Referatul DNA în baza căruia șefa DIICOT, Alina Bica, a fost arestată 30 de zile pentru abuz în serviciu, cu un prejudiciu de peste 61 de milioane de euro, dezvăluie mecanismele prin care samsarii de terenuri, precum Gheorghe Stelian, zis „Stelu”, și alții, se lipesc de oameni precum DORIN COCOȘ, apropiați de politicieni și demnitari cu rol de decizie, pentru a obține despăgubiri umflate pe bunuri imobiliare care nu se pot retroceda în natură. Dorin Cocoș este deja arestat pentru un rol similar în dosarul „Microsoft”.
În dosarul despăgubirilor, unul dintre inculpați ( denunțător) a declarat că la el „ușa” influențelor s-a deschis prin fiul lui Dorin Cocoș, Alin. Și anume, prin Alin C. s-a ajuns la Dorin C.; prin familia Cocoș, s-a ajuns la Alina Bica (prietena Elenei Udrea) și Crinuța Dumitrean, membră în comisia de stabilire a despăgubirilor în calitate de președinte ANRP.
Samsarul Gheorghe Stelian „s-a descurcat” în acest „mediu” deoarece obiceiul său era „să plătească” ajutorul primit.
Referat DNA. Declarație inculpat: „Pe Gheorghe Stelian l-am cunoscut ulterior procedurii, prin intermediul lui Alin Cocoş, cu care eram în relaţii de prietenie. De asemenea, am aflat că Bica Alina făcea parte din cercul relaţional al familiei Cocoş. (…)”
Referatul DNA decupează și rolul și prețul lui Dorin Cocoș:
„În cursul anului 2010, G(heorghe) S(telian) a cumpărat de la Dino Sinigalia drepturi litigioase pentru suprafaţa de teren în zona lacului Plumbuita, sector 2, Bucureşti. (…) După aceea Dorin Cocoş a garantat că totul va fi bine ….După ce s-a nominalizat un evaluator, G(heorghe)S(telian) i-a dat un plic cu bani ….100.000 lei.. La momentul la care evaluatorul a finalizat raportul, …valoarea totală a terenului a ajuns la aproximativ 377.000.000 lei, și Dorin Cocoş a cerut 10.000.000 Euro, aproximativ, pentru a interveni pe lângă factori de decizie din cadrul ANRP în vederea soluţionării dosarului…. Cocoş Dorin, în mai multe tranşe, [a primit] suma de aproximativ 10.000.000 euro…”.
Gheorghe Stelian, zis Stelu, a achiziționat dreptul litigios de 14 hectare din zona Plumbuita-București după ce s-a asigurat că Dorin Cocoș are influență asupra Alinei Bica ( secretar de stat la Ministerul Justiției si membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de la ANRP) și asupra Crinuței Dumitrean ( președinte ANRP și membru al comisiei).
Declarație denunțător:
„De dosarul de despăgubire privindu-l pe Gheorghe Stelian s-a interesat şi Preşedintele ( ANRP-nn) Crinuţa Dumitrean. ….la nivelul CCSD, Crinuţa Dumitrean şi Bica Alina, reprezentanta MJ, acţionau concertat, iar în situaţia în care una dintre ele nu era de acord cu vreun dosar, era susţinută de cealaltă… dosarul 2271A/FFCC, ştiu că acesta a fost introdus în comisia din 26.02.2011. raportul de evaluare a fost introdus pe mapa şedinţei, dar întrucât valoarea foarte mare de aproximativ 380 milioane lei a ridicat suspiciuni membrilor CCSD, s-a hotărât convocarea evaluatorului.
Astfel, Alina Bica, reprezentanta MJ, a făcut această solicitare care a fost aprobată de CCSD. Alături de acest dosar, au fost solicitate clarificări şi pentru alte dosare fără relevanţă, doar pentru a crea o aparenţă de exercitare cu responsabilitate a atribuţiilor ce îi reveneau. La şedinţa din 15.03.2011 a fost prezent şi evaluatorul care a întocmit raportul de evaluare .În cadrul acestei şedinţe, Bica Alina a făcut un elogiu profesionalismului evaluatorului,considerând că raportul de evaluare este corect întocmit, iar suma stabilită era justificată…..”
În referatul DNA se explică modul în care s-a umflat prețul terenului de la circa 27 de milioane de euro la peste 89,4 milioane de euro.
„Potrivit probelor administrate în cauză, evaluatorul a folosit metoda tehnică de evaluare a comparaţiei, dar nu a unor loturi similare de teren, şi metoda tehnică a parcelări, dar nu prin analogie, deoarece nu erau asemănătoare loturile comparate, iar aceste împrejurări oferă indicii puternice de conivenţă infracţională între cei implicaţi.
