justitia-ciocan

Instanțele din România au continuat în 2015 să aplice condamnări la ani grei de închisoare pentru fapte de corupție sau fraude economice, o caracteristică fiind aceea că tot mai mulți inculpați își recunosc vinovăția pentru a beneficia de clemența judecătorilor, notează Agerpres.

În anul curent a fost aplicată cea mai mare pedeapsă dată în România pentru corupție. Este vorba de Mircea Moldovan, unul dintre judecătorii mituiți de omul de afaceri Dan Adamescu, care a primit 22 de ani de închisoare.

Printre politicienii condamnați la închisoare îi amintim pe Monica Iacob-Ridzi, Miron Mitrea, Dan Diaconescu, Cristian Poteraș, Stelian Fuia, Gheorghe Bunea Stancu sau Florin Popescu, dar și importanți oameni de afaceri: Ioan Niculae, Ovidiu Tender, Marian Iancu.

Pedepse cu suspendare au primit Liviu Dragnea, Corneliu Dobrițoiu sau Șerban Brădișteanu.

Lista celor condamnați include foști miniștri, parlamentari, primari, consilieri locali și județeni, procurori, judecători, notari, polițiști, generali de armată și din MAI, înalți funcționari ai statului român, oameni de afaceri, directori de companii și regii de stat.

* Foștii miniștri Codruț Șereș și Zsolt Nagy au fost condamnați definitiv pe 27 ianuarie de către instanța supremă în dosarul privatizărilor strategice la 4 ani și 8 luni închisoare, respectiv 4 ani închisoare cu executare. Pedepse grele au primit și consultanții străini Michal Susak — 4 ani, Vadim Benyatov — 4,6 ani, Stamen Stanchev — 5,2 ani.

* Fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată pe 16 februarie de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009. Aceeași pedeapsă a primit și fosta ei consilieră Ioana Vârsta.

* Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat pe 6 februarie de Tribunalul București la 6 ani și 4 luni închisoare cu executare în dosarul prăbușirii FNI. De asemenea, instanța a dispus confiscarea sumei de 7,2 milioane dolari de la Vîntu.

* Dan Adamescu, patronul firmei de asigurări Astra și al cotidianului „România liberă”, a fost condamnat pe 2 februarie la 4 ani și 4 luni închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a mituit judecători pentru a obține o decizie favorabilă pentru una dintre firmele sale aflate în insolvență. În același dosar, Iosif Armaș, fost deputat PSD, a primit un an și 4 luni închisoare cu suspendare, iar Mircea Moldovan, unul dintre judecătorii mituiți de Adamescu, a primit cea mai mare pedeapsă dată în România pentru corupție, 22 ani închisoare.

* Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, a primit o condamnare definitivă în luna februarie de 2 ani de închisoare cu executare, plus confiscarea sumei de 327.000 lei, într-un dosar legat de renovarea casei mamei sale din orașul Voluntari. În același dosar, fosta șefă a ISC Irina Jianu a primit 5 luni închisoare cu executare.

* Corneliu Dobrițoiu, fost ministru al Apărării, a fost condamnat pe 23 martie de judecătorii de la ÎCCJ la un an de închisoare cu suspendare în dosarul „Case pentru generali” în care a fost trimis în judecată în legătură cu achiziționarea în condiții ilegale a unei locuințe de serviciu la preț subvenționat. Decizia nu este însă definitivă. Pedepse cu suspendare au primit și ofițeri superiori de Armată: gen.(r) Traian Pigui, gen. mr. (r) Floarea Șerban, gen. mr. (r) Francisc Radici, gen. (r) Sergiu Medar și general de brigadă (r) Corneliu Duță.

* Fostul deputat PDL Alin Trășculescu a fost condamnat pe 20 martie de Tribunalul București la șapte ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență, delapidare, uz de fals, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la spălare de bani. El este acuzat că a cerut mari sume de bani de la un om de afaceri, pentru a-l ajuta să câștige contracte din bani publici.

* Și senatorul PNL (fost PDL) Christian Gigi Chiru a fost condamnat pe 13 martie de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 luni închisoare cu suspendare, el fiind acuzat că a dat mită electorală (tichete pentru medicamente) alegătorilor în timpul campaniei pentru alegerile locale din 2012, când a candidat pentru funcția de primar al Constanței.

* Patron al OTV și lider al PP-DD, Dan Diaconescu a fost condamnat definitiv pe 4 martie de Curtea de Apel București la 5 ani și 6 luni închisoare cu executare, pentru că l-a șantajat pe Ion Moț, primar al comunei arădene Zarand, pentru a-l determina să-i dea suma de 200.000 euro.

* Medicul Șerban Brădișteanu a fost condamnat definitiv pe 2 martie de ÎCCJ la 1 an de închisoare cu suspendare pentru favorizarea fostului premier Adrian Năstase. Fost parlamentar PSD, Brădișteanu este acuzat că l-ar fi internat pe Năstase la Spitalul Floreasca, după ce acesta a încercat să se sinucidă, pentru ca fostul premier să nu fie încarcerat, el având de executat 2 ani închisoare primiți în dosarul „Trofeul calității”.

