Facturile la energie electrică ar fi fost umflate de compania ENEL, susţin procurorii DNA în dosarul în care au cerut arestarea vicepreşedintelui ANRE, Claudiu Dumbrăveanu. În 2012, compania ar fi taxat dublu certificatele verzi, situaţie care ar fi fost sesizată de ANRE, instituţia care supraveghează piaţa de energia, dar care nu a luat vreo măsură care să remedieze situaţia. În loc să oblige ENEL să reducă facturile, vicepreşedintele ANRE a luat şpagă, iar scăderea a fost de aproape şase ori mai mică decât ar fi trebuit, 1,3% în loc de 6%. Astfel că în conturile ENEL au rămas 2,5 milioane euro. Mai mult, datele DNA mai arată că firma italiană ar mai fi dat mită şi pentru ca instituţiile statului să mintă în acte. Mai exact, ENEL a primit un certificat că este eficientă şi că nu are pierderi, asta însemnând că statul recunoaşte că a făcut investiţii masive în reţelele de curent. În realitate aceste investiţii nu există şi certificatul este dat în urma unor înţelegeri frauduloase. În replică, ENEL susţine că şi-a respectat toate angajamentele faţă de statul român şi că a fost disponibilă să colaboreze cu DNA.
La finalul săptămânii trecute DNA a solicitat arestarea preventivă a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Claudiu Dumbrăveanu, pentru luare de mită. Procurorii îl acuză că, în schimbul unei mite mascate sub forma unui contract de lucrări, a decis să ierte ENEL de o penalizare care însemna scăderea facturilor la curent pentru consumatorii casnici, adică pentru toţi cetăţenii care care au contract cu ENEL Muntenia.
DNA arată în referatul cu propunerea de arestare că vicepreşedintele ANRE făcea parte dintr-un grup de interese care era compus din reprezentanţii unor companii din domeniul energiei. DNA spune că vicepreşedintele ANRE favoriza companiile prietenilor săi din energie, iar în schimb urma să primească mită sub forma unor contracte pentru alte companii agreeate de el. In cazul ENEL, Dumbrăveanu era în contact cu un director al ENEL Muntenia, Florin Gugu, şi prieten cu Gheorghe Ciubotar, acţionarul SC ELECTROALFA INTERNATIONA.
Florin Gugu a intervenit la Dumbrăveanu pentru ca ENEL să nu fie obligată să-şi micşoreze tarifele cu 6%. În schimb, directorul ENEL şi-a utilizat influenţa în companie astfel încât firma lui Gheorghe Ciubotaru să primească contracte de la distribuitorul de energie. DNA spune că astfel a fost disimulată o mită în valoare de 400.000 lei.
Procurorii susţin că în 2013, în urma verificărilor făcute de ANRE, specialiştii instituţiei au constat că ENEL Muntenia a taxat de două ori certificatele verzi pentru consumatori. Adică fiecare dintre cetăţenii abonaţi la Electria Muntenia a plătit dublu pentru certificatele verzi. Banii au intrat în conturile ENEL. Procurorii au mai arătat că ENEL nu şi-a respectat contractul de privatizare şi a plătit practic costurile preluării ENEL Muntenia din profit deşi se obligase să facă investiţii.
DNA a stabilit că, în mod normal, ENEL trebuia să fie obligată să micşoreze facturile cu 6%, dar că până la urmă Dumbrăvescu a reuşit să obţină pentru ENEL doar o reducere a facturilor cu 1,3%. Astfel, ENEL a făcut o economie de 2,5 milioane euro bani care însă au fost colectaţi de la consumatori. Altfel spus facturile totale de curent ale abonaţilor ENEL Muntenia trebuiau să fie reduse cu 2,5 milioane euro, bani încasaţi nejustificat de companie, susţin procurorii. Iată ce se reţine în referatul procurorilor:
►În prima jumătate a anului 2013, DUMBRĂVEANU CLAUDIU SORIN, având o funcţie de decizie în cadrul ANRE, a pus în vedere numitului GUGU FLORIN că, în urma descoperirii unei duble taxări a certificatelor verzi către consumatori în anul 2012, ENEL Distribuţie Muntenia este pasibilă de sancţiuni constând în reducerea tarifelor de furnizare a energiei electrice cu 6%. Cu această ocazie, DUMBRĂVEANU CLAUDIU SORIN a condiţionat micşorarea procentului de reducere a tarifelor la 1,3 % (reprezentând o economie pentru ENEL de 2,5 milioane euro) de atragerea firmei SC Electro-Alfa International SRL în implementarea proiectului Smart Meter, ori de încheierea de către ENEL cu această societate a unor contracte de lucrări sau de achiziţie echipamente. (sursa: referat DNA)