Dacă adăugăm acestor elemente şi indiciile rezonabile potrivit cărora evaluatorul a primit, anterior efectuării raportului, de la beneficiarul GHEORGHE STELIAN o sumă de pana la 100.000 lei , tocmai cu scopul de a supraevalua terenul, iar prin intermediari a fost realizată o intervenţie la nivelul membrilor Comisiei de Stabilire a Despăgubirilor, tot în scopul unei soluţii favorabile rezultă că activitatea inculpaţilor, membrii ai Comisiei Centrale de Despăgubiri, a fost abuzivă, infracţională”.
Inculpații primului lot din acest dosar sunt membrii ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și anume:
1.BICA ALINA MIHAELA –cercetată în stare de reţinere ( arest-nn) în prezenta cauză – secretar de stat şi reprezentanta Ministerului Justiţiei în cadrul Comisiei Centrale de Despăgubiri la data faptelor;
2.DUMITREAN CRINUŢA – plecată din ţară, aşa încât până în prezent nu a fost audiată în cauză – preşedinta ANRE la data faptelor şi care potrivit Regulamentului de funcţionare era şi preşedinta Comisiei Centrale de Despăgubiri
3.DIACOMATU SERGIU IONUŢ –cercetat sub control judiciar în prezenta cauză – vicepreşedinte ANRE la data faptelor;
4.TEODORESCU CĂTĂLIN FLORIN –plecat din ţară, nu a fost audiat până în prezent în cauză; actualmente este deputat în Parlamentul României;
5.BACIU REMUS VIRGIL –condamnat definitiv la pedeapsa de 5 ani pentru corupţie în altă cauză;
6.MARKO ATTILA-GABOR – faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală în prezenta cauză; deputat în Parlamentul României în prezent ( pentru care DNA a cerut aviz pentru reținere și arestare-nn);
7.VASILESCU OANA –plecată în Anglia în prezent, nu a fost audiată până în acest moment al cercetărilor; sunt în derulare proceduri de citare în vederea audierii
8.BOGDAN DRAGOŞ GEORGE – cercetat în stare de reţinere (arest-nn) în prezenta cauză;
9.ALEXANDRU LĂCRĂMIOARA –cercetată în stare de reţinere (arest-nn)în prezenta cauză
Membrii comisie mai sus enumerați sunt acuzați de comiterea unei infracţiuni de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Tot în primul lot au fost inculpați: NUŢIU EMIL – cercetat în stare de reţinere ( arest-nn), în prezenta cauză–evaluator și GHEORGHE STELIAN – cercetat sub control judiciar în prezenta cauză –om de afaceri, beneficiar al despăgubirii. Ultimii doi sunt cercetaţi pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Cronologia reconstituirii suprafeţei de 14.6162 ha teren agricol
II.1. La data de 20.09.2005 numitul SINIGALLIA DINO GIANNI a solicitat, în temeiul Legii nr.247/2005, Primăriei Sector 2 Bucureşti reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 14.6162 ha situată în Bucureşti, str. Plumbuita, proprietate cunoscută sub denumirea de ,,Fabrica de cărămidă şi Fabrica de sobe de teracotă Plumbuita Sinigalia ,, din comuna Colentina, devenită comuna suburbană Tei – Plumbuita, str. Matei Basarab, nr.56.
II.2. Timp de 5 ani, până în anul 2010 cererea de reconstituire nu a fost soluţionată, iar la data de 22.04.2010 prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 6476/6206 de Consulatul General al României la Milano,toate drepturile succesorale pentru suprafaţa de teren de 14.6162 hasolicitată la reconstituire, au fost cedate de către moştenitorii SINIGALLIA DINO GIANNI şi ROMAN MADDALENA DIANA inculpatului GHEORGHE STELIAN, preţul cesiunii fiind de 1,5 milioane euro.
II.3. Tot la data de 22.04.2010 în baza contractului de mandat numitul SINIGALLIA DINO GIANNI l-a mandatat pe inculpatul GHEORGHE STELIANsă-l reprezinte cu puteri depline în faţa autorităţilor competente, în vederea retrocedării în natură sau prin măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, potrivit Legii nr.247/2005 sau Legii nr.10/2001.
Există indicii puternice că scopul mandatului dat numitului Gheorghe Stelian din data de 22.04.2010 şi primirea de către acesta a drepturilor succesorale pentru teren, de la SINIGALLIA DINO GIANNI şi ROMAN MADDALENA DIANA a fost pentru a menţine aparenţa de legalitate dar şi pentru pierderea destinaţiei uriaşei sume acordată ca despăgubire. Contextul mandatului cedării drepturilor succesorale şi cedarea dreptului de proprietate către alte trei persoane deşi, neclarificat deplin până în acest moment al cercetărilor, nu prezintă importanţă pentru succesiunea evenimentelor, dar relevă o notă comună a acestora, respectiv că GHEORGHE STELIAN, cumpăra drepturi litigioase, apoi desfăşura activităţi de trafic de influenţă pentru obţinerea de despăgubiri cât mai mari de la stat, după care îşi achita datoria celor care l-au ajutat.Aşa s-a realizat cesiunea către alte 3 persoane, deci cesionau, cumpărau, vindeau foarte des între ei diverse terenuri.
