După ce presa ucraineană a publicat lista unui grup de influenţă ce ar putea fi creat în România în scopul sprijinirii politicii Kremlinului, primele reacţii ale celor vizaţi nu au întârziat să apară. Printre nominalizaţii ziarului ucrainean Texty s-ar afla şi actorul şi regizorul Dan Puric.

Chiar dacă nu a răspuns direct presei, fiind asaltat toată ziua de jurnalişti, Dan Puric a transmis prin intermediul PR-ului său că „a citit amuzat” ceea ce „speculează presa” şi că „până acum, am fost făcut legionar, simpatizant al lui Corneliu Zelea Codreanu. Ba chiar am fost şi declarat mort la un moment dat, într-o ştire care a circulat pe internet. Acum sunt colaborator al Rusiei”, a precizat actorul, care a adăugat că nu poate avea o altă reacţie în această poveste care i se pare hilară. Presa ucraineană scrie că grupul de hackeri ruşi „Humpty Dumpty” – „Shaltai Boltai”- a spart e-mailul lui George Gavrisha, colaborator apropiat al lui Aleksandr Dughin, cunoscut ca ideologul Kremlinului. Într-unul dintre mesajele găsite s-ar afla şi lista cu numele unor români, unii cu afinităţi declarate faţă de Rusia, alţii, mai puţin, care ar fi în sfera de influenţă a Kremlinului. Ideolog influent al Kremlinului, Aleksandr Dughin revitalizează în prezent doctrina eurasianistă şi conceptul de „A Treia Romă”. Dughin include şi România în proiectul „spaţiului eurasiatic”.

sursa adevarul.ro