Raed Arafat a dezvăluit câteva aspecte din experimentele desfășurate de Parchet în cazul tragediei de la Siutghiol. 

„Nu putem intra în amănuntele concluziilor, pentru că ăsta este apanajul procurorilor, a Parchetului care, ei, au condus aceste experimente. Experimentele au fost făcute la solicitarea Parchetului, noi am pus la dispoziție de la ISU Constanța, o barcă pentru primul experiment în care cineva a strigat din punctul în care s-a rupt elicopterul și s-a încercat înregistrarea de pe mal, iar a doua tentatvă a fost chiar mult mai apropae de realitate, dar nu total, în sensul că nu puteam să aruncăm o persoană în afara profesiei într-o apă de 2 grade. Dar a fost introdus un scafandru în apă, cu echipament de protecție și care a strigat din apă și din nou s-au făcut înregistrări la mal. Concluziile acestui experiment vor trebui totuși solicitate la momentul care poate să redea de Parchetul sau procurorilor care au condus aceste două experimente, însă, într-adevăr, în data de 23 și în data de 26 decembrie s-au făcut cele două experimente”, a explicat acesta la RTV.

Raed Arafat a ținut să menționeze că aceste experimente sunt conduse de Parchet și că doar de acolo se vor trage concluziile finale.

„Din ce am înțeles de la colegi, dar acest lucru trebuie confirmat, la experimentul cu persoana și cu apa și cu strigăte din punctul în care a căzut elicopterul, nu s-a auzit sunetul când persoana a atrigat”, a declarat Raed Arafat.

sursa dcnews.ro