În decembrie anul trecut mă întorceam de la Vatican aducând cu mine copia unui manuscris deosebit de important pentru înțelegerea istoriei României. Lucrarea, intitulată De Bello Gothorum, este scrisă în timpul vieții lui Vlad Voievod Drăculea de către un trimis al Papei. Cei doi s-au întâlnit și Nicollo De Modrussa – trimisul papei – a lăsat o descriere a marelui voievod.
M-a frapat evidenta rea intenție a celui care dorea, probabil, să dovedească “trădarea” lui Vlad. Cu toate acestea, Nicollo de Modrusa nu se sfiește să recunoască și chiar să laude curajul lui Vlad Draculea:
“Acolo Vlahul, bizuindu-se pe natura locului, a strâns douăzeci și cinci de mii care l-au urmat de bună voie. Căci, fiind chemați soldații și fiind prezentată în fața ochilor situația lucrurilor, cu ușurință i-a convins ca, fiind împărțite trupele dușmanilor, să invadeze taberele și fie luptând cu forță să moară cu laude și glorie fie, dacă soarta i-ar favoriza pe captivi, să se răzbune prin exemple nemaiauzite. Și astfel, folosind câțiva comandanți turci pe care i-a prins luptând lipsiți de precauții spre seară, la prima strajă din noapte, cu o parte din trupe fiind forțată întăritura castrului turcului, pătrunzând și străbătând toată noaptea peste toate asemenea unui fulger, i-a ucis.”
(NOTA MEA – Daniel Roxin: Este important de menționat că fragmentul de mai sus, oferit de istoricul Vasile Lupașc, este tradus și publicat în premieră pe siteul nostru…)
Din studiul documentelor antice și medievale devine evident ca românii au fost, de multe ori, priviți ca cei mai aprigi luptători ai creștinătății.
Iată un alt exemplu venit tot de la un rege aflat de multe ori in conflict deschis atat cu Țara Românească, cât și cu Moldova:
La 29 ianuarie 1476, Matei Corvin, rege al Ungariei, în timpul asediului asupra cetății Sabac, îi scrie regelui Poloniei, subliniind ceea ce pare a fi o informație general acceptată în Evul Mediu… Astfel, Matei Corvin îi spune regelui Poloniei că se poate baza pe 2.000 de români din Transilvania “lăudați mai mult decat oricare în lupta contra turcilor”, pe 20 000 de pedestrasi din parte lui Ștefan cel Mare si pe 38 000 de oșteni din Valahia “care au stat totdeauna și stau și acum la hotarele turcilor și sunt acum 100 de ani de când turcii se bat cu acea țară si până acum nu i-au stricat deloc și numai Dunărea îi desparte.”
Vasile Lupașc, istoric
http://www.legend-of-vlad.ro/
P.S. Vom căuta, prin articole publicate săptămânal, să aducem alte asemenea exemple despre acțiunile demne de laudă ale dacilor / românilor în decursul istoriei. Sperăm, astfel, că ne vom aminti împreună rolul și responsabilitatea noastră istorică pe bătrânul continent.
Sursa articol: http://www.cunoastelumea.ro/rege-al-ungariei-romanii-cei-mai-viteji-dintre-crestini/
Roman despre viața și faptele lui Vlad Țepeș:
Cartea este disponibilă aici: http://dacia-art.ro/products-page/carti/
A fost odata…acum „responsabilitatea noastra istorica” se pare ca s-a schimbat si asta din 1945 incoace. Am invatat temeinic sa fim slugi, intai unui utopism criminal (vezi dominatia U.R.S.S-ului ) si apoi unor lichele autohtone vanzatoare de tara, distructive pentru propriul popor (vezi economia, educatia, sanatatea, etc.).
Daca e asa atunci istoria ii obliga!
Comentariile sunt închise.