Visul liberalilor s-a împlinit. A trecut, e drept, jumătate de secol de convulsii și controverse: Regele alungat de pe aeroport, apoi primit în țară, sub strictă supraveghere, revendicările Casei Regale asupra unor proprietăți respinse de ”popor”, apoi statul român a revenit la sentimente mai bune, Regele propus drept candidat la funcția de Președinte, apoi Alteța Regală curtată de partide să candideze la cea mai înaltă funcție din republică.

După toate aceste aventuri monarho-republicane, fără referendum asupra formei de guvernământ, fără lovituri de palat, fără vărsare de sânge și trădarea boierilor, partidele istorice și-au văzut idealurile împlinite: intrăm de facto în etapa monarhică.

În monarhiile constituționale, șeful statului, Regele/Regina, are funcții pur ceremoniale. Reprezintă statul la evenimente simandicoase, strânge mâini, oferă burse și distincții, din când în când se mai întâlnește cu șeful executivului și partidele politice pe teme de importanță capitală pentru națiune și…cam atât. Un adevărat simbol. Nu ia decizii, nu intervine în jocul politic, plutește deasupra tuturor, ca un norișor roz divin.

Dintre toate partidele din România, PNL a militat consecvent, prin vocea liderilor săi, pentru revenirea la monarhie. Ridiculizați la început de Ion Iliescu și moștenitorii săi, liberalii au fost luați din ce în ce mai mult în serios de socialiști în epoca Băsescu. Dan Voiculescu, un exponent al nostalgicilor comuniști, camuflat în capitalist, a devenit el însuși un susținător fervent al Casei Regale, spre stupefacția anti-comuniștilor cu tradiție din România.

Cutia cu vise monarhice n-a fost redeschisă întâmplător în timpul mandatelor lui Traian Băsescu. Partidele politice erau vizibil agasate de modelul președintelui jucător, care ba apăra justiția de interferențe politice, ba își băga nasul în anexele ședințelor de guvern, ba îi urechea pe mogulii de presă care își doresc să controleze statul. Cum referendumurile de disciplinare a ”jucătorului” au eșuat, stăpânitorii culiselor politice au decis să umble la cheița fermecată a inconștientului colectiv, sugerând un model ancestral de supunere populară: ”unsul lui Dumnezeu pe pământ”.

Pe 16 noiembrie 2014, românii și-au ales Regele. Un ”prinț nepământean”, așa cum sugera acum câteva zile un lider marcant al PSD (Ioan Mircea Pașcu: “Ma intreb daca alegerile acestea puteau fi castigate. (…) Dl Basescu, prin tot ce a facut in cei 10 ani de mandate, a epuizat rabdarea Occidentului pentru un ‘print pamantean’. Pare sa existe mai multa incredere externa in dl Iohannis, care vine din zona din care vine, decat in oricare alt ‘print pamantean’”), portretizat insistent, chiar de echipa sa de campanie, ca un ”Hohenzollern Redivivus”. Sigur, a fost un vot covârșitor împotriva lui Victor Ponta, dar, chiar și așa, românii au trăit cu impresia că au fost alegeri pentru funcția de Președinte al României și nu pentru un referendum de schimbare a formei de guvernământ. Pentru că, la un asemenea referendum, cum o arată sondaje mai recente, o mare majoritate ar vota mai curând împotriva unui șef de stat cu rol ceremonial.

Baletul subtil din ultimele săptămâni între ”Majestatea Sa” Iohannis și premierul Ponta sau partidele politice arată că planurile de întoarcere la monarhie, bine ticluite de Voiculescu în libertate, n-au fost abandonate. Dimpotrivă, ele capătă tot mai mult contur. Cum o consultare populară ar fi prematură, românii trebuie obișnuiți cu modelul monarhului. Venirea lui Iohannis la Palatul Cotroceni trebuie privită cu multă atenție, dar cu accent pe cuvântul ”Palat”.

În fond, PSD, înțelegând, după trei tentative consecutive eșuate, că nu poate cuceri cel mai înalt rol în stat prin vot direct, nu-și poate dori mai mult decât ca puterile conferite acestui rol să fie transferate treptat și pe nesimțite către șeful executivului.  Doar în acest fel social-democrații pot cuceri puterea care contează, utilizând mecanismele democratice, fără a fi nevoiți să facă altceva decât mici cosmetizări de imagine la propriul partid.

Sunt liberalii încântați de acest transfer subtil de roluri, în condițiile în care dețin acum pârghiile prezidențiale? Dar democrat-liberalii? Nici n-ar trebui să ne uităm prea mult în urmă ca să ne dăm seama că urmașii Brătienilor n-ar avea nicio obiecție. În vremea USL, când încă mai era valabil aranjamentul ”PSD ia guvernul și PNL președintele țării”, oamenii lui Crin Antonescu au acceptat fără să crâcnească proiectul de Constituție propus de Victor Ponta, în care puterile șefului statului erau drastic amputate. În ce îi privește pe democrat-liberali, nu trebuie să subestimăm traumele provocate de un atotputernic Traian Băsescu care a copleșit, pur și simplu, partidul.

Vă suprinde că nici PSD și nici PNL nu par deloc deranjate de rolul decorativ asumat de Iohannis? N-ar trebui.  La urma urmei, pentru ambele partide, nu Băsescu a fost problema esențială, ci modelul de președinte întruchipat de Băsescu, model permis de actuala Constituție. Da, azi, Iohannis e al lor, al liberalilor, dar mâine cine va fi? Da, azi, PSD e la guvernare, dar mâine poate vor fi liberalii și cine n-ar fi deranjat de un președinte care aruncă priviri indiscrete în ordinea de zi suplimentară a guvernului sau în bugetul de stat?

A fost pe nedrept trecută sub tăcere, la consultările de ieri de la Cotroceni, propunerea pe care liderul PC (un apropiat al lui Ponta și fost apropiat al lui Voiculescu) a făcut-o ”Majestății Sale” Iohannis: un referendum privind forma de guvernământ. Vi se pare întâmplător? Vi se pare doar o banală încercare a unui partid nesemnificativ de a se lipi de simbolurile Casei Regale? N-aș fi așa sigur.

Știu, mi se va spune: chiar Traian Băsescu, în timpul campaniei electorale, a sugerat că ar fi bine să avem o consultare populară pe tema formei de guvernământ. Și mulți au interpretat-o tot ca pe o tentativă ieftină de capitalizare a temelor electoratului monarhist. Poate că totuși n-a fost asta.  N-ar fi prima oara în ultimii 10 ani când PSD cade victima proverbului: nu e pentru cine se pregătește, e pentru cine se nimerește… Nu i s-ar potrivi lui Traian Băsescu rolul de prim-ministru puternic? Ce credeți? Că pe Iohannis îl prinde de minune haina de monarh.

 

Sursa: contributors.ro