Ziarul „Adevarul” face tapaj cu dosarul de la Securitate sau chiar de securist al lui Marian Munteanu. Parerea mea despre Marian Munteanu am exprimat-o in articolul „O fotografie mincinoasa cu Marian Munteanu” din 31.03.2013 Nu-l simpatizez pe Marian Munteanu. Dar pe propagandistii nascuti dupa ultima flatulatie de la Bruxelles, care vor sa comenteze aici, ii rog sa considere ca i-am injurat deja!
Si acum faptele. Din dosar si asa cum le stiu. Si credeti-ma ca le stiu, le stiu bine, de la doi domni in masura sa vorbeasca, pe care ii cunosc de 25 de ani, respectiv de 10.
Sfarsitul anilor ’80. Marian Munteanu era un student batran si sarac, barbos cultivat si diliu. Profesorul Coja l-a trimis pe M. Munteanu la Petre Tutea, ca sa aiba grija de casa gargaragiului genial si sa-l plimbe prin Cismigiu. Mai faceau asta vreo 10 studenti. Cand a auzit ce se petrece la Bucuresti, Emil Cioran a exclamat, cu admiratie si invidie, „la Paris n-ar fi posibil asa ceva!”. Securitatea l-a insfacat pe M. Munteanu. „Ce cauti, ma, la Tutea? Te exmatriculam, te nenorocim! Varsa tot!”. Si jap, jap, cafteala! M. Munteanu s-a apucat sa povesteasca niste chestii pe care le spunea Tutea pe toate drumurile. Ca „Eminescu e romanul absolut”, ca „am stat 15 ani la puscarie pentru un popor de cretini” si alte minuni sententioase de-ale lui Tutea, publicate imediat dupa ’90, cand era citat excesiv. Marian Munteanu n-a lasat nicio informatie noua sau compromitatoare. Tutea perora la fel si la carciuma Uniunii Scriitorilor, si in localul de la parterul blocului Turn. L-am vazut si eu o data, la Salonul Spaniol. Un tataie galagios si stirb. Avea o caciula de blana naparlita, prevazuta cu doua „aripi”, care ar fi trebuit sa se prinda deasupra capului, intr-un nasture. Tutea tinea „aripile” pleostite, peste urechi si ii atarnau pe umeri. Era caraghios. Habar n-aveam cine e, dar atunci, la cei 17-18 ani ai mei, ma amuza „mosul tare in gura” si l-am tinut minte.
Notele la Securitate despre Tutea sunt ale lui Marian Munteanu. Ramane sa vedem daca semnatura e a lui si daca institutia CNSAS il va considera colaborator. E foarte usor sa-l injuram, acum. Daca as fi fost cu 10-15 ani mai batran, as fi incercat sa evit, pe vremea lui Ceausescu, Securitatea, o institutie pe care ziaristii de azi o adora, desi nu s-a reformat esential. Cred, insa, ca niste ode ceausiste as fi scris, pentru ca imi placea viata. Sigur ar fi fost mai izbutite artistic decat alea semnate de Traian Radu Ungureanu, europarlamentarul de azi. Si pe el il inteleg, voia sa plece in Germania, cu echipa Sportul Studentesc, si sa ramana in Occident. Dupa declaratia asta, cine e destept imi va aprecia curajul de a ma pune intr-o situatie ipotetica si neplacuta. Nu-mi foloseste la nimic, nu m-a obligat nimeni, am fost doar sincer. Cine e prost si nu pricepe, da-l in mortii lui de neodogmatic! Daca oamenii talentati si-ar fi pierdut vremea cu eroismul, n-ar mai fi existat Renasterea.
In dosarul Marian Munteanu avem o problema mai grava si mai de actualitate decat eventuala colaborare a acestuia. Doamna care a facut dezvaluirea, in „Adevarul”, a cerut CNSAS sa fie acreditata pentru „cercetare stiintifica”. De cand sifonul de presa e „cercetare stiintifica”? Doamna, dumneavoastra turnati? Doamna, dumneavoastra ati mintit o institutie a Statului?
Sursa: enational.ro
