică deschidere a olimpiadei, o deschidere de râsul lumii, prezentatorul stâlcea numele profesorilor iar domnul primar a avut o întârziere nejustificată iar când a ajuns în sfârșit am avut impresia că nici măcar nu știe de ce se află acolo. A doua zi, vineri, a avut loc proba propriu zisă, ne-am trezit de dimineață, am luat micul dejun și am poftit în săli, iar de aici începe „distracția”, în primul rând conform anexei 1 din Precizările concursului, trebuia să fie prezent un tabel/borderou ce conține ID-ul concurenților atât pe ușile sălilor cât și la profesorii supraveghetori dar surpriză, acesta nu era prezent nici pe ușă, nici la profesori, adică erau, dar, în loc de ID-ul de concurs era trecut numărul curent, în cazul meu 10. Intru în sală, salut, mi se răspunde la salut și atât, îmi găsesc singur locul cu numărul 10 scris mare pe o foaie pusă pe birou și încerc să mă așez, cam greu, eram poziționat într-un colț astfel încât dacă persoana din spatele meu întorcea puțin privirea spre stânga și vedea tot ce am eu pe spațiul de lucru, reușesc în sfârșit să mă așez și aștept, doi profesori sunt prezenți în sală, o domnișoară conectată la o cu totul altă dimensiune, și un domn foarte masiv și agitat căruia nu îi convine că trebuie să stea cu noi 7 ore.
După o serie de comentarii și de remarci de prințesă s-a mai liniștit și dânsul. Nu știu care sunt numele lor, nu ne-au onorat cu așa ceva, probabil nici ei nu erau siguri. Subiectele au ajuns, au fost împărțite și ni s-a urat succes, fără instructaj, fără nimic, helău ! Olimpiadă națională și ei nu au bunul simț să clarifice totul ca să nu existe probleme ? Trec 7 ore obositoare la mijlocul cărora am avut o pauză de 15 minute și ni s-a oferit o gustare foarte foarte gustoasă și sațioasă, sunt ironic, evident, e vorba de un baton de ciocolată.. Atât ! Pe subiect scrie:” la finalul probei, înaintea salvării fișierului pe suportul extern, fiecare elev v-a redenumi fișierul cu OTI_B_XX unde XX reprezintă id-ul concurentului”. Eu am făcut asta de la început, dar cred că știți ce am pus în loc de XX, acel 10 imens ce mă urmărea din colțul biroului încă de când am intrat în sală. La final, toți ne ridicăm, și un alt elev îmi spune că nu am salvat bine, că trebuia cu id-ul de pe monitor, id ?! Pe monitor ??! A trebuit să mă aplec și să mă uit bine ca să văd că era lipit un anume id pe monitor, era mic, nu sărea în ochi datorită contrastului și nici nu știam nimic de existența lui, am vrut să redenumesc repede dar domnul masiv arunca priviri de vultur prin sală și am zis că nu vreau să fiu prada lui, așa că am mers la doamna firavă și am întebat-o dacă pot redenumi fișierul când îl va pune administratorul pe stick, îi ia 3 minute să se conecteze la planeta Pământ, se uită la mine, sau prin mine și spune „da, desigur”, super ! Ies afară și aștept să fiu chemat (..)
