Rares-Bogdan

Jurnalistul Rareş Bogdan are o intervenţie dură în scandalul „Cuminţenia Pământului  – Ambasada Rusiei”. Vedeta de la Realitatea TV dă de pământ cu omul lui Vladimir Putin de la Bucureşti. Ambasada Rusiei a donat 100 de euro pentru Cuminţenia Pământului şi a dat „sfaturi istorice” ţării noastre. Românii s-au revoltat şi au ieşit în stradă. Rareş Bogdan îl face praf pe ambasadorul Kuzmin într-o postare furibundă pe facebook, conform stiripesurse.ro

„Cuminţenia Pământului nu e curva ta, băi ţarule!Ce ne spune de fapt domnul Kuzmin aruncându-ne 100 de euro în silă, de pe bicicleta pe care o crede tanc? În primul rând ne crede retardaţi şi are senzaţia că mierea de pe buzele folosite în interviul de la TVR e făcută de albine sovietice! Mă iertaţi, stimate domniţe, dar cum să tratez eu un ins care pune semnul egalului între „Cuminţenia” noastră şi o curvă de garnizoană căreia îi îndeşi 20 de ruble în jartieră şi vrei să-ţi cânte şi Ocii Ciornâie?

Meşteri într-ale războiului psihologic, ruşii l-au trimis pe domnul Kuzmin şi i-au spus aşa: băi, fii atent aci că românii în ultima perioadă s-au mai rafinat, nu mai pun botul ca altă dată şi dacă povestea cu frica nu mai ţine, să încerci matale cu umor! Desigur, a încerca să îi vezi pe ruşii de prin ambasade drept urmaşii lui Ilf şi Petrov denotă un retard la fel de pronunţat ca al celor care cred că românii sunt tâmpiţi. Kuzmin nu e Depardieu, ci pare mai mult o dizeuza grasă cu pretenţii de top-model. Asta ca să ştie că ne-am prins, deci poate Putin găseşte unu chiar inteligent să ne vrăjească, sau o cioară pe care vopsind-o am putea bănui că e lebădă!

Numai că străduindu-se să ne arate că ne tratează ca pe curva regimentului, că nu avem nicio importantă şi că putem fi traficaţi după pofta ţărească, ruşii au reuşit exact efectul invers: ne-au spus că de fapt contăm. Nu că asta ne-ar bucura în vreun fel, dar e un indiciu important şi sper că băieţii noştri de la Analiză-Sinteză sunt mai isteţi decât prevede legea….

Că România e importantă ştiam deja, dar ceva se pare că nu ştie domnul Kuzmin: românii nu mai sunt cei de pe vremea Regulamentelor Organice, chiar daca mamutul de marmura al Ambasadei e pe bulevardul Kiselef, au mai priceput şi ei că identitatea naţională presupune şi luptă. Că altfel dispăream. Sigur că tot ce se petrece sunt diverse forme de turnesol, sunt stimuli şi nade în care spionajul rusesc crede că păşim cu graţie! Noi ştim asta, dar poate că e cazul să ştie şi ei că ştim. Şi că mai bine investesc în progresul ruşilor de rând, al cetăţenilor care declară că o duc bine de teamă să nu le citească Putin şi gândurile (cercetările militare din URSS în privinţa armelor pozitronice nu cred că sunt o noutate pentru nimeni).

Rusul de rând e un spirit special, care cântă, scrie, visează şi nu încetează să spere că în viitor, cândva, nu va mai fi detestat de marea parte a planetei. Va veni vremea când se va atinge masa critică şi acolo, când senzaţia că ceva nu merge bine se va transforma în percepţie şi apoi în dorinţă de acţiune. Şi îl vor trânti pe Putin de pe măgar cât îi va fi lumea mai dragă! Cetăţenilor din Marea Rusie, acum mai mică dar mare prin mintea ei fabuloasă, le-ar fi mai bine dacă şi-ar vedea de treabă fără să se străduiască să-şi camufleze dispreţul. Ar munci, ar face comerţ cu Uniunea Europeană, America, Singapore şi Bragadiru fără să se teamă nimeni de arme, echilibrul puterii şi chiloţii de luptă ai unor conducători hazardati , chiloţi neschimbaţi din vremea lu Petru cel Mare.

La ce bună atâta ură? Mănâncă rusul cu mai multe guri şi are nevoie şi de Crimeea, şi de Republica Moldova, şi de Siria sau planeta Venus ca să cultive morcovi pe care să-i îndese acolo unde e veşnic întuneric, la o populaţie care se teme? Aţi avea numai de câştigat dacă ne-aţi da tezaurul înapoi (chiar dacă v-aţi compensat din datorii cu el)! Românii v-ar simpatiza sincer, şi-ar deschide inima şi poate v-ar privi cu prietenie! La asta v-aţi gândit? Mai mulţi iepuri împuşcaţi sunt ceva mai mulţi decât niciunul! Că pe aici, jur pe ce am mai sfânt că NU SE MAI TRECE! Aş dori să-i iau un interviu lui Vladimir Putin şi să-i spun cum poate scăpa de complexul naţiunii umilite, de frustrarile imperiale, cum poate fi fericit. Că aşa, observând câtă disperare îi motivează politica, am doar două variante: ori are o viaţă sexuală neîmplinită şi vrea prin urmare multă putere, ori vrea multă putere şi are o viaţă sexuală neîmplinită.

…Am fost foarte grobian, dar ştiu că asa ei pricep toti, nu sunt multi Lavrovi la care sa tina cu ironie fina si referinte culturale rafinate. I-aş spune că minunea aceea, „Cuminţenia pământului”, nu e curva ambasadorului lui si nici a lui! „, a tunat Rareş Bogdan.