În PSD, luptele sunt tot mai crâncene. După excluderea lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie și Dan Șova, a urmat demisia, care a părut demitere, a lui Sebastian Ghiță din partid.

Unul dintre deputații PSD, Cătălin Rădulescu, îl face praf pe Ghiță, pe care îl numește drogatul partidului. El mai cere capul liderilor organizațiilor unde PSD a pierdut alegerile, cum sunt cele din Cluj, Brasov, Bistrita, Timis, Covasna, Prahova, Constanta, Bucuresti sau Ilfov.

”Am cerut in interiorul partidului meu ca, cei care nu se mai identifica cu liderii partidului sa plece, iar cei care au gresit sa se retraga din functiile politice. Dupa alegeri am cerut excluderea a patru oameni care au creat discutii si teme in campanie, timp in care noi ceilalti munceam sa scoatem un presedinte, am cerut excluderea asa cum stiti a domnilor Sova, Vanghelie, Ghita si Negoita. Iata ca doi dintre ei au fost exclusi iar altul si-a dat demisia. Cred ca e un prim pas. Insa daca ramanem aici nu am facut nimic.

Pentru ca altfel meritocratia, competitia in partid va muri, pentru ca altfel toti noi ceilalti care desi aveam procese sau dosare nascocite, care aveam lideri anchetati sau arestati, am stiut sa ne facem treaba si am castigat. Si in judetele noastre cei din Diaspora si-au sunat parinti si rude, insa tot am castigat. Asa ca trebuie continuata analiza si masurile reparatorii, trebuie ca rezultatul sa primeze in obtinerea functiilor in partid, trebuie ca in ministere si in comisiile parlamentare sa fie pusi acum membrii de partid care provin din judetele care l-au scos pe premier castigator iar cei care au pierdut sa se retraga. Asta e al doilea pas daca dorim ca vreodata sa mai existe competitie in partid, pentru ca altfel exista pericolul real ca de acum incolo cei care au castigat sa nu se mai implice.

Si cer liderilor nostii sa ceara tuturor organizatiilor judetene sa desemneze propuneri pentru ministrii si conducerea comisiilor parlamentare. Faceti dreptate. Pentru ca exista deja nemultumiri si e riscant. Am asistat zilele astea la afirmatii halucinante spuse de cativa ideologi de doi bani, ba ca am pierdut din cauza ca suntem asimilati ca si urmasii comunistilor, ba ca am pierdut din cauza coruptiei si celor cu dosare penale si ca ar trebui ca, Comunistii si cei cu dosare penale sa faca un pas inapoi sa se autosuspende sau sa fie suspendati. Acest ideolog drogat al partidului, care mai nou da lectii sau e un fel de purtator de cuvant fara mandat (un fel de SOVA 2), ar vrea sa plece un om onest ca Dl. Iliescu si dupa mintea lui toti din partid carora li se face un dosar penal din sesizari, denunturi si plangeri ar trebui sa plece.

Ii amintesc acestui Euripide, ca si premierului i s-au facut plangeri penale, presedintele executiv e judecat, vreo 50 de parlamentari se judeca cu ANI, alti 30 se judeca cu DNA, vreo cateva sute de primari sunt in anchetele Dna, 15 presedinti de consilii judetene sunt anchetati sau judecati, cateva zeci de primari de orase si municipii. Si dupa viziunea dansului (ce tupeu cu cateva zeci de dosare) ar ramane in partid dansul si cativa tineri care nu au fost in stare sa atraga tineretul langa partid (acestia votand masiv impotriva), nu au fost in stare sa contrapondereze mesajele celorlalti pe Facebook (desi sunt mari softisti) si nu au fost in stare sa inteleaga ca, trebuiau facute sectii suficiente de votare in Diaspora pentru a nu crea o tema in tara.

E momentul ca partidul sa revina la intelepciune, la modestie, la bun simt, sa eliminam de langa noi pe cei increzuti si ipocriti, sa punem in functii pe cei care au fost fideli premierului PONTA si vicepremierului Dragnea si care au castigat, iar ceilalti din Cluj, Brasov, Bistrita, Timis, Covasna, Prahova, Constanta, Bucuresti, Ilfov, etc. sa se retraga din functii. Nu ne ignorati pe cei care am crezut si credem in conducerea partidului si am scos rezultatele cerute. Avem nevoie in partid atat de oameni onesti cum e Dl Iliescu, de oamenii vechi din partid, care chiar daca trec prin anumite momente acum, sunt nevinovati pana la o Sentinta definitiva, avem nevoie de toti parlamentarii, avem nevoie si de tineri (dar nu neaparat in primul esalon). Si inca ceva dle GHITA si altii, suntem unii dintre noi foarte vechi in acest partid care am participat la Revolutia din ’89 impotriva tocmai a comunismului, asa ca teoria cu comunismul e lipsita de sens si bun simt.

Avem nevoie acum sa fim uniti, sa sustinem guvernul si sa continuam masurile bune pentru oameni in acesti doi ani.”, e mesajul lui Catalin Marian Radulescu.

sursa stiripesurse.ro