Răsturnare de situaţie în cazul reportajului Sky News despre presupuşii traficanţi de arme din România. Intermediarul întregii afaceri spune că jurnalistul britanic ştia că cei pe care îi intervievează nu sunt infractori şi chiar i-ar fi plătit să apară în înregistrare. De altfel şi replicile din material ar fi concepute chiar de Stuart Ramsey. Intermediarul a fost ridicat de procurorii DIICOT, iar casele bărbaţilor care apar în reportaj sunt percheziţionate acum de procurori, potrivit digi24.ro
După apariția materialului procurorii DIICOT au început verificări și au decis să deschidă o anchetă pentru fapte decontrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Au reușit între timp să îi identifice pe cetățenii români care apar în materialul dat publicității de jurnaliștii de la Sky News la finalul săptămânii trecute.
Sunt șapte percheziții în desfășurare în Bistrița-Năsăud și Târgu Mureș pentru ridicarea armelor, dar și pentru ridicarea celor patru persoane care apar în material. În cursul nopții trecute, o a cincea persoană despre care sunt informații că ar fi cetățeanul român care a intermediat relația dintre presupușii contrabandiști de arme și jurnaliștii de la Sky News a fost deja ridicată și adusă deja la audieri la sediul DIICOT din Capitală.
Din informații strânse de procurori până în momentul de față se pare că armele prezentate sunt arme de vânătoare și erau deținute legal. Vor fi făcute audieri pentru a se clarifica întreaga situație, mai ales că materialul difuzat de Sky News sugera că sunt probleme grave cu traficul de arme în România, arme care ar ajunge chiar la celule teroriste.
Jurnalistul britanic care a realizat reportajul despre traficanţii de arme respinge acuzaţiile oficialilor români. El susţine că s-a întâlnit cu traficanţi români de arme pentru că i-au inspirat „încredere”, iar aceştia n-ar fi fost deranjaţi că sunt filmaţi pentru că nu se tem de autorităţi. Ambasadorul român în Marea Britanie declarase că materialul Sky News este „o făcătură”.
Stuart Ramsay spune că, iniţial, a luat legătura cu bande de traficanţi de arme din Albania, Serbia şi Bosnia, dar întâlnirile au căzut pentru că respectivii nu prezentau încredere.
„Contactele noastre au dus spre un român care era membru al familiei unei bande de infractori. Nu am avut niciun motiv să cred că nu era cine pretindea că e. Am avut cu mine un fost militar, care era paznicul meu, care a fost soldat şi care a confirmat că armele erau arme militare”, spune jurnalistul britanic.