Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat luni legea care suspendă acordul cu SUA privitor la reciclarea plutoniului cu destinaţie militară, transmite AFP, conform stiripesurse.ro
Legea, intrată în vigoare luni odată cu publicarea în monitorul oficial, a fost votată în octombrie în Duma de Stat (camera legislativă inferioară) şi aprobată apoi în Consiliul Federaţiei (camera superioară).
Acordul, semnat în anul 2000 de cei doi preşedinţi în exerciţiu, Vladimir Putin şi, respectiv, Bill Cinton, prevedea pentru fiecare din cele două state reciclarea în combustibil civil a 34 de tone de plutoniu provenite de la uriaşele stocuri de arme nucleare moştenite din vremea Războiului Rece, semn al angajamentului părţilor de a lupta împotriva proliferării nucleare.
Anunţându-şi la începutul lunii decizia de a suspenda acordul, Putin a justificat-o prin ‘schimbarea radicală a circumstanţelor şi apariţia unei ameninţări pentru stabilitatea strategică, din cauza acţiunilor inamicale ale SUA faţă de Rusia’, informează agerpres.ro.
Legea lasă totuşi deschisă posibilitatea revocării ei în situaţia în care SUA şi-ar retrage forţele armate din statele care au aderat la NATO după 2000, ar pune capăt ‘tuturor sancţiunilor’ şi ar plăti compensaţii pentru pierderile financiare implicate.