Marea Britanie a invadat in mod prematur Irakul in 2003, fara a incerca sa gaseasca ‘o solutie de ultim recurs’, a declarat miercuri John Chilcot, presedintele comisiei create in urma cu sapte ani pentru a ancheta acest razboi, relateaza AFP.
„Am ajuns la concluzia ca Marea Britanie a decis sa se alature invaziei din Irak inainte ca toate alternativele pasnice pentru a obtine dezarmarea (tarii) sa fie epuizate. Actiunea militara nu era inevitabila la acel moment”, a adaugat Chilcot.
Evaluarile privind gravitatea amenintarii reprezentate de armele irakiene de distrugere in masa au fost prezentate cu o siguranta nejustificata, a mai declarat el.
El a spus de asemenea ca planurile Marii Britanii pentru perioada de dupa invazie au fost ‘complet inadecvate’.
„In pofida avertismentelor, consecintele invaziei au fost subestimate. Planificarea si pregatirile pentru Irak dupa Saddam Hussein au fost complet inadecvate”, a adaugat Chilcot, al carui raport face un bilant dur al actiunii premierului de atunci, laburistul Tony Blair, scrie stirileprotv.ro.
In plus, circumstantele in care s-a decis ca exista o baza legala pentru actiunea militara a Marii Britanii au fost „departe de a fi satisfacatoare”, se mai arata in raport.
Ministrii de la acel moment era constienti de inadecvarea planurilor americane si ingrijorati de inabilitatea lor de a exercita vreun fel de influenta asupra acestora.
„Tony Blair a reusit in cele din urma doar sa obtina acordul presedintelui american George W. Bush ca ar trebui o autorizare din partea ONU privind rolul in post-conflict”, a precizat Chilcot.
„In plus, Blair nu a stabilit o monitorizare clara la nivel ministerial asupra pregatirilor facute de Marea Britanie. Nu s-a asigurat ca exista un plan flexibil, realist si bazat pe resurse care sa integreze contributiile militare si civile ale Regatului Unit. Esecurile din timpul pregatirilor au continuat sa aiba efect si dupa invazie”, se subliniaza in document.
Tony Blair i-a promis lui George W. Bush ca il va urma in privinta Irakului „indiferent ce se va intampla”, a mai dezvaluit Chilcot. „La 28 iulie(2002), Blair i-a scris presedintelui Bush pentru a-l asigura ca va fi alaturi de el ‘indiferent ce se va intampla'”, a spus presedintele comisiei de ancheta.
Razboiul din Irak a costat viata a 179 de militari britanici si a zeci de mii de irakieni.
Reactia fostului premier, Tony Blair
Fostul premier britanic Tony Blair a declarat ca isi va asuma pe deplin responsabilitatea pentru orice greseli, fara exceptie sau scuze, dupa publicarea, miercuri, a raportului comisiei create in urma cu sapte ani pentru a ancheta implicarea Marii Britanii in razboiul din Irak, relateaza Reuters.
Fostul premier a precizat ca a luat cu buna credinta decizia de a participa la razboiul din Irak si ca si acum crede ca a fost mai bine ca Saddam Hussein sa fie inlaturat.
De asemenea, Tony Blair sustine ca nu crede ca inlaturarea lui Saddam Hussein este cauza terorismului cu care ne confruntam astazi in Orientul Mijlociu sau in alte parti ale lumii.