În schimbul acestui ajutor vicepreşedintele ANRE a solicitat ca firma prietenului său Gheorghe Ciubotaru să primească contracte de la ENEL. Iată ce susţin procurorii:
►Caracterul necuvenit al foloaselor obţinute (constând în încheierea acordului-cadru şi a celor două contracte de execuţie lucrări, precum şi în obţinerea de referinţe pentru licitaţii ulterioare) rezidă, în primul rând, în modul în care s-a asigurat selectarea de către decizionalii ENEL a firmei Electroalfa International, prin aceea că inc. GUGU FLORIN a avut in vedere contribuţia inc. DUMBRĂVEANU CLAUDIU SORIN la obţinerea unor soluţii avantajoase pentru ENEL, sens în care a ţinut cont de intervenţia acestuia în favoarea firmei agreate, chiar in condiţiile in care se cunoştea că aceasta practica preţuri mai mari decât preţul pieţei, existând o viciere a deciziei de desemnare a câştigătorilor. (sursa: referat DNA)
”Am intervenit, am dres busuiocul să fie 50%”
Procurorii DNA spun că vicepreşedintele ANRE a mai executat diverse servicii pentru ENEL, iar în schimbul acestora urma să primească mită alte contracte. Dumbrăveanu a reuşit să obţină pentru ENEL Muntenia recunoaşterea unui spor de eficienţă energetică de 50%. Un articol publicat de HotNews.ro explică faptul că recunoaşterea sporului de eficienţă înseamă că ANRE recunoaşte că ENEL şi-a redus pierderile din sistem. Asta înseamnă că firma italiană ar fi investit în modernizarea reţelelor de curent. Or, din referatul procurorilor rezultă că de fapt aceste investiţii sunt doar pe hârtie.
Iată ce se reţine în referatul procurorilor:
►În realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inc. DUMBRĂVEANU CLAUDIU SORIN a continuat să acorde sprijin către ENEL, în varii modalităţi, în baza înţelegerii anterioare privitoare la atribuirea unor contracte către firma Electroalfa Intenational.
►Astfel, spre exemplu, la 2.10.2013, inc. DUMBRĂVEANU CLAUDIU SORIN l-a contactat pe inc. GUGU FLORIN, căruia i-a comunicat că : „am aprobat ăla. Am pus acolo semnul egal aşa cum aţi vrut. Mai era o treabă pe care am intervenit…….. am mai dres busuiocul…….. vă lăsase spor de eficienţă din CPT 25%…………….şi atâta am mai tras, ca pe joasă să fie 50%”, reacţia lui GUGU FLORIN fiind:”A, super!”.
►De asemenea, la 3.10.2013, DUMBRĂVEANU CLAUDIU SORIN a informat pe GUGU FLORIN, prin intermediar, despre faptul că un control aflat în curs de derulare la ENEL face parte din programul anual, precum şi că nu are nicio reclamaţie la bază, informarea fiind făcută în urma temerilor exprimate de GUGU FLORIN cu privire la scopul controlului.
Investiţiile ENEL nedovedite
Faptul că ENEL nu a făcut investiţii a fost constat de Curtea de Conturi într-un raport prezentat de gândul anul trecut. Compania italiană a plătit în 2007, 395 milioane de euro pentru 67,5% din acţiuni şi s-a angajat la investiţii de 425 milioane euro în modernizarea Electrica Muntenia Sud. Investiţiile urmau să fie făcute în termen de cinci ani. Curtea de Conturi a constatat în 2012 că ENEL nu ar fi investit cei 425 milioane euro aşa cum s-a angajat prin contract. Raportul Curţii de Conturi arată că ENEL nu a dovedit că investit suma menţionată din surse proprii. ENEL a realizat un raport de audit care arată că în Electrica Muntenia SUD au fost făcute investiţii, dar Curtea de Conturi susţine că firma italiană nu a dovedit că banii au provenit din conturile companie italiene. Astfel că inspectorii Curţii de Conturi au concluzionat că ENEL nu şi-a respectat anagajamentul contractual.
Analiza Curţii de Conturi mai arată şi că reprezentanţii statului nu au depus toate eforturile să supravegheze ENEL şi să se asigure că va investi cei 425 milioane euro în modernizarea Electrica Muntenia Sud. În opinia Curţii acest aspect reprezintă o încălcare a contractului de privatizare. Astfel că la capitolul abateri raportul reţine următoare: „Nerespectarea de către vânzător a obligaţiei contractuale de a urmări utilizarea preţului de subscriere plătit la finalizare, în scopul finanţării angajamentului anticipat de investiţii”.
