Fethullah Gulen, clericul acuzat de Erdogan şi de Guvernul de la Ankara că s-ar afla în spatele loviturii de stat încercate vineri noaptea în Turcia, a respins orice fel de implicare în incidentele de noaptea trecută şi a transmis, printr-o declaraţie publică, faptul că puterea executivă trebuie preluată prin alegeri libere, nu prin forţă, şi că se simte în mod particular insultat de aceste acuzaţii, ca o persoană care a asistat în ultimii 50 de ani la mai multe lovituri militare, scrie gandul.info.
Gulen neagă categoric orice fel de implicare în încercarea de a prelua puterea lansată de Armata turcă vineri noaptea şi arată că poziţia sa este una care condamnă orice fel de astfel de manifestări de violenţă.
„Condamn în cei mai duri termeni încercarea de lovitură de stat din Turcia. Puterea în Guvern trebuie preluată printr-un proces echitabil de alegeri libere, nu prin forţă”, a transmis clericul stabilit în Statele Unite, citat de The Guardian.
Acesta a mai precizat şi că, în calitatea sa de persoană care în ultimii 50 de ani a asistat la mai multe astfel de lovituri militare, este profund jignit.
„Ca o persoană care a fost martora mai multor lovituri militare în ultimele decenii, este cu atât mai insultător să fiu acuzat că aş avea orice fel de legătură cu această lovitură de stat. Resping categoric astfel de acuzaţii”, a punctat Gulen.