rtv-economieb1tv-economie

În vreme ce Eurostat și Institutul Național de Statitică (INS) au făcut publice cifre care arată că România a intrat în recesiune economică, având cea mai abruptă scădere din Uniunea Europeană, două televiziuni de știri se încăpățânează să trăiască într-o altă realitate și încearcă să-și convingă telespectatorii că economia duduie și e în creștere.

România TV, postul patronat de deputatul PSD Sebastian Ghiță – cunoscut ca apropiat al lui Victor Ponta, a titrat pe banda de Braking News „Economia României, creștere importantă”. Nimic ieșit din comun pentru un post care i-a cântat mereu ode și osanale premierului iubit.

Surpriza vine însă de la B1 TV – postul de știri patronat de Sorin Oancea (fostul director general al Antena 3) și famuilia Păunescu – titrează pe burtieră că „România continuă creșterea economică”. Prin astefel de știri cosmetizate, favorabile guvernului actual, B1 TV pare să își respecte reorientarea politică spre PSD, despre care Nașul TV a scris în urmă cu puțin timp.

Premierul Victor Ponta susţine pe contul său de Facebook că „România continuă creșterea economică”, după ce Institutul Național de Statistică a publicat date potrivit cărora PIB a scăzut cu 1% în trimestrul II față de trimestrul I, iar creşterea anuală a coborât de la 3,9% la 1,2%.

„Datele oficiale confirmă vestea bună – România continuă creșterea economică! Cu +2,6 față de semestrul similar de anul trecut, cu +9,1% creștere industrială și în graficul creșterii de minim +2,5% pentru acest an. Avem în continuare una din cele mai solide creșteri din UE. Este ca și când mergeam cu mașina cu 130 km la oră și acum mergem cu 100 km la oră – dar merge tot înainte”, scrie Victor Ponta.

„Avem mare nevoie de reducerea CAS, măcar de la 1 octombrie, pentru a nu scădea ritmul creșterii, mai ales că în regiune sunt și semne proaste. Mai avem spațiu de creștere pentru toamna aceasta și de aceea am mărit salariul minim, am introdus facilitatea pentru cei cu rate la bănci și am eliminat impozitul pe profitul reinvestit. Fără a mai fi blocați de un regim care vrea doar politici de austeritate, am putea face mult mai mult! De aceea alegerile din toamnă sunt atât de importante”, încheie premierul.

Produsul intrern brut a scăzut în trimestrul al doilea cu 1% faţă de primul trimestru. Creşterea anuală a coborât semnificativ atât la nivel trimestrial, de la 3,9% la 1,2%, cât şi semestrial, la 2,4% serie brut şi 2,6% serie ajustată sezonier, cu mult sub estimările autorităţilor, de 3,5% pe an, informează INS.

Potrivit Eurostat, România a suferit cea mai abruptă scădere economică dintre țările Uniunii Europene.

[jwplayer config=”600×394″ mediaid=”79697″]

Comentariile sunt închise.