Intru în sală, domnul masiv nu mai are chef de nimic, după 7 ore de stat a obosit săracul, mai este în sală și o doamnă arogantă care probabil crede că e rudă de gradul I cu Einstein și un anume administrator de rețea îmbrăcat ca și Mitică de la schimbatul țevilor, mă duc la calculator și vreau să redenumesc, încep ăștia să facă scandal că nu e voie, eu m-am speriat și m-am ridicat de pe scaun lăsându-l pe Mitică să stea, mi se explică faptul că nu e numit bine și o să primesc 0 puncte ? Poftiiiim ?! Le arăt subiectul, pun degetul pe „înaintea salvării pe suportul extern” dar doamna Einstein mă contrazice și îmi spune că e doar si numai vina mea, o cauză pierdută, aleg să o ignor, Mitică se stresează puțin, nu prea știe ce să facă, deci a doua cauză pierdută, domnul masiv intră direct în conflict, ba că sunt aiurit, ba că mincinos, ba că am probleme la cap, hmmm, trei cauze pierdute, îl rog să nu mă mai insulte și merg la domnișoara firavă, o întreb de ce mi-a zis că pot salva și după 2 minute după ce percepe informația spune că ea nu, nu a zis deloc așa, a zis că ea nu știe, că e de franceză, e clar, era pe altă frecvență sau nu avea semnal, nu știu sigur. Am fost obligat să semnez predarea lucrării, sau mai bine spus nepredarea ei, căci nu a fost preluată pe suportul extern după care am ieșit, în aplauzele, pardon, insultele domnului masiv (…)
M-am întors în clădire cu doamna profesoară, nu eram singurul în această situație, eram doi, eram patru, eram TREISPREZECE, fiecare cu profesorul însoțitor, am așteptat pe colidorul colegiului pentru a-i comunica Comisiei care e problema, însă am fost poftiți afară, ce politicos sună, realmente am fost scoși afară ! Am așteptat pe băncile din fața colegiului alături de profesori cam trei ore, timp în care am făcut și o listă. Listă cu semnături, în care se preciza problema noastră, am tot așteptat însă în zadar, nimeni nu a ieșit să ne întrebe ce s-a întâmplat sau cum ne-ar putea ajuta, așa că am intrat noi, o doamnă de servici foarte amabilă ne-a condus la locul în care stătea doamna inspectoare de informatică de la minister și doamna inspectoare de informatică din Bacău, doamnele se chinuiau să găsească o soluție pentru problema noastră, a nu, asta speram eu, în fapt ele stăteau și beau câte o cafeluță și mâncau croissante, de cum au auzit tărăboi s-au întors speriate de la masă și s-au uitat la noi cu o răceală de neexplicat, i-am spus problema, atât eu cât și alți elevi și profesori, dar bineînțeles că eu nu apucam să termin ce am de zis că stimabilele interveneau, oare ele au dat cei 7 ani de acasă în schimbul postului ce l-au ocupat sau nu i-au avut niciodată ? Ne-au spus că e imposibil să depunem acea fișă, că suntem mincinoși, că ele vor doar dreptate și alte abureli de genul acesta, în final am ieșit din nou afară fără să rezolvăm nimic.(…)
Ziua de sâmbătă a constat într-o excursie total dezorganizată. După care am revenit la internat unde listele cu punctaje au fost afișate, bineînțeles că noi toți ăștia „mincinoși” aveam 0 puncte sau scria „nu există sursă”, am hotărât să depunem contestații toți, așa că am intrat să luăm hârtiile necesare, doamna inspectoare de la Bacău parcă participase la un concurs de nedormit căci fața ei nu era deloc plăcută, arăta ca și un troll căruia i-a fost invadat teritoriul, vorbea cu noi flegmatic și mai și vorbea la telefon în timp ce scria numerele de înregistrare pe contestații. Dânsa a păstrat atitudinea aceea și mai târziu, când am trecut pe lângă ea și s-a uitat la mine de parcă eram cel mai mare dușman al ei. (…) Contestațiile au fost respinse, deci Comisia a respins regulamentul ! Și noi am rămas cu 0 puncte, din câte am înțeles a avut loc un vot între membrii dacă lucrările să fie corectate sau nu !! De când se decide prin vot dacă lucrarea unui olimpic este evaluată sau nu ?? (…)
