Jurnalistul Grigore Cartianu trage un un semnal de alarmă pentru părinţii care au copii la şcoală. În noul „contract educaţional”, pe care trebuie să şi-l asume şi elevii şi părinţii, este introdus un nou paragraf care le interzice copiilor să participe la proteste, altele decât cele prevăzute în regulamentul şcolar.
„Părinți, nu semnați o asemenea porcărie!
Am primit mai multe semnale că părinții sunt chemați la școală să semneze un Contract educațional pentru copiii lor minori.
La Art. 3. alineatul l), e trecută o nerozie izvorâtă parcă din tărtăcuța lui Codrin Ștefănescu sau a Olguței Vasilescu: „Beneficiarul direct, (elevul) are obligația de a nu organiza/participa la acțiuni de protest”.
Adică, dacă mergi cu părinții în Piața Victoriei, ai încălcat Contractul educațional și vei fi pedepsit la școală. La fel, dacă protestezi împotriva unui profesor abuziv.
Așa ceva e posibil doar într-o dictatură!”, a scris jurnalistul, pe Facebook.