* Vasile Avram, fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, a fost condamnat definitiv pe 8 aprilie de Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 ani închisoare cu executare în dosarul „Mită în elicopter”, el fiind acuzat de luare de mită și tentativă la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Avram a primit în mai 2011 de la omul de afaceri Sorin Țerbea suma de de 19.000 de euro, pentru a delega arbitrii favorabili echipei de fotbal din Târgu-Mureș, la jocurile ediției de campionat 2011-2012.

* Omul de afaceri Ioan Niculae a fost condamnat pe 2 aprilie de Curtea de Apel București la 2 ani și 6 luni închisoare cu executare, iar Gheorghe Bunea Stancu a primit 3 ani închisoare cu executare, în dosarul „Mită la PSD”. Niculae este acuzat că a oferit un milion de euro finanțare pentru campania lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale din 2009, urmând ca un apropiat să fie numit ministru al Economiei, pentru a-i asigura prețuri preferențiale la gaze naturale.

* Fostul primar al sectorului 6 al Capitalei Cristian Poteraș a fost condamnat definitiv pe 22 mai de Curtea de Apel București la 8 ani închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri din București. Pedepse cu executare au primit și 4 funcționari din Primăria Sectorului 6.

* Pe 15 mai, președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la un an închisoare cu suspendare de către instanța supremă, el fiind găsit vinovat pentru fraudarea referendumului organizat pe 29 iulie 2012, în legătură cu demiterea președintelui Traian Băsescu. Alți 74 de inculpați din dosar au fost fie achitați, fie condamnați la închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă.

* Teodor Nicolăescu, fost președinte al Băncii Române de Scont, a fost condamnat pe 12 mai de Tribunalul București la 7 ani închisoare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru inducerea în eroare a SC Rafo SA Onești, într-un contract de achiziție de produse petroliere.

* Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat pe 3 iunie de Judecătoria Sectorului 1 la zece ani închisoare pentru abuz în serviciu, însă decizia nu este definitivă. În același dosar au fost condamnați și nouă complici ai lui Necolaiciuc, persoane din fosta conducere a CFR sau șefi de servicii. Aceștia au de achitat și peste 38 milioane lei către CFR. Decizia nu este definitivă.

* Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat definitiv pe 8 iunie de judecătorii de la Curtea de Apel București la 12 ani și șapte luni închisoare în dosarul RAFO-CAROM, în timp ce Marian Iancu a primit 14 ani de detenție. Cei doi trebuie să plătească și suma de 137.442.576 lei.

* Fostul președinte al SIF Oltenia, Nuțu (fost Dinel) Staicu, a fost condamnat definitiv pe 10 iunie de Curtea de Apel București la 9 ani închisoare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru fraudarea Transgaz Mediaș. El va trebui să plătească daune de 24 milioane lei.

* Balaban Grăjdan, fost șef al Inspectoratului de Stat în Construcții, a fost condamnat pe 16 iunie de Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, după ce a emis o adresă prin care arăta că nu există prejudiciu în dosarul „Trofeul calității”, în care era judecat fostul premier Adrian Năstase. Decizia nu este definitivă.

* Mihail Vlasov, fost președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, a fost condamnat definitiv pe 18 iunie de instanța supremă la 5 ani închisoare cu executare, pentru trafic de influență, după ce a luând mită 200.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a aranja un dosar economic la Curtea de Arbitraj.

* Torționarul Alexandru Vișinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost condamnat pe 24 iulie de Curtea de Apel București la 20 de ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase, el fiind și degradat militar. Vișinescu este acuzat că a instituit un regim de teroare împotriva deținuților politici, prin bătăi, lipsa hranei și a medicamentelor, tortură fizică și psihică.

* Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a fost condamnat pe 7 octombrie de Curtea de Apel București la patru ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, faptă săvârșită pe vremea când era director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea. Decizia nu este definitivă.

* Sirianul Omar Hayssam a fost condamnat pe 4 noiembrie de Tribunalul București la 23 de ani și patru luni închisoare în dosarul „Manhattan”, în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, pentru săvârșirea unor infracțiuni economice. Decizia nu este definitivă. Hayssam mai are de executat 23 de ani primiți în alte trei dosare, între care și cel privind răpirea jurnaliștilor în Irak.

* Solomon Wigler, fost consilier al lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, a fost condamnat pe 21 noiembrie de judecătorii Tribunalului București la patru ani închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, după ce a primit aproximativ 200.000 euro mită de la administratorul unei firme.

* Deputatul Florin Popescu a fost condamnat pe 4 decembrie de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat că a cerut zeci de tone de pui grill pe care i-a distribuit în scop electoral la alegerile locale din 2012.