A doua zi a avut loc premierea, mă simțeam ca și la selecția din Hunger Games, totul era tăcut, toată lumea posomorâtă și pe scenă stimabilele și plinele de dreptate doamne inspectoare aruncau priviri curioase prin sală, a urmat o premiere monotonă, aplauze, diplome, medalii, repeat. La mijlocul acestei minunate festivități doamna inspectoare de la minister, cred că o cheamă Nușa, a ținut un discurs în care a spus că regulamentul a fost respectat în totalitate ( FALS) și că noi nu trebuie să ne revoltăm ci să ne adaptăm condițiilor ( adică să mă adaptez prostiei și neglijenței lor ?), că ea a privit pe toată lumea în ochi ( da, cu o ură nemaipomenită așteptând să ne întrerupă și să aducă argumente numai împotriva noastră) și că e normal ca vulpea ce nu ajunge la struguri să spună că aceștia au gust acru ( nu văd rostul proverbului, nu își are locul aici, poate a vrut să se laude că mai ține și ea minte ceva din clasa a IV-a, dacă moralitatea și bunul simț îi lipsesc într-atât). Deci asta a fost experiența mea, și sper să ajungă la cât mai multă lume, să vadă cum sunt tratați olimpicii din România, cu insulte, dispreț, nedreptate și cum unele persoane fac abuz de puterea lor pentru a inventa noi regulamente nescrise și pentru a-și justifica astfel lipsa de organizare. Nu voiam neapărat premiu sau medalie, însă puteau măcar să își recunoască greșeala și să își ceară scuze… Asta este România din păcate”, a scris adolescentul.
În apărarea tânărului au sărit numeroase organizaţii din Baia Mare, organizaţii în cadrul cărora Ionuţ este voluntar activ de ani buni.
„În România e din ce în ce mai greu şi mai nedrept să fii olimpic în şcoală, fie că e vorba de Matematică, Astronomie sau Tehnologia Informaţiei. Şi nu neapărat pentru că e nevoie de foarte mult studiu, sacrificiu şi munca. Ci pentru că, din ce în ce mai des în ultimii ani, tinerii care se încumetă să se ia la trântă cu disciplinele astea, se iau, de fapt, la trântă cu sistemul de învăţământ din Romînia. Care e ţinut în viaţă doar de aparate, într-o moarte clinică”, a spus Ionuţ Sabo, preşedintele Asociaţiei Y4U din Baia Mare.
Ionuţ Sabo a postat pe blogul lui personal şi o scrisoare adresată Ministrului Educaţiei şi Cercetării Naţionale, Adrian Curaj, căruia îi cere să citească cele scrise de adolescentul băimărean.
„Avem oare CURAJ să vorbim deschis despre asta? Adrian Curaj, pentru cei care nu ştiu, este Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice din România. Domnule Ministru, vă rog să citiţi scrisoarea lui Ionuţ Pinte, care zilele trecute îşi încerca norocul la Olimpiada Naţională de Tehnologie a Informaţiei. Vă rog să o citiţi cu voce tare, singur, în biroul de acasă ori în faţa colegilor de cabinet. Poate aşa veţi înţelege şi simţi emoţiile care l-au încercat pe Ionuţ în momentul în care şi-a văzut batjocorită munca de atâţia ani. Şi nu e singur. La Bacău, la sfârşitul săptămânii trecute, PREA MULŢI TINERI excepţionali au fost călcaţi în picioare de incapacitatea unora de a respecta o procedură simplă. Ionut este un adolescent simplu. Si foarte muncitor. În ultimii ani, pe lângă şcoală, face voluntariat în Baia Mare, sprijinind activităţi de educaţie nonformală sau animaţie socio-educativă în folosul copiilor şi tinerilor cu oportunităţi reduse din oraş. Este genul de om care ştie să asculte şi apoi să contribuie cu idei şi muncă efectivă. Şi mă doare să văd că unui astfel de tânăr, extrem de creativ şi de altruist, i se îngrădeşte dreptul la dezvoltare”, a mai scris Ionuţ Sabo.
sursa: voceatransilvaniei.ro
