Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională (MCSI) a prejudiciat statul cu suma de 505.000 de lei, după ce, în perioada februarie 2014 – decembrie 2015, a suportat din bugetul de stat cheltuieli generate de funcționarea exclusivă a Agenției pentru Agenda Digitală a României (AADR), instituție finanțată integral din venituri proprii, aflată în subordinea sa, relevă sinteza Raportului Curții de Conturi pe anul 2015, publicat marți pe propria pagină de Internet. Mai bine de jumătate din perioada vizată, ministerul era condus de actulul prim-ministru, conform stiripesurse.ro
Vezi AICI raportul Curții de Conturi!
‘MCSI a suportat din bugetul de stat, în perioada februarie 2014 — decembrie 2015, cheltuieli generate de funcționarea exclusivă a unei instituții finanțate integral din venituri proprii, aflată în subordinea sa — Agenția pentru Agenda Digitală a României (AADR), cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu suma de 505.000 lei. MCSI nu a încheiat contract de închiriere cu instituția subordonată — AADR, finanțată integral din venituri proprii și, pe cale de consecință, nu a încasat venituri din chirii în suma de 1,393 milioane lei, pentru spațiul dat în folosință acesteia în imobilul proprietate privata a statului’, se arată în documentul citat.
Pe de altă parte, auditul Curții de Conturi a constatat că, în anul 2009, Ministerul Comunicațiilor a propus și solicitat spre finanțare, din fonduri europene nerambursabile, proiectul eAcademie pentru funcționarii publici, beneficiind de resurse financiare alocate de la bugetul de stat în suma de 5,9 milioane lei, fără ca acest proiect să fie utilizat în scopul în care a fost aprobat și fără a beneficia, ulterior, de finanțarea nerambursabilă.
Curtea de Conturi menționează că, la valoarea prejudiciului de 5,9 milioane lei adus bugetului de stat, se adaugă suma de 5,356 milioane lei reprezentând dobânzi și penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare.
‘MCSI a solicitat aprobarea proiectului eAcademie pentru funcționarii publici, incluzând și organizarea de cursuri de perfecționare a funcționarilor publici, în condițiile în care actul normativ de înființare nu prevede dreptul legal de a organiza și desfășura astfel de cursuri, deci calitatea de furnizor de formare profesională pentru funcționarii publici, singura instituție publică abilitată prin lege să desfășoare astfel de activități fiind Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), conform Legii nr.188/1999 (…). În fapt, prin modul în care a solicitat finanțarea nerambursabilă, respectiv modul în care a prezentat desfășurarea activităților în cadrul proiectului, MCSI s-a angajat să deruleze activități de formare profesională a funcționarilor publici și nu doar să realizeze o platformă informatică pe care să o pună la dispoziția instituțiilor publice din România’, notează Raportul Curții de Conturi.
Potrivit sursei citate, ‘niciun funcționar public al unei alte instituții publice, cu excepția MCSI, nu a folosit platforma pentru a urma cursurile de instruire puse la dispoziție, fiind înregistrat doar un număr de 55 de utilizatori (din numărul total de 66.000 de utilizatori, funcționari publici din România, pe care a fost fundamentată platforma) din cadrul MCSI, care au urmat cursuri de instruire, în perioada octombrie 2011-2016 (data verificării efectuate de Curtea de Conturi)’.
‘Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI) a aprobat Cererea de finanțare, depusă de MCSI pentru proiectul eAcademie pentru funcționarii publici, în baza unei evaluări insuficiente, fiind aprobată achiziția a doar 275 de sesiuni de instruire, în condițiile în care valoarea achiziției acoperea 355 de sesiuni de instruire, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu suma de 861.000 lei (inclusiv TVA)’, reiese din Raportul Curții de Conturi.
Tot în observațiile Curții de Conturi se arată că, de la punerea în funcțiune, în anul 2011, a echipamentelor proiectului eAcademie pentru funcționarii publici, sistemul a fost menținut fără întrerupere în stare de funcționare, conectat la sursele de alimentare cu energie electrică, ‘în condițiile în care nu a fost folosit și nu a produs efectele scontate (indicatorii de rezultat), cheltuiala cu energia electrică consumată fiind estimată la suma de 325.000 de lei’.
Conform documentului, întrucât conducerea MCSI nu a dispus măsuri pentru protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor, datorate risipei cu consumul de energie electrică pe durata funcționării echipamentelor proiectului, echipa de audit a estimat valoarea prejudiciului creat bugetului de stat la suma de 325.000 lei, reprezentând cheltuiala cu energia electrică.