Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă este recunoscut în întreaga lume, fiind unul dintre cei mai mari neurochirurgi din Europa, numărându-se printre cele 500 de genii ale secolului XXI.
Acesta a scris pe pagina oficială de Facebook un mesaj după ce a văzut că o imagine în care este prezentat mergând cu metroul a devenit virală în mediul online. Profesorul a dezvăluit și motivele pentru care a ales să meagă cu metroul și le dă câteva sfaturi celor care vor să se mențină sănătoși, scrie activenews.ro.
”Am aflat astăzi că o fotografie în care sunt înfățișat mergând cu metroul, în drum spre casă, a atras interesul ziariștilor și utilizatorilor de internet. Vă mulțumesc pentru preocuparea față de persoana mea și felul în care aleg să îmi folosesc timpul liber, cu toate că nu găsesc că o situație cât se poate normală este un subiect de știre. Aș dori, totuși, să fac următoarele precizări:
1. Folosesc metroul bucureștean, în primul rând,pentru că mi se pare esențial să fac cât mai multă mișcare pentru întreținerea sănătății. Drumul până la metrou și de la stația de destinație până acasă este o plăcere după multe ore de muncă și, de asemenea, o excelentă metodă de a stimula și întreține sistemul muscular și cardiovascular. Am avut un autoturism până anul trecut, dar am renunțat la el, tocmai pentru că, pe măsură ce înaintez în vârstă, simt nevoia să fac mai multă mișcare. Le recomand și pacienților mei să lupte împotriva sedentarismului, pentru că nu poate fi decât în beneficiul lor. Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care, la 83 de ani, sunt perfect capabil să îmi administrez singur treburile gospodărești. Micile cumpărături în drum spre casă fac și ele parte din necesarul vieții și sunt recunoscător pentru faptul că mă pot ocupa singur de acest aspect și chiar îmi face plăcere să fac asta.
2. Utilizarea eficientă a transportului în comun este parte din reperele mele pentru ceea ce înseamnă civilizație. Mai ales într-o capitală aglomerată, înseamnă mai puține noxe, protejarea mediului înconjurător și timp folosit cu folos. Este o temă la care sper că și generațiile următoare vor reflecta. Mă bucur să aflu că personalități importante din politică. atât din România cât și din Vest înțeleg acest lucru. Unul dintre ei este prim-ministrul Marii Britanii, David Cameron, pe care îl puteți vedea în fotografie.
3. Sistemul medical românesc reprezintă o temă continuă de dezbatere și există destule argumente de critică la adresa lui. Faptul că eu aleg să îmi protejez sănătatea și îmi economisesc timpul preferând călătoria cu metroul nu este, însă, unul dintre ele.
4. Sunt perfect conștient că trăim într-o lume în care există oricând posibilitatea de a fi filmat și fotografiat în situații dintre cele mai obișnuite din viață. Nu pot să spun că apreciez acest lucru foarte mult. Aș aprecia, însă, dacă, înainte ca o fotografie să fie interpretată, să i se ceară și punctul de vedere celui fotografiat.
Vă mulțumesc,
Prof. Dr. Leon Dănăilă.”, a fost mesajul postat de profesor.