Organizaţia Reporteri fără Frontiere condamnă climatul de intimidare creat în ultimele săptămâni împotriva jurnaliștilor care s-au exprimat critic față de actuala criză politică și față de acțiunile guvernului, potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei. Organizația se declară îngrijorată de anunţul făcut de preşedintele interimar Crin Antonescu în data de 8 august, când acesta și-a exprimat intenția de a cere Serviciului de Informații Externe să ancheteze “mecanismul prin care imaginea unei ţări a fost distrusă în două săptămâni într-o acţiune evident organizată, coordonată, finanţată. Trebuie să vedem totuşi cine a făcut asta, pentru că este ceva ce afectează ţara, toată ţara.”

În același timp, reprezentanți ai puterii politice din România și o parte a presei au acuzat anumiți jurnaliști de subminarea imaginii României în străinătate, susţin cele două organizaţii într-un comunicat de presă.

“Ne exprimăm îngrijorarea față de atitudinea periculoasă adoptată de anumiți politicieni și jurnaliști din România”, precizează reprezentanții Reporteri fără Frontiere. “Este inacceptabilă încercarea de a face din jurnaliști români sau străini țapi ispășitori pentru actuala criză politică. Retorica paranoidă și plină de ură față de jurnaliști trebuie luată foarte în serios de partenerii europeni ai României. Ne exprimăm teama că acest climat bolnav va afecta negativ libertatea de informare.”

La începutul lunii iulie 2012, senatorul USL Dan Șova a acuzat-o pe Carmen Valică, jurnalist la Radio România Actualități, că ar sta în spatele declarațiilor critice la adresa guvernului român ale Comisarului European pentru Justiție Viviane Reding. Senatorul a afirmat că jurnalista ar fi cerut părerea comisarului Reding despre o iminentă arestare a judecătorilor Curții Constituționale, ceea ce ar fi influențat declarațiile critice ale acesteia la adresa guvernului. Carmen Valică a fost audiată de Comisia de Onoare a radioului public în legătură cu acest caz. Comisia a concluzionat că nu există niciun temei pentru acuzațiile aduse de Șova. Între timp, Dan Șova a devenit ministru în guvernul Ponta.

Jurnalistul spaniol Raul Sanchez Costa, corespondent al cotidianului spaniol El Pais a fost și el acuzat că ar fi “agent de influență” al lui Traian Băsescu pentru că, în urmă cu șase ani, a fost bursier al Institutului Cultural Român, instituție aflată la acel moment sub patronatul președinției.

16 COMENTARII

  1. DAR CHIAR CREDETI CA ACEST REPETENT STIE DE CAPU LUI SIGUR CA NU ESTE OPAPUSA IN MINA LUI FELIX SI DE ACOLO II VINE TOTUL PREGATIT PE CINE SA ATACE DE CINE SA SE LEAGA IN FIECARE ZI VEDETI CA ZILNIC SE LEAGA ORI DE EUROPENI SAU AMERICANI ,JUDECATORI SAU PROCUROI SAU ZIARISTI ATI VAZUT CUMVA A ZIS CEVA DE PAPAGALI LUI FELIX NIMIC CA DOR IIA II DAU NOTITELE ZILNIC DOR ACUM ARE ACEIASI VALORE CU CEA A LUI TURNATORU FELIX

  2. Mare dreptate ai Ica,sigur au probleme grave la cutiuta,dementa paranoida,sigur.

  3. Domnilor,pt a conduce o masina este obligatoriu sa faci un test PSIHOLOGIC.
    Oare de ce pt cei care ne guverneaza nu se fac ?Cred ca acesta este raspunsul pt Organizatia Reporteri fara Frontiere. Sunt bolnavi nu judeca !

  4. Cacarau, un nimeni cu atitudini dictatoriale. Si un pic nevricos… Un chiulau, betiv ordinar (vezi episodul-pantaloni descheiati), incapabil, inconstient, nesimtit, marioneta de 2 bani, prieten cu persoane dubioase ori interlope, nu putea ajunge pres. interim. decat printr-un concurs (infractional) de imprejurari. Ce putea face „viteazul” Cacarau? Sa ameninte presa libera. De ce? Pentru ca ii da de gol si pe el si pe stapanii lui. Mai ales pe stapanii lui. Idiotul se crede sef dar e o simpla sluga. Si mizerabila si sacrificabila.

  5. Si uite-asa a scapat tontonescu stolurile de ciori pe gura: „imaginea unei ţări a fost distrusă în două săptămâni într-o acţiune evident organizată, coordonată, finanţată”. Organizata de uslamisti, coordonata de ulslamisti & co si finantata de stim noi unde si, mai ales, de cine ! Oare lu’ asta nu-i creste par pe limba de atatea minciuni gogonate pe care le spune zilnic aproape obscen ?!?

  6. Chiar credeti ca le pasa? Nici macar sustinatorilor lor, care zadarnicesc in prostie si cred ca „astia-s nenorociti de-aia de-a lu`nemtoaica”. Sigur ca nu le pasa, vor duce tara acolo unde si-au dorit: in afara Comunitatii Europene ca sa o poata controla si fura dupa bunul plac, intr-un fel de dictatura nationalist-stangista cu deschideri liberale, atentie, doar pentru ei si servitorii lor. o tara, spuneau unii, dupa model Belorusi, si inclin sa cred, daca nu cumva un model copiat (!) de la Voronin si al sau Partid Comunist din Republica Moldova. S-ar putea ca peste o perioada de timp, R. Moldova sa ne intinda mana pentru a ne ajuta sa ne reintegram in Uniunea Europeana. O astfel de afirmatie poate fi fortata, insa cu asa guvernanti totul e posibil.

    • sigur ca nu le pasa, dar se oloseasc de asta pentru a pune presiune pe jurnalisti. Pumnul in gura. Fiecare e liber (numai) sa fie de acord cu politica partidului. Suna cunoscut …

Comentariile sunt închise.