Aşa fiind, se conturează indicii suficient de puternice că inculpatul GHEORGHE STELIAN contacta diverse persoane pentru a-i ceda prezumtivele drepturi, folosite în revendicarea şi obţinerea unor suprafeţe de teren sau despăgubiri şi în diferite tranzacţii dintre ei. Sub acest aspect, este relevant faptul că, la câteva zile după evaluarea terenului la suma de 377.282.300 lei, anterior emiterii Deciziei de către comisie, Gheorghe Stelian a cesionat la rândul său altor persoane procente din dreptul de proprietate pentru a se achita de intervenţia şi sprijinul de care a beneficiat:
II.4. Revenind la cronologia reconstituirii, arătăm că după ce a fost desemnat mandatar, deci după data de 22.04.2010,inculpatul GHEORGHE STELIAN a început demersurile administrative pentru soluţionarea favorabilă a cererii de reconstituire depusă în data de 20.09.2005 de numitul SINIGALLIA DINO GIANNI în temeiul Legii nr.247/2005, la Primăria Sector 2 Bucureşti.
Astfel, iniţial la data de 12.10.2010 Subcomisia locală a Sectorului 2 a încadrat suprafaţa de teren de 14.6162 ha solicitată pentru reconstituire şi a limitat, prin reducere această suprafaţă de la 14.6162 ha la 13.0535 ha, adică 130.000 mp.
A încadrat această suprafaţă în categoria TEREN AGRICOL şi a indicat expres încadrarea în anexa corespunzătoare 23 a regulamentului, propunând pentru validare şi acordare de despăgubiri.
După două zile, la 14.10.2010, Primăria Sector 2 a transmis propunerea de validare în anexa 23 a suprafeţei de 13.0535 ha a Subcomisiei locale a Sectorului 2 către Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.
II.5. La data de 25.10.2010, Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor a validat înscrierea inculpatului GHEORGHE STELIAN cu suprafaţa de 13.0535 ha în anexa 23 şi a emis HOTĂRÂREA nr.1172.
II.6. La data de 26.10.2010 Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor a transmis hotărârea nr.1172 ANRP.
II.7. La nivelul ANRP, la data de 25.11.2010 s-a înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel încât, dosarul de despăgubiri corespunzător suprafeţei de 13.0535 ha din anexa 23 aparţinând numitului GHEORGHE STELIAN a urmat procedura de acordare a despăgubirilor reglementată de Titlul VII din Legea nr.247/2005.
II.8. La data de 8.12.2010, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dispus transmiterea dosarului la evaluatorul SC BUSINESS EVALUATOR SRL.
II.9. La data de 17.01.2011 evaluatorul SC BUSINESS EVALUATOR SRL reprezentat de NUŢIU EMIL a depus raportul de evaluare la ANRP pentru suprafaţa de 13.0535 ha şi a stabilit valoarea acestuia la 377.282.300 lei.
II.10. După 20 zile de la stabilirea acestei uriaşe valori a terenului agricol menţionat , respectiv la data de 7.02.2011 numitul GHEORGHE STELIAN (…)
II.11.La data de 15.03.2011 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP formată din 9 membrii, inclusiv inculpaţii BICA ALINA MIHAELA BICA ALINA MIHAELA, BOGDAN DRAGOŞ GEORGE, ALEXANDRU LĂCRĂMIOARA a aprobat raportul evaluatorului NUŢIU EMIL şi a emis DECIZIA nr.15166/FF reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 377.282.300 lei.
II.12.După emiterea deciziei de despăgubire nr.15166/FF din 15.03.2011de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, beneficiarul Gheorghe Stelian şi cei trei cesionari menţionaţi la pct.10 au obţinut titluri de conversie în acţiuni emise de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în cuantum de 377.282.300 lei, deoarece potrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005 Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emitea pe numele persoanelor îndreptăţite titlul de plată sau titlu de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea pentru sumele ce nu depăşeau 500.000 lei şi titlu de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea pentru sumele ce depăşeau pragul de 500.000 lei.Cum în cauză suma depăşea cu mult 500.000 lei cei patru beneficiari au obţinut titluri de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea, listat la bursă începând cu 25.01.2010.
Raportul de evaluare a fost umflat pentru ca din surplus să se plătească șpăgi
Referat DNA; „Raportul a fost unul eronat grosolan supraevaluat în scopul îmbogăţirii fără drept şi în scopul asigurării unor rezerve pentru mituirea unor membrii care au ajutat – sub acest aspect cercetările fiind în curs – iar efectele se răsfrâng asupra unei colectivităţi de persoane îndreptăţite la despăgubiri, care la rândul său a formulat cereri de despăgubire, dar care a fost tratată doar formal, prin înregistrarea dosarului,deşi are drepturi ce a-r fi trebuit susţinute şi respectate de aceşti inculpaţi”.
Sursa: romanialibera.ro