Din nou la capitolul responsabili îl găsim pe acelaşi Eugen Brădean, arestat de DNA în dosarul Hidroelectrica. Într-un răspuns trimis către Curtea de Conturi acesta spune că Electrica nu poate evalua dacă Enel şi-a respectat angajamentele sau nu. „SC Electrica SA nu deţine informaţii suficiente pentru a putea afirma că societatea nu a utilizat Preţul de Subscriere ca sursă de finanţare a Angajamentului Anticipat de Investiţii pe anii 2009 şi 2010… şi că nu a finanţat investiţiile necesare pentru dezvoltarea sustenabilă a activităţilor Societăţii în conformitate cu legislaţia aplicabilă şi aprobate de ANRE”, a transmis Eugen Brădean către Curtea de Conturi.
În 2012, Curtea de Conturi a precizat că Electrica nu a început demersurile pentru colecta despăgubirile de la ENEL.
DNA a reţinut despre acest aspect următoarele:
►Astfel, prin intermediul S.C. ENEL SERVICII COMUNE S.A., partea italiană acoperă participaţia proprie cu capital prin folosirea beneficiilor realizate de ENEL. Această societate este folosită ca entitate comercială intermediară scoaterii din ţară a sumelor de bani obţinute prin capitalizarea orelor de lucru, sume de bani direcţionate către ENEL INVESTMENT HOLDING BV, societate comercială cu sediul în Amsterdam – Olanda, aflată în Grupul ENEL, sumele de bani revenind în ţară prin alte mecanisme de transfer ca sume aferente obligaţiilor de investiţii angajate de partea italiană. În sensul celor arătate, participaţia ca obligaţie de investiţie din partea acţionarului italian provine tot din profitul realizat de societatea la care coacţionar este Statul Român, respectiv ENEL MUNTENIA SUD, fără a putea fi cuantificată ca participaţie proprie a părţii italiene. (sursa: referat DNA)
ENEL: Ne-am respectat toate angajamentele
Compania ENEL susţine că şi-a arătat toată disponibilitatea faţă de autorităţi pentru a clarifica sistuaţia. ENEL susţine că şi-a respectat angajamentele din contractele de privatizare. Redăm mai jos punctul de vedere al ENEL:
►Enel reiterează faptul că a respectat întocmai toate prevederile din contractele de privatizare pentru fostele filiale Electrica pe care le-a achiziţionat în România. Mai exact, nivelul investiţiilor agreat în cadrul contractelor de privatizare, pentru toate cele trei companii de distribuţie (Banat, Dobrogea şi Muntenia Sud), a fost indeplinit şi chiar depăsit. Din 2005, când a intrat pe piaţa din România Enel a investit aproximativ 1.9 miliarde de euro, fără taxele de conectare.
►Respectarea prevederilor din contractul de privatizare a fost confirmată şi de arbitrajul Camerei de Comerţ Internaţionale în situaţia companiilor Banat si Dobrogea, care a decis în favoarea Enel.
►Referitor la societatea Enel Servicii Comune, dorim să precizăm ca aceasta este deţinută de societăţile Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Distribuţie Banat şi ca nu a făcut niciodată transferurile financiare către Enel Investment Holding, menţionate în informaţiile publicate.
►Procedura de privatizare a societăţii Nuclearelectrica a avut loc la finalul anului trecut prin oferta publică iniţială (IPO), la care Enel nu a participat. Enel a intrat în proiectul Cernavoda în 2007, împreună cu alţi investitori internaţionali, ca parte dintr-un consorţiu din care a deţinut un pachet de 9%, fiind acţionar minoritar. După mulţi ani şi numeroase incertitudini în ceea ce priveşte dezvoltarea proiectului, Enel a decis in Decembrie 2013 să părăsească proiectul.
►In ceea ce priveste investigatia in curs, reiterăm faptul ca Enel şi-a declarat deschiderea pentru a oferi întreg sprijinul autorităţilor, în vederea clarificării situaţiei.
Sursa: gandul.info
intrebari practice de consumator: Am observat aceasta situatie din august anul trecut insa nu am alta alternativa in afara dedistribuitorul actual de energie. Asta pana voi avea metode alternative de curent electric pecont propriu.
1. Cum realizez faptic cererea catre Enel Muntenia?
2. Pot sa fac aceasta cerere chiar daca nu sunt cu facturile achitate la zi?
3. In asemenea situatii pot sesiza servicii de tipul protectia consumatorului si sa ma si ajute? In alte situatii nu am putut primi ajutorul, nu ma incadram in posibilitatile lor legale de a ma ajuta.
Multumesc
Comentariile